sunt fericită, Doamne! nu mint...

[Anne Marie Bejliu]

mi-am regăsit cenuşa amintirilor şi a prezentului

în clopotul uitat între două cascade de gânduri puternice.

conturul ei prinsese o scânteie şi lumina picăturile de apă.

deveniseră licurici în palmele fierbinţi ale cuvântului Tău.

ţi-am simţit răsuflarea blândă,

în încercarea de a mă întoarce în trupul lăsat undeva, la margine de timp.

zâmbeam. zâmbesc prezentului acid.

am scăpat într-o secundă arsă de frământări,

bolul de toamnă în care mă răsuceam avidă de cunoaştere şi zborul mi-a fost redat.

păstrez firimitura de pâine uscată pe buza privirii şi tac.

vorbeşte sufletul acum,

lăsând aripile deoparte pentru o lunecare simplă printre negânduri, necuvinte, trăiri.

Doamne, în iubire, de ce praful drumurilor creşte odată cu dorinţa?

acum vreau să iert, să mă iert şi să regăsesc umbra,

pitită după fila a patruzecişitreia a gândului tulburat de prea multe plecări.

risipită în pumnul de vid,

caut tandreţea cuvintelor într-un cub de gheaţă în care, 

nimic nu mai poate fi reînviat.

o cruce îşi lasă aşchiile să doară,

între planul doi al tăcerii şi tăcere...

[Bianca Dobrescu]

"licurici" nu-mi place asociaţia acolo, în rest cred că te-ai obişnuit să spun că-i bun poemul :)