Timpul va spăla urmele...

[Irina Lucia Mihalca]

Timpul va spăla urmele...

Timpul va spăla urmele, nimeni
nu este nemuritor,
în umbră, unora le rămâne suferinţa.
Ceva te-a atins, aşa cum nimeni
nu poate să te-atingă,
- sărutul lăuntric, flacăra vie -
Ascult şi simt vocile celor plecaţi,
nu sunt plămădit din matriţa pământului.
Bat clopotele şi plâng tânguitor pentru
părinţii noştri - metafore vii
ale rădăcinilor adânc înfipte în pământ.

Viaţa trebuie să curgă,
Cine este capabil să puncteze frumosul ei!
Vino să te îmbrăţişez, dragul meu,
- abandonare în necunoscut, mister
şi inocenţă, în acelaşi timp -
avem nevoie de lumina caldă a acestui gând!
Aici lăsăm totul, plecăm în veşnicie
cu oxigenul trăirii, uimirii, iubirii.
Să dansăm pe muzica astrelor,
închid ochii în stingerea acordurilor,
îţi ascult bătăile inimii!

A spune da sau a spune nu,
iată rostul unei noi vieţi!
Când vom reveni în lumina din noi,
trecând prin atâtea lecţii,
abia atunci, vom pleca mulţumiţi.
Am venit în această călătorie,
dar nu rămânem aici. Prin lumina cuvântului
am pus o cărămidă,
vibraţia noastră a împlinit ceva.

Nu în furtuni şi norii adunaţi stă iubirea,
norii vor trece, furtunile se vor domoli.
Ascultă-ţi glasul inimii, vei simţi adevărul!
Cuvântul dulce înnobilează emoţia,
- interiorul e complicat de sensibil -
Cine nu înţelege loveşte.
Mai trage şi Dumnezeu draperiile unora,
să-L vadă mai bine.
Revin aici doar cei ce fac umbră.
Un câmp de flori porţi cu tine!

Deschide fereastra,
cineva pictează tablourile.
Are, ceva, vreun sens pe lume?
Apele curgătoare care
se varsă în oceanul existenţei.
Viaţa-i o şcoală de corecţie, ispitele există,
aceleaşi sunt, doar evoluţia diferă.
Se doreşte a redeveni un rai,
asemeni altor lumi.
Oamenii-l construiesc prin fiecare viaţă,
prin iubire, doar prin iubire!