Pulsatiile lutului-de prof.dr. Monica Grosu, revista Armonii culturale- Recenzie la volumul "Simtamant inbatat in cuvant"-autor Bogdan Turcu

[Turcu Bogdan]

http://www.armoniiculturale.ro/index.php?option=com_content&vie...

    

L-am cunoscut pe Bogdan Turcu mai întâi în ipostaza de elev (se mutase în clasa la care predam), i-am descoperit apoi înclinația spre poezie, vibrația pentru actul de creație lirică, pentru melodia versului și mă aflu, iată, acum, în postura de a-l prezenta ca tânăr poet debutant. Știam că acest moment nu e foarte îndepărtat, știam că munca lui Bogdan Turcu se va materializa într-un volum de poezii, fapt ce s-a și întâmplat.

     Mai trebuie spus despre Bogdan Turcu, faptul că este un spirit foarte activ în câmpul cultural-artistic, a participat la diverse concursuri și dezbateri literare în țară încă din perioada liceului, a susținut asiduu Cenaclul literar ,,Lucian Blaga” din Sebeș, prin participările regulate de miercuri seara la întâlnirile poeților sebeșeni, precum și prin spectacolele dedicate diverselor ocazii.

     Referitor la volumul Simțământ îmbătat în cuvânt (Editura Emma Books, Sebeș-Alba, 2011), ne exprimăm aprecierea pentru această reușită din punct de vedere grafic și editorial, pe de o parte, precum și din punct de vedere al valențelor literare deschise, ramificate, pe de altă parte. Încă din titlul, cvasi asonantic, identificăm atenția autorului pentru muzica intrinsecă a textului scris. Deducem, prin urmare, că în viziunea lui Bogdan Turcu, poezia trebuie să aibă o curgere firească, o linearitate a sunetelor care să-i asigure unicitatea, tonalitatea orfică.

     Două sunt punctele majore între care un eu liric asaltat de întrebări existențiale pendulează: lutul rece, care limitează, încorsetează zborul, și clipa de Apoi, vecia ființării dincolo de legile firii. Elanul de tip expresionist, blagian aproape, îl încearcă adeseori pe tânărul poet, însă conștiința limitării umane îl aruncă în delirul bacovian al deznădejdii. Căutând în Dicționarul de simboluri al lui Jean Chevalier și Alain Gheerbrant, am descoperit că lutul este un simbol al materiei informe, modelabile. Gaston Bachelard asociază lutul cu bucuria masculină de a transcende materia, de a simți interiorul lucrurilor, de a regăsi forța elementară. În contextul poeziei de față, atribuim lutului un dublu simbolism: apă și pământ, yin și yang, iar deasupra tuturor acestor forme ale materiei, gestul creatorului de a frământa lutul, de a crea forme noi, de a umaniza materia, dându-i acel anima.

     Așa cum  menționam, ni se pare natural ca într-o poezie a începuturilor, o poezie matinală, în sensul de freshness, de primăvară, să întâlnim elanul creator, tentația zborului interstelar, la modul metaforic, evident, însă autorul acestor versuri are și conștiința materialității lutului și, de aceea, cutezanța spre zări aurorale e uneori trunchiată, fragmentată între speranță și deziluzie. Ne putem întreba, ce este, în definitiv, această scindare? Apoi răspundem că este condiția omului modern, acel Iona solitar al lui Marin Sorescu, acel individ ce își cunoaște limitele și caută răgazul clipei când în Logos, când în Imago.

     Cu un bisturiu hiperlucid, Bogdan Turcu operează pe cordul cuvintelor, transformându-le sângerarea într-o nouă devenire, într-o nouă viață, diferită de tot ce există, ființând după legi proprii și încăpând în tipare miniaturale de sensibilitate și delicatețe, asemenea papucului din povestea Cenușăresei. Această nouă ordine existențială e căutată și, credem, găsită de Bogdan Turcu, o lume ca o supapă de refugiu nocturn, sub povara luminoasă a reveriilor întrebătoare.

     O altă constatare ce se impune în urma lecturii este aceea că, în mod surprinzător pentru un volum de tinerețe, din carte lipsesc aproape complet poeziile de dragoste. Sunt totuși vreo trei sau patru, oricum puține la număr, și acestea tind să ascundă sentimentul în spatele faldurilor voluptății. Poate această temă va constitui surpriza următorului volum.

     Până atunci vom cita un poem din carte, intitulat Acutețea timpului, definitoriu pentru filonul liric al poetului Bogdan Turcu: ,,Timpule, cu ce putere agiți/ În valurile tulburi vâsla morții?/ Închide lacătul de-argint/ Și-aruncă-n mare cheia porții,/ Ce se deschide, larg să mă poftească/ În bezna-i materială, în derută,/ Încătușat în clepsidra cerească,/ Un gând, o mustrare, dor mă inundă.// Timpule, ia-ți busola și pleacă!/ Îngroapă-ți firidele ce numără viața,/ Umple cu zile și nopți o desagă/ Și pleacă, fără să-mi spulberi speranța!// Topește-te în propriu-ți cronometru,/ Iar, când ceasul o să-ți sune,/ Sparge-te! Rămâi un spectru/ Fără timp și fără nume!...”

prof. dr. Monica GROSU

[Elena Mititelu]

Felicitări, Bogdan, pentru că ai reuşit să dai cititorului creaţiile tale minunate strânse în volumul "Simţământ îmbătat în cuvânt"!! La cât mai multe volume!!

Cu drag de versul tău,

Elena

[Turcu Bogdan]

Va multumesc mult, doamna Elena ca va rapiti din timp si popositi pe blogurile mele!

[Turcu Bogdan]

de data aceasta meritul ii revine doamnei Monica Grosu, pentru cuvintele asternute de la rostirea ce a sustinut-o la lansarea acestui volum. (dansa a realizat si prefata volumului, fiindu-mi in continuare un mentor in adevaratul sens al cuvantului)