Cenaclul "Sunetul muzicii"

poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale

Se naşte iubirea uitată undeva 

E noaptea nopţilor când, 
- fereastră spre învierea zborului - 
m-am deschis spre tine să făurim 
o lume nouă, 
pornind la ceas târziu al inimilor! 

Un înger ne cântă poemul 
din învelişul cuvintelor, prin care, 
cu-atâtea culori, cerul ne pictează paşii 
şi gândurile, păstrându-mă, 
prin curenţii vieţii, o vie amintire, 
peste toate timpurile. 

Eşti mereu expeditorul 
şi destinatarul unui nou vis, 
însă izvorul va fi în fiecare din noi. 

Pe drumul iubirii, umbrele mele 
se-aşează uşor peste rănile tale deschise, 
purtate de vieţi în mare taină, 
din care vor răsări ghioceii 
ca dintr-o primăvară eternă, 
din licăr de ape, 
din raze de soare, din căutările toate. 

Simţi că viaţa 
a luat-o pe un drum necunoscut. 
Ce pasiuni adânci, neînţelese, 
ies permanent de sub vălul bine aşezat 
peste fiecare fibră de viaţă! 

Parcă mă cauţi, acolo, în locurile 
prin care-am mai trecut, 
norii se risipesc, 
întunericu-i spart de lumină, 
cântecul flautului ce-aduce ploaia 
se-aude în zările 
ce se deschid-naintea ta, 
porţile ferecate sunt zdrobite, 
pe-un râu al speranţei curg 
doruri nesfârşite, 
în vârtejul Cerului îmbrăţişezi 
un drum plin de stele, 
o lacrimă îţi picură-n praful stelar. 

În eternitatea nopţii 
se mişcă vibraţia spre sufletele 
amorţite de-atâta departe, 
glasuri rostogolite curg, 
urcă, se dizolvă. 

Se naşte iubirea uitată, undeva, 
pe raftul singurătăţi pustii. 
În fâlfâiri de aripi, 
imagini vii dansează în oglindă, 
pătrunzi tot mai adânc, 
ca-n transă, - o bucurie mistică, 
concave curbe, atingeri de lumină, 
săruturi înflorite, risipă de vise, 
furtuni, fulgere, eclipse, 
străpunse doruri, 
valuri de foc, explozii, artificii - 
însingurarea apăruse să-ţi ţină 
pulsul suspendat 
pentru tot ceea ce urma. 

Peste pietre de-ncercare curge apa, 
universul tău moare 
şi renaşte-n adevărul dorit. 

Totul e încă ceaţă pe drumul 
adânc nedefinit din noi, 
în labirintul lăuntric 
ai căutat o clipă pe undele tale, 
mult prea adânci, din abisul lumilor mele. 

Vizualizări: 10

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cenaclul "Sunetul muzicii" !

Alătură-te reţelei Cenaclul "Sunetul muzicii"

Parteneri

Suflet si spirit de mediator

 ADEVǍRUL

ADVOCACY GRUP SEBES

advocacy.sebes@yahoo.com

                

ECHIPA

VIRGINIA - SMARANDITA BRAESCU


  

si PETRU FAGARAS,  creatorii retelei, administratori principali

 

NICK IOSUB

Administrator activitate

 

MARIANA DUMITRAN

Comentator texte

Activitatea Recentă

Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Vasilica Ilie
Apr 4
Pictograma profiluluiVasilica Ilie i-a dăruit un cadou utilizatorului Petrica Fagaras
Apr 4
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Vasilica Ilie
Apr 2
blaga valeriu-catalin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada unui orfan a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Mar 26
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada unui orfan a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Mar 23
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog Balada unui orfan a lui blaga valeriu-catalin
Feb 26
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog Balada unui orfan a lui blaga valeriu-catalin
Feb 26
Postare de log efectuată de blaga valeriu-catalin
Feb 12
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog & de Ilinca Basarab a lui Petrica Fagaras
Feb 1
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog & de Ilinca Basarab a lui Petrica Fagaras
Ian 30
Postare de log efectuată de Petrica Fagaras
Ian 30
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut profilul lui Faur Emilia
Ian 15
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Mediatorul cartii
Sep 18, 2023
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Dragomir Alina Simona
Sep 18, 2023
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Zapezi de altadata a lui blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Imi ninge... a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Imi ninge... a lui blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe-atunci a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Pe-atunci a lui blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Veșnicie a utilizatorului zaxa monica
Sep 16, 2023

Forum

Nu v-am uitat dragii mei! De aceea, iata, va dedic "raiul lacrimei" mele de pe "plaiul meu românesc"!

Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri

Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare,  Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare

Cuvinte cheie : ţară, cuvânt, iubire

Cura de gândire

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Georgeta NEDELCU Iun 20, 2021. 24 Răspunsuri

 Apa are propria-i inteligență : sapă maluri;  hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare

Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință

Geometria cunoașterii (după „Ascunde poete întristarea” de Emanuel Pope)

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri

Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare

Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde

Zburați cu propriile voastre aripi

Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de CIOBOTARIU MARIA Feb 3, 2022. 4 Răspunsuri

Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare

Cuvinte cheie : zbor, aripi, poezie

SUFLETE BĂTRÂNE!

Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri

SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare

DEFINIŢIE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri

Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare

JUSTIFICARE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri

Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare

PRIMĂVARA

Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri

Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare

Iarna

Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri

Iarnã, du-te!…Continuare

Cuvinte cheie : 2014, Bendou, Mariana, iarna

COLAJ ...in versuri

Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 5, 2022. 2 Răspunsuri

SUFLET PERECHE Mi-ai intrat în sufletîn miez de octombrie,Te-ai furișat în adâncul…Continuare

© 2024   Created by Petru Făgăraş.   Oferit de

Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor