Într-un cuvânt încape întreaga lumea

[Irina Lucia Mihalca]

Într-un cuvânt încape întreaga lumea

Timpul îşi cerne fulgii uitării. Iris al cerului - arc divin!
În răvăşirea vântului ştrengar prin păduri multicolore pluteşte
aroma de toamnă ruginie-rubinie cu parfum de struguri copţi
- miroase a toamnă la tot pasul -

Liniştea apelor cu flacăra bărcii o aprinde. De unde-a venit,
încotro se va duce? Nu ştie nimeni noua răscruce,
Pluteşte în larg - cu aur amurgul îi vopseşte vâslele.

Nu e prea simplu să cobori, să te întorci apoi
aripă înroşită de suflet, să discerni firele de lumină,
să-i vezi curcubeul, să-i auzi dulcele cântec şi
să-l păstrezi mereu... E doar inima mea cea care-i primeşte
cerul şi îngemănarea culorilor?

Într-un cuvânt încape întreaga lumea, într-un cuvânt încă nespus,
într-o silabă trecătoare, nerostită! Ecoul numelui tău într-un verb -
Eu Sunt - tot ce Tu eşti în mine, acea imagine a Absolutului!

Toate mor. Pe unde vei trece noaptea vei auzi şoaptele
străzilor pustii, a caselor părăsite, a ferestrelor nedeschise.
Pe unde vei trece noaptea vei auzi lacrima pietrelor, tânguirea
copacilor tăiaţi şi-a râurilor secate... Pustiul lor începe dincolo de noi!
Ne adapăm setea la izvorul magic al vieţii şi jocului ei,
Ne deschidem aripile spre rădăcinile noastre în taina fiecărui ceas!

Înainte de a intra în tăcere culegem azurul, semănăm vise,
pătrundem în abisuri, învingem timpul precum o pasăre
peste mările cerului ce-şi reia imaginea pierdută.

Linişte-n gând, linişte-n suflet, linişte-n spirit!
În toate linişte! Tăcerea ce ne înconjoară
ne trimite spre regăsire dând aripi gândului de Lumină.