Cenaclul "Sunetul muzicii"

poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale

 

Pe vremuri aveam o memorie de ELEFANT. Unde o fi dispărut elefantul meu în ultimul timp? Dumnezeu știe. Cred că aveam vreo doi anișori, eram în vizită la bunica de pe mamă și afară ploua urȃt. Era atȃt de urȃt și apăsător încȃt părea să mi se urască viața încă de la acei doi mici anișori. Mămica se chinuia să mă îmbrace cu ștrampii ca să mergem acasă. La un moment dat, scuzați-mi curajul de a aduce așa ceva în discuție, mi-am amintit un catren auzit de pe la copiii mai mari probabil: “Plouă, plouă / Babele se ouă / Ouăle-s de lut / Babele se ...”

Bineințeles că am rostit toată poezia în fața mămicăi, inclusiv acele trei mici puncte. La care mămica, profesoare de franceză și directoare de școală, a rămas făra cuvinte, s-a înroșit la față ca o fată mare și mi-a dat o palmă peste față. De atunci nici să mai fi zis vreun astfel de cuvȃnt. Cum să se fi întȃmplat una ca asta? Efectiv, copil fiind, nu m-am putut abține. Bine, în timp am reușit să învăț a privi ploaia cu ochi mult mai frumoși, mai cu un curcubeu, mai cu o cană de ceai frunzărind o carte. Totuși prima poezie învățată, rămȃne PRIMA în amintirea mea, indiferent dacă îmi place ori ba. Așa că prefer s-o asociez cu ceva de genul: Mamăăă! Amintiri cu atentatele din 11 septembrie! Trebuie să învăț o poezie cȃt mai repede. De data asta, poate încercăm cu scrisoarea a III-a de Mihai Eminescu. O fi cu noroc?! Cert e că pace, turcii ăștia nici c-au vrut.

Vizualizări: 16

Comentariu publicat de Petrica Fagaras pe Februarie 3, 2021 la 3:26pm

Esti minunata din toate punctele de vedere. Ma bucur mult ca esti aici cu noi si putem sa-ti citim povestirile, sa te privim in fotografii! Dar pe langa elefantel, mai este un piciorus in Mamăăă!(cum spui tu) ... pe care nu pot sa-l citesc! ha,haa!

Comentariu publicat de Bățmîndru Lucia pe Februarie 5, 2021 la 1:18pm

Într-adevăr, e ceva interesant cu piciorul. Va trebui să studiez atent problema. 

Vă mulțumesc pentru comentariile frumoase, domnule Petrica Fagaras!

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cenaclul "Sunetul muzicii" !

Alătură-te reţelei Cenaclul "Sunetul muzicii"

Parteneri

Suflet si spirit de mediator

 ADEVǍRUL

ADVOCACY GRUP SEBES

advocacy.sebes@yahoo.com

                

ECHIPA

VIRGINIA - SMARANDITA BRAESCU


  

si PETRU FAGARAS,  creatorii retelei, administratori principali

 

NICK IOSUB

Administrator activitate

 

MARIANA DUMITRAN

Comentator texte

Activitatea Recentă

Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog Ploua a lui blaga valeriu-catalin
cu 20 ore în urmă
Postare de log efectuată de blaga valeriu-catalin
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog Lila, frumoasa de sub sălcii de Bățmîndru Lucia a lui Petrica Fagaras
Duminică
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog Lila, frumoasa de sub sălcii de Bățmîndru Lucia a lui Petrica Fagaras
Sâmbătă
Postare de log efectuată de Petrica Fagaras
Sâmbătă
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog Surâs nevinovat a lui CIOBOTARIU MARIA
Apr 9
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog Surâs nevinovat a lui CIOBOTARIU MARIA
Apr 7
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pășim tăcuți a utilizatorului CIOBOTARIU MARIA
Apr 7
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Dacă aș fi frunză a lui Elena Buldum
Apr 7
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog MĂLINI-Volumul IV a lui EDUARD DORNEANU
Apr 7
Postare de log efectuată de CIOBOTARIU MARIA
Apr 7
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog MĂLINI-Volumul IV a lui EDUARD DORNEANU
Apr 5
blaga valeriu-catalin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dacă aș fi frunză a utilizatorului Elena Buldum
Apr 5
blaga valeriu-catalin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pășim tăcuți a utilizatorului CIOBOTARIU MARIA
Apr 5
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog Pășim tăcuți a lui CIOBOTARIU MARIA
Apr 5
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog Dacă aș fi frunză a lui Elena Buldum
Apr 5
Pictograma profiluluiVasilica Ilie i-a dăruit un cadou utilizatorului Petrica Fagaras
Apr 3
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Vasilica Ilie
Apr 2
Utilizatorului EDUARD DORNEANU îi place postarea pe blog MĂLINI-Volumul IV a lui EDUARD DORNEANU
Apr 1
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog Dacă aș fi frunză a lui Elena Buldum
Apr 1

Forum

Nu v-am uitat dragii mei! De aceea, iata, va dedic "raiul lacrimei" mele de pe "plaiul meu românesc"!

Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri

Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare,  Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare

Cuvinte cheie : ţară, cuvânt, iubire

Cura de gândire

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Apr 25, 2018. 23 Răspunsuri

 Apa are propria-i inteligență : sapă maluri;  hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare

Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință

Geometria cunoașterii (după „Ascunde poete întristarea” de Emanuel Pope)

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri

Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare

Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde

SUFLETE BĂTRÂNE!

Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri

SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare

DEFINIŢIE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri

Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare

JUSTIFICARE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri

Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare

PRIMĂVARA

Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri

Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare

Zburați cu propriile voastre aripi

Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Bota Claudia Iun 13, 2016. 3 Răspunsuri

Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare

Cuvinte cheie : zbor, aripi, poezie

Iarna

Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri

Iarnã, du-te!…Continuare

Cuvinte cheie : 2014, Bendou, Mariana, iarna

UMĂRUL TĂU

Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 8, 2014. 2 Răspunsuri

Colorează-mi viselecu mănunchiuri de stele,adunate din abisul întunecat al nopțilorcând stau cu ochii pironițiîn neantCăutându-mi punctul de sprijinde care să mă agăț,de care să mă avântsă merg mai…Continuare

© 2021   Created by Petru Făgăraş.   Oferit de

Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor