Şi dincolo de nefiinţă!

[Irina Lucia Mihalca]

Şi dincolo de nefiinţă!

Unde-i casa inimii, dragul meu?
                        În noi, dar nu prea vedem asta!
În noi sunt toate! Şi cântul, şi poezia,
întreg universul de vise, de culori şi lumini!

De ce doar unii oameni scriu,
                          de ce doar unii oameni cântă?

De ce scriu oamenii? Bună întrebare!
Scriu pentru că sunt impregnaţi de parfumul bucuriei sau tristeţii, a fericirii sau singurătăţii, pentru că iubesc sau pentru ca suferă aducând, astfel, lumina stelelor atinse prin cuvânt.
Scriu pentru că prin literele aglomerate în adâncuri îşi modelează fiecare stare, idee, dorinţă, respiraţie. Scriu pentru că aşa simt din iubire, din lacrimă, din dor, din durere, din razele de lumină sau umbrele împrăştiate de norii cerului lăuntric.
Scriu pentru că se îndrăgostesc şi poezia izvorâtă le curge prin sânge, scriu când se despart şi cred că prea puţine sau prea sărace le sunt cuvintele pentru a-şi lămuri cascada de trăiri.
Scriu din dorinţa de a evada, eliberându-şi astfel lanţurile durerii sau temerii adunate în străfunduri.
Scriu pentru ca realitatea li se pare de multe ori absurdă sau, poate, din neputinţă, pentru a stinge propagarea ţipătului auzit din adânc.

Scriu pentru că avem nevoie de noi şi, doar, prin energia cuvântului oamenii se pot întâlni, în această realitate. Scriu pentru că ne imaginăm zâmbetul, lumina şi atingerea celui iubit, zâmbet înflorit dacă nu pe chip, măcar în floarea de lotus din palme sau pe pernă din apropiere.
Scriu din chemarea, din şoaptele, din muzica auzită, cu sufletul sau prin sufletul altora, prin petalele răsfirate, prin culori şi sunete, scriu privind în oglinda celuilalt, prin gândurile undei intrate, pentru că prin litere oamenii se pot întâlni pe cărarea fundaţiei construite.
Scriu ca o rugăciune şi pentru ca să se audă rugăciunea. Scriu mai mult sau mai puţin, coerent sau aberant, pentru viaţă, ignorând moartea, pentru trecut sau viitor.

Scriu pentru soarele care le inundă cu lumină totul sau prin jocul umbrelor de la lumina lumânării.
Scriu la malul mării sau de pe vârf de munte, sacadat sau în goana impulsului, mai "pe scurt" sau mai mult, descifrabil sau nu, printre semnele ortografice ce le stăpânesc timpul - mirări sau întrebări - prin spații albe sau puncte ivite din senin, cu linii sau apostrofuri. Sublim sau anost, la nervi sau în joacă, mutând munţii sau coborând văile, cântând sau plângând.

Scriu modelând, conturând, pictând, sculptând, amestecând, redând într-o măsură sau alta simfoniile de trăiri, curcubeul de stări, spectrul de lumini sau de umbre ţâşnite din straturile interioare.
Scriu pentru că altfel ar cânta, ar desena, ar dansa, ar privi această lume sau s-ar exprima într-un fel sau altul, într-o perioadă sau alta de timp.
O eliberare adusă la exterior, amprenta trecută prin filtrul propriilor simţiri, gânduri, crezuri, modelând gândul prin cuvânt, sunet, culoare, materie, metamorfoza creaţiei prin scânteia divină!
Un carusel de stări prin care ne redescoperim, redefinindu-ne!
Spre neuitare, dragul meu!

Pentru o flacără vie ce arde şi dincolo de nefiinţă!

Astăzi desenez flori,
voi ce puteţi să le dăruiţi, nu ezitaţi!
14 Feb 2012

[Mariana Dumitran]

Minunat, Irina..ma incanta tot ce scrii..pentru ca e scris din inima si ma regasesc in fiecare cuvant! Si ..asa este ..ne redefinim cu fiecare vers si cantec pe care-l compunem..    " ..un carusel de stari prin care ne redescoperim,redefinindu-ne!"

Superb...Felicitari!!!

[Irina Lucia Mihalca]

Ma bucura multprezenta si impresiile tale, Mariana!

Te imbratisez, cu drag!

[Mariana Dumitran]

Si eu te imbratisez ,Irina!!  Ma incanta poeziile tale!! Succes in tot ce faci!!