Dragoste la mâna a doua ( roman – foileton, mai 2019, Piatra Neamț)

[Aurel Conțu]

Cap.16

 

Rezumat cap. 15

George Apostol își urmează cu încăpățânare instinctele, lăsându-se acaparat de realizarea proiectului său, uneori până la epuizare. Descoperă între timp latura feminină a Agnisiei Mărgărit, și află că ursul, care dăduse buzna la stație, fusese crescut de dânsa. Se gândește la următoarele provocări după finalizarea exteriorului construcției în formă de hexagon, în special la aducțiunea de apă și la producerea curentului electric.

 

Cimentul se întărise oarecum în zidurile hexagonului, dar procesul acesta era de lungă durată într-un mediu neprielnic ca cel de la Stânca Vulturești. Probabil că pe la sfârșitul lunii va fi posibil să îndepărteze cofrajul și să se apuce de interior. Până atunci putea să se apuce în liniște de aducțiunea de apă. Mergând la izvoare, trei la număr, observase că acestea, de-a lungul anilor, săpaseră în piatră cam în aceeași direcție, întâlnindu-se chiar în buza stâncii, de unde, cu o forță sporită, își croiseră drum la vale ,formând un tunel de fugă de aproape cincizeci de metri. În magazie avea peste douăzeci de țevi de trei metri fiecare, suficient pentru a-și face treaba. Problema era că nu avea o soluție de lipit țevile între ele, dar problema se rezolvase după ce găsise o lampă de benzină și o canistră de carburant. Prin încălzirea țevei la un capăt și lărgirea ei, putea imbina foarte ușor cele 16-17 țevi, ceea ce și făcuse o zi întreagă, consolidându-le la îmbinări cu un prag de ciment. Mai înainte ridicase un stăvilar din scânduri pentru a devia cursul apei spre cele două margini și pentru a putea lucra în voie. După ce îmbinase țevile se gândise să dubleze stăvilarul cu alt rând de scânduri și să toarne beton, obținând în final un zid de circa cinci zeci de centimetri cu o gaură la mijloc de dimensiunea țevii de scurgere. Trei zile mai târziu decopertase zidul și scoase cepul din gaură, lăsând apa să intre în matca ei, adică în conducta de fugă. La capătul celălalt al conductei debitul crescuse de câteva ori, apa țâșnind cu forță la circa zece metri distanță, lucru care-l încântase. Tot atunci îi venise ideea să toarne alte două ziduri, la o margine și alta a barajului, apoi să acopere totul cu o placă de beton

spre a proteja izvoarele de îngheț și de ochi străini. Folosise în acest scop o plasă groasă de sârmă și un mortar consistent, ca să nu se scurgă în albie. Fiindcă se și întărise suficient peste noapte, împrăștiase pământ adus din apropiere peste placă

și semănase semințe de iarbă, găsite în magazie, camuflând perfect locul.

 

Decofrarea hexagonului fusese și mai ușoară. Zidul era neted și lucios, fără defecte de turnare. Tocurile ușilor și geamurilor se așezaseă foarte bine și precis în beton, zidurile interioare de separare, la fel, tavanul și pardoseala ieșiseră impecabil, peste așteptări. Nu luase în calcul omenajarea unei incinte pentru adăpostirea instalației de producere a energiei electrice, deși încastrase în zidul din spatele hexagonului o ușă pentru așa ceva. Rămânea să construiască o anexă peste albie, legată de zid, în care să monteze roata și generatoarele. Cum nu prea mai avea ce face, trecuse la punerea ideii în practică, turnând trei ziduri, înalte de doi metri și late de trei, apoi alte două în interior, despărțind incinta în trei secțiuni, una mai mare, pe mijloc, pentru roata de angrenare, iar celelalte două, de pe margini, pentru generatoare, care trebuiau ferite de apă. Locul ales, o pantă naturală de scurgere a apei, asigura spațiul necesar pentru funcționare roții, pe de o parte, și posibilitatea aducțiunii de apă potabilă în hexagon, pe de altă parte. Pierduse încă o săptămână cu aceste adaptări, dar era fericit. Apa curgea vertiginos prin conducta de fugă, așteptând să fie pusă la treabă, iar hexagonul devenise o realitate, chiar și pentru Agnisia, care nu-și ascunsese nicio clipă scepticismul cu privire la împlinirea acestui vis.

 

- Încă nu-mi vine să cred! îi spuse ea într-o zi, admirând de pe terasa sației noua construcție.Trebuie să-mi spui neapărat ce mai ai în cap, ca să știu la ce să mă aștept!

- Deocamdată mă gândesc doar la ce mai am de făcut, îi răspunse el.  Proiectul acesta e mai complex decât pare!

-  Mă faci curioasă?Ce mi-a scăpat?

- Motivația.

- Și care ar fi motivația?

- Nu e ceva cuantificabil, de genul „de asta”, e ceva mai profund! Sper să înțeleg și eu într-o zi!

- Foarte interesant! Faci ditamai căsoaia și nu știi de ce-ai făcut-o!

- Chiar așa!

- Nu te cred. Ai tu ceva în cap?

- Poate, admise el de dragul discuției, dar sub o formă destul de vagă! La început a fost nevoia de comfort, bănuiesc, apoi au mai apărut și altele, pe care mi-e greu să le definesc acum!