Cenaclul "Sunetul muzicii"

poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale

Să te uit, nu pot! de Georgeta NEDELCU

 

Uitarea şi mersul mai departe sunt

cea mai bună înţelepciune!

(Friedrich Nietzsche)

 

 


 

În seara asta, iubito vin fără flori la tine,
Sincer aş fi dorit, să îţi aduc un crin,
Dar nu ştiu cum să-mpart tăcerile din mine
Şi tot atâtea gânduri închise-ntru-n suspin.

 

Grăbeşte-te iubite! Te-aştept să vii la mine,

Te-aştept, ca dragostea ţie să ţi-o închin.

Împarte mai degrabă, tăcerile cu mine

Şi, nu închide gândurile tale-ntr-un suspin.

 

Un pic mai amăruie îmi este viaţa-acum,
La margine de şanţ, pribeag fără vreo vină,
Încerc să mai disting al crinului parfum,
Prin marea deznădejde, în straie de lumină.

 

Şi viaţa mea e-amară. Hai să-o schimbăm acum

Cu stropi de bucurie, căci n-avem nici o vină

Pentru ce-a fost... Opreşte-te din drum!

Vino, căci sufletul meu, după tine suspină!


M-am răzgândit, nu pot să vin ca un străin,
Presimt că din întreg ceva o să lipsească,
Şi parcă am văzut, la florărie-un crin,
Sperând ca cineva, să-l ia, să-l dăruiască.

 

Te-ai răzgândit? Nu înţeleg, de ce te simţi străin?

Dar eu te vreau pe tine, crinii pot să lipsească.

Curtea-i plină de flori, poţi renunţa la crin.

Lasă la altul privilegiul, ca flori să dăruiască.

 

Chiar fără flori iubite, aştept să vii la mine,

Ca să te strâng în braţe şi dorul să-mi alin.

Tot ce-am trăit odată, vreau să împart cu tine

Şi, împreună, viaţa să ne-o trăim din plin!

Mă-ntorc grăbit, alerg, să nu fie vândut,
Să nu-mi răpească visul, un altul ca şi mine,
Iar tu să crezi că-n noapte, aevea m-am pierdut,
Fără să-ţi ofer crinul, fără să-ntreb de tine.

 

Zici că în seara asta vii la mine, oricum,

Cu toate că ai fii vrut să-mi dăruieşti un crin.

Lasă crinul de-o parte şi cu al lui parfum.

Eu te ştept, dar chipul nu ţi-l zăresc pe drum.

 

Vino, iubite, vino! Alerg în calea ta!

Mereu întreb de tine, căci, să te uit nu pot!

Vreau să te simt alături, să-mi mângâi inima,

Iar, eu, să-ţi dau iubirea, cu inimă cu tot!

 

Georgeta Nedelcu & Gheorghe Ungureanu –

Craiova & Slobozia mai 2009

Vizualizări: 9

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cenaclul "Sunetul muzicii" !

Alătură-te reţelei Cenaclul "Sunetul muzicii"

Parteneri

Suflet si spirit de mediator

 ADEVǍRUL

ADVOCACY GRUP SEBES

advocacy.sebes@yahoo.com

                

ECHIPA

VIRGINIA - SMARANDITA BRAESCU


  

si PETRU FAGARAS,  creatorii retelei, administratori principali

 

NICK IOSUB

Administrator activitate

 

MARIANA DUMITRAN

Comentator texte

Activitatea Recentă

Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Vasilica Ilie
Apr 4
Pictograma profiluluiVasilica Ilie i-a dăruit un cadou utilizatorului Petrica Fagaras
Apr 4
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Vasilica Ilie
Apr 2
blaga valeriu-catalin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada unui orfan a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Mar 26
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada unui orfan a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Mar 23
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog Balada unui orfan a lui blaga valeriu-catalin
Feb 26
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog Balada unui orfan a lui blaga valeriu-catalin
Feb 26
Postare de log efectuată de blaga valeriu-catalin
Feb 12
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog & de Ilinca Basarab a lui Petrica Fagaras
Feb 1
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog & de Ilinca Basarab a lui Petrica Fagaras
Ian 30
Postare de log efectuată de Petrica Fagaras
Ian 30
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut profilul lui Faur Emilia
Ian 15
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Mediatorul cartii
Sep 18, 2023
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Dragomir Alina Simona
Sep 18, 2023
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Zapezi de altadata a lui blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Imi ninge... a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Imi ninge... a lui blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe-atunci a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Pe-atunci a lui blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Veșnicie a utilizatorului zaxa monica
Sep 16, 2023

Forum

Nu v-am uitat dragii mei! De aceea, iata, va dedic "raiul lacrimei" mele de pe "plaiul meu românesc"!

Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri

Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare,  Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare

Cuvinte cheie : ţară, cuvânt, iubire

Cura de gândire

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Georgeta NEDELCU Iun 20, 2021. 24 Răspunsuri

 Apa are propria-i inteligență : sapă maluri;  hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare

Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință

Geometria cunoașterii (după „Ascunde poete întristarea” de Emanuel Pope)

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri

Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare

Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde

Zburați cu propriile voastre aripi

Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de CIOBOTARIU MARIA Feb 3, 2022. 4 Răspunsuri

Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare

Cuvinte cheie : zbor, aripi, poezie

SUFLETE BĂTRÂNE!

Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri

SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare

DEFINIŢIE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri

Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare

JUSTIFICARE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri

Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare

PRIMĂVARA

Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri

Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare

Iarna

Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri

Iarnã, du-te!…Continuare

Cuvinte cheie : 2014, Bendou, Mariana, iarna

COLAJ ...in versuri

Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 5, 2022. 2 Răspunsuri

SUFLET PERECHE Mi-ai intrat în sufletîn miez de octombrie,Te-ai furișat în adâncul…Continuare

© 2024   Created by Petru Făgăraş.   Oferit de

Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor