Acum simţi şi vrei...

[Irina Lucia Mihalca]

Acum simţi şi vrei...

Rătăcit şi fără linişte trăieşti

într-o lume dură, într-o limbă ciudată.

Coloane fără sfârşit pui în cuvinte.

Sub cerurile întunecate

un leu cu două capete şi labe

din trei segmente pe care tronează

o pasăre intens colorată.

Trudeşti să adapi cu râuri de sânge

caii negri din noapte,

arunci carne lupilor din dulapul cu zestre.

Iubeşti ce nu ai, ce nu atingi,

acea Nirvana care

există la celălalt, dar nu la şi tine.

La tine, acolo, e sărbătoarea luminilor,

dar tu stai cu vidul, eşti ca un oraş pustiu.

Oamenii trec, dintr-o casă într-alta

se-aude muzica,

miroase a fistic, a vanilie,

copii râd şi se joacă,

viaţa e un tumult, o Niagară,

dar cum spuneam

când labirintul plin de rouă

foşneşte a gol, a durere, să mori?

Să dispari? Poate să dormi

pe sânul alteia...o Galatee?

O Desnuda de Goya? Pe patul ei

printre perne şi delirante doruri...

Ca la o intrare, gânduri-mistral,

în oraşul plin de oglinzi

descaleci

şi citeşti avalanşa de scrisori.

Pierdut pe o insulă mare

care nu ştie unde se găseşte

portul fără valuri

şi portul acela plin de fructe,

de esenţe, de minuni,

de fakiri,

de 1001 de nopţi,

tu erai, tu trebuia să fii,

dar tu te pierzi

discutând

teoria universului oscilant

pe câmpul cu maci...

Acum la sfârşit de timp trăieşti,

ai dărâmat zidurile,

ai deschis porţile care te închideau.

Ai pentru mine un zâmbet,

un gând-lumină, o cărare intinsă,

un cal blând, o pâine rotundă,

o carafă cu vin, un peşte albastru.

Te uiţi în noua emisferă

şi-n soare mă cauţi.

E, oare, joi?

Când te joci cu literele,

când poţi descifra în ele

viaţa ta

stranie, bizară,

şi surâzând le aranjezi

ca să iasă iubeşte-mă sau

caută-mă, sau

sărută-mă...

La început de drum,

vântul suflă în pânze,

litere mari

cât neonul corăbiilor

pleacă din tine,

dimineaţa...

În marele abis cosmic,

prin ocheane de tablă

mă cauţi,

între cai şi freamăt

treci prin lanurile aurii,

la capătul zilei,

la colţ de masă,

într-un ascensor fără capăt

urci peste

pomii din suflet

să-ţi gonesc

ciorile de pe umeri.

În depărtare vezi o lumină.

E muzică.

Auzi?

Îmi faci semne de răzvrătire,

e soare şi culori pastel

în clipa infinitului.

Chiar dacă

nu ştii să dansezi

acum simţi

şi vrei...