Cenaclul "Sunetul muzicii"

poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale

Autor: Eduard Dorneanu
Ilustrație copertă: Arhivă foto familia Dorneanu
Tehnoredactor: Mihăiță Stroe
Editor: Valentin Ajder
ANUL APARIŢIEI: 2020
ISBN: 978-606-49-0304-4
NR. PAGINI: 180
FORMAT: 13×20

”Domnul mi-a promis că vor veni zile când timpul se va opri, iar cărarea mea va trece înaintea tuturor semnelor. Nu știu câte astfel de zile vor fi. Aleg să aștept smerit, fără a căuta lauda, bogăția și efemera strălucire a premiilor. Pașii mei cunosc un singur drum, iar acela se întinde între sufletul meu și locul unde primele flori au cunoscut lumina.” (fragment)

Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A debutat în anul 2011 în revista Luceafărul de dimineaţă. A publicat poezii, articole şi proză în revistele: Timpul, Luceafărul de dimineaţă, Antares, Cultura, Dunărea de Jos, Boema, Regatul cuvântului, Nomen Artis (Dincolo de tăcere), Faleze de piatră, Melidonium, Singur etc. sau articole în ziarele online: Radio Metafora (SUA), Necenzurat. Editorial, a debutat în 2011 la Editura Eurograph – Cluj-Napoca, cu volumul de poezie Gothic. La aceeaşi editură a publicat în 2011 volumele de poezie şi proză: Frăţia trandafirului rupt, Jurnalul apelor purpurii, Jurământul Templierului, Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite, Rugăciunea de piatră, Neînţelese dimineţi şi Jurnal de primăvară mutilată. În anul 2012 i-a apărut la Editura Tracus Arte – Bucureşti, antologia (de poezie şi proză), Jurnalul apelor purpurii, despre care Radu Voinescu spunea în prefaţă: ,,Poeticitatea atroce a acestei cărţi o individualizează în peisajul nostru literar. Talentul autorului e mai presus de orice îndoială. Cred că prin apariţia ei se deschid căi fertile pentru poezia română, căi pentru care, fără falsă modestie, autorul rândurilor de faţă, militează de vreo două decenii. Poate că e timpul ca astfel de apariţii să nu rămână nişte momente insolite”. În anul 2013 a publicat la Editura Eikon, cartea de proză scurtă, 7,63, despre care scriitorul Liviu Antonesei spunea, pe coperta a patra: ,,Da, talentul său este chiar de calibrul 7,63, cum dovedeşte şi volumul ce poartă acest nume, pentru că literatura este o armă superioară tuturor celorlalte, cu pistolul mitralieră în frunte! Este uimitor cum autorul reuşeşte să ridice banalul vieţii, ba chiar şi al ,,vieţii la ţară”, până la graniţele – adesea dincolo de ele – magicului şi miraculosului”. În noiembrie 2014, Editura Eikon lansează la Gaudeamus cartea Mălini. În anul 2015, publică la Editura Tracus Arte, cartea de poezie Sacra Erotica. În anul 2016, publică la Editura Eikon, volumul de proză Departe de Troia. În luna februarie a anului 2017, a publicat la Editura Eikon, volumul de poezie cu titlul Sublimare. În luna mai a anului 2017, a publicat Mălini – volumul II, La Editura Eikon. Mălini – volumul III a văzut lumina tiparului în anul 2018, la Editura Eikon.

Vizualizări: 18

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Parteneri

Suflet si spirit de mediator

 ADEVǍRUL

ADVOCACY GRUP SEBES

advocacy.sebes@yahoo.com

                

ECHIPA

VIRGINIA - SMARANDITA BRAESCU


  

si PETRU FAGARAS,  creatorii retelei, administratori principali

 

NICK IOSUB

Administrator activitate

 

MARIANA DUMITRAN

Comentator texte

Activitatea Recentă

Georgeta NEDELCU a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cura de gândire a utilizatorului Maria CROCY
cu 10 ore în urmă
Gabi Negulei şi MIHAIL TĂNASE sunt acum prieteni
cu 10 ore în urmă
Lui Gabi Negulei i-a plăcut profilul lui Gabi Negulei
cu 10 ore în urmă
Lui Gabi Negulei i-a plăcut profilul lui Gabi Negulei
cu 10 ore în urmă
Lui Gabi Negulei i-a plăcut profilul lui Gabi Negulei
cu 10 ore în urmă
Maria-Ileana Tănase şi-a actualizat profilul
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Maria-Ileana Tănase îi place postarea pe blog INVITAȚIE: „SATUL DIN LACRIMĂ”- Antologia Poeților de Pretutindeni a lui MIHAIL TĂNASE
cu 11 ore în urmă
Georgeta NEDELCU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog INVITAȚIE: „SATUL DIN LACRIMĂ”- Antologia Poeților de Pretutindeni a utilizatorului MIHAIL TĂNASE
cu 11 ore în urmă
Lui MIHAIL TĂNASE i-a plăcut profilul lui Any Dragoianu
cu 12 ore în urmă
Lui MIHAIL TĂNASE i-a plăcut profilul lui CIOBOTARIU MARIA
cu 12 ore în urmă
Postări de log efectuate de MIHAIL TĂNASE
cu 13 ore în urmă
Postare de log efectuată de Petrica Fagaras
ieri
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog AMPLOAREA URII a lui Mihaela Moşneanu
ieri
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog Mai știi? a lui zaxa monica
ieri
Postare de log efectuată de zaxa monica
ieri
Postare de log efectuată de Mihaela Moşneanu
Joi
Mihaela Moşneanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog CONVERSAŢIE a utilizatorului Mihaela Moşneanu
Joi
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog Colțul meu de cer a lui CIOBOTARIU MARIA
Miercuri
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Cristina Mariana Bălășoiu
Iun 12
Petrica Fagaras a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Colțul meu de cer a utilizatorului CIOBOTARIU MARIA
Iun 11

Forum

Nu v-am uitat dragii mei! De aceea, iata, va dedic "raiul lacrimei" mele de pe "plaiul meu românesc"!

Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri

Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare,  Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare

Cuvinte cheie : ţară, cuvânt, iubire

Cura de gândire

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Georgeta NEDELCU cu 10 ore în urmă . 24 Răspunsuri

 Apa are propria-i inteligență : sapă maluri;  hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare

Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință

Geometria cunoașterii (după „Ascunde poete întristarea” de Emanuel Pope)

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri

Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare

Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde

SUFLETE BĂTRÂNE!

Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri

SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare

DEFINIŢIE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri

Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare

JUSTIFICARE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri

Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare

PRIMĂVARA

Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri

Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare

Zburați cu propriile voastre aripi

Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Bota Claudia Iun 13, 2016. 3 Răspunsuri

Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare

Cuvinte cheie : zbor, aripi, poezie

Iarna

Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri

Iarnã, du-te!…Continuare

Cuvinte cheie : 2014, Bendou, Mariana, iarna

UMĂRUL TĂU

Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 8, 2014. 2 Răspunsuri

Colorează-mi viselecu mănunchiuri de stele,adunate din abisul întunecat al nopțilorcând stau cu ochii pironițiîn neantCăutându-mi punctul de sprijinde care să mă agăț,de care să mă avântsă merg mai…Continuare

© 2021   Created by Petru Făgăraş.   Oferit de

Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor