Ce observ la mine-n curte

la fereastre dinspre vie?

Căuşe din lut făcute

şi-un potop de veselie.

E petrecere la soare,

joacă-n horă mai cu zor

rândunelele voioase;

se întrec în cântul lor.

După-o muncă tumultoasă,

după timp de dor, proscris,

simt din nou că sunt acasă;

parcă zboară-n paradis.

Printre spectatori , iau seamă

că-i şi mândra primăvară,

mulţumită de reclamă,

promiţând viaţă uşoară.

Lâng`-a lor mici…

Deşteaptă-te, femeie, e zvon de primăvară!

Stă soarele şi-aşteaptă să-ţi prindă flori în plete,

Îmbracă ia  nouă, e sărbătoare iară,

Albine, fluturi, păsări încep să dea concerte.

Hai, nu te mai ascunde în griji si suferinţe

Că-n tine curge sânge, nu spumă de săpun

Şi că în pieptul mic e-un munte de credinţe,

Iar glasu-ţi este dulce, nu-i strigăt de nebun.

Fii mândră ca izvorul ce-nvinge stânca dură,

Fii caldă ca şi pâinea cea scoasă din…

Primăvara-i tinereţe,

dar ia albul cel mai pur

de la sora ei mai mare...

să aibă un bun sejur.

Şi îl picură cu roşu,

le trece prin sensul lor,

le-mpleteşte cu iubire,

să iasă un mărţişor.

Le împarte la cei care

o aşteaptă-n prag cu drag,

ei îi dau o sărutare,

ea îşi face-un mic şirag,

să îl poarte cu mândrie,

E doar anotimp cu fani....

verdele e mult mai verde,

oamenii sunt mai umani.

*

Păstrează-n suflet…

E destul de tărziu şi somnul nu-mi vine.

Mă gândesc... cum e mai bine?

Să iau un hap uşor

sau să te-aştept

la mine-n dormitor.

M-am îmbrăcat cu furou de mătase,

m-am pieptănat, m-am aromat

şi m-am făcut frumoasă.

M-am dat la perete ca în pat loc să-ţi fac,

m-am desfăcut ca floarea,

ca nufărul pe lac

şi stau în nemişcare cu ochii în tavan

doar, doar, o s-apari.

Dar sună telefonul şi-mi spui cu glas rece

că n-ai chef…

Gară, pustie…
Lumina palidă a felinarului
îngheaţă sângele ,
şinele nu mai cântă,
coarde ruginite,
arcuşul nu le mai atinge demult.

Mâna încremenită
salută umbrele nopţii,
privirea caută perspectiva.

A zburat…
îşi caută gama.
cântecul lui se va
înălţa?

O, mamă,
tu ai fost doar lăcaş,
nu e al tău

.Lasă-l!

Geaba lună străluceşti,

luminezi cărarea,

el nu va veni,iar eu

mi-am pierdut răbdarea.

Lipesc buzele de geam

să ating răcorea

florilor de porţelan,

de cum vine seara.

Geaba lună străluceşti

luminezi iatacul,

tot pustiul mi-e stăpân

şi sufletul veacul.

Braţele stau tot mereu

într-o rugăcine...

forţa ta divină-n vis

facă o minune!

Dau iubire pură-n schimb

în eternitate,

şi mai fac un mic sonet

fiecare…

Am găsit la marginea drumului
o harpă.
O aruncase un călător dintr-o maşină.
Am dus-o în a mea casă
să cânt
cântecul timpului pierdut.
Si am tot cântat,
mereu am cântat,
până când...,obosită,
am ciupit mai tare corzile.
S-a dezacordat.
Sunetele nu se mai îmbrăţişau,
să poată dansa sufletul.
Ce să mai fac?
Am sfărâmat-o în mii de cioburi
şi am lăsat-o să zboare
pe drumul vântului.

Luna
scrie lumii poveşti
prin razele condeielor
înmuiate în lacrima dorului
pe fereastre deschise.
Cuvântul cernit freamătă
şi se înalţă...
e înţeles
doar de El şi el.

O rog să scrie şi povestea mea,
povestea în care eu, păcătoasa,
am furat o stea de pe cer
şi am grijă
ca nu cumva,
să se stingă
în palma mea

Taina umbrei

sufletu-mi va fereca.

Ghiocelule,te rog,

arată-mi cum să stăpung calota vieţii

şi să rămân in echilibru.

Dă-mi din forţa ta

să alung teama

de a ridica fruntea

spre lumină.

Dă-mi din nerăbdarea

de a te intâlni cu vântul

să pot simţi si eu

ritmul.

Dă-mi din gingăşia

unduirilor trupului tău,apoi

învaţă-mă să păstrez taina

de a rămâne

femeie.

Dă-mi din pioşenia ta

care face să vibreze şi piatra

să învaţ cum să ating…

Focu`-n fiecare iarnă
este rege pe deplin,
are slugi şi-un tron în sobă
şi-i poveste de Crăciun.

El de bucurie cântă...
cântecu-i răscolitor
şi bunicii cad pe gânduri...
de ceva le este dor.

Eu încerc să aflu unde
se gândesc şi-n poala lor
mă chitesc şi-i rog fierbinte
să-mi dea taina ochilor.

Îşi zâmbesc unul la altul
şi mă mângâie încet:
-Of, copil cu păr ca focul,
viaţa toată-i foc în piept!

Îmi zdrăngăne iarna în geam,

Ţine morţiş s-o las în casă,

Căci numai vântul ia rămas

Şi vrea să o poftesc la masă.

Eu o poftesc, dar ce să-i dau

Căci numai vânt e şi la mine,

În sobă şuieră de zor...

Nici pentru mine nu am pâine.

Să vină... dar să căutăm

Cine-a trimis să bată-ntruna

Vântul acesta nemilos,

Ce pare pentru totdeauna.

Şi de-om găsi că-i de la om

Vom cere dreaptă judecată,

Iar dacă-i de la Dumnezeu

Ne-om mântui…

Popor secătuit de vlagă
Cu sufletul prea obidit,
Ai arătat la lumea toată
Că meriţi mult să fii iubit.

Prea ai răbdat,precum preasfinţii
Cănd numele ţi-au terfelit,
Dar ai răspuns cu demnitate...
De Dumnezeu vei fi iubit.

Iar când speranţa-i realitate
Şi pâinea, gaiul va domni,
Blestemul va cădea pe-acela
Ce va-ncerca a-l umili!

Pământule, tu frate mai mare,

care ne ţii în braţe de mult, de prea mult timp,

mai dă-ne-a ta iertare şi de această dată,

mai ţine focu-n tine, mai potoleşte-o apă

şi nu te răzbuna.

Tu ,care ai grijă ca-n iureşul mişcării

să nu simţim rotaţii, să fie somnul lin,

mai iartă-ne o dată, alungă din blesteme,

pentru răule ce-l facem şi că te-am istovit.

Mai dă-ne încă hrană,

mai potoleşte setea,

mai dă o şansă vieţii, mai…

Mi-au apărut fire de nea

în părul lung şi mătăsos...

primul atunci când m-ai trădat,

al doilea când m-ai înşelat,

al treilea când m-ai umilit..

Doamne, ce repede am albit!

Dar nu-i nimic, că-n spuma mării

acest blestem îl voi spăla

si peste griul cel de gheaţă

din curcubeu voi agăţa

un indigo fără de margini...

în cartea mea, pe albe pagini

voi aştepta să se reverse

o auroră... de-o să-ţi pese

va fi…

Îmi place iarna că-i bătrână

Şi că bătrânii-s înţelepţi,

La gura sobei meditează

Despre chimia-cestei vieţi.

Cât este ea de grijulie!

Pământului să-i fie cald

Îi cântă şi îl inveleşte,

Să aibă visul fără fald.

Chiar dacă faţa-i colilie,

Focul din suflet e-n văpăi,

Munţii trufaşi o tot adoră

Şi vor s-o ducă-n cer cu ei.

Imi place iarna că-i bogată,

Împrăştie talanţi de-argint,

Copiii îi culeg în palme

Şi îi…

Aş alerga la uşa ta

şi te-aş chema

pe câmpul cuprins de

dalbă nea.

Şi-n câmp pustiit,

de fulgi doar vrăjit,

tu mâna-mi s-apuci

să zburăm printre rugi,

dorul din mine

să fugă la tine

pe fluturii albi.

Noapte divină,

flori de velină

fie-mi cunună.

Ah, mândră regină

a-ntinsului alb!

Sărutul cu foc

cu fulgi la un loc,

topi-ne-va-ncet,

în suflet duet,

apă vie…

Veniţi ,copii ,cu prea sfânta colindă,

Crăciunul în prag cu drag vă aşteaptă!

Prin glasul vostru cristalin ce- o cântă

Suflarea nopţii devine mult mai blândă.

Veniţi, copii, căci uşile-s deschise!

Obrajii voştrii casa lumineză,

În ochi steluţe jucăuş vibrează...

Sunt luminiţe-n sarbătoare-aprinse.

Aduceţi liniştea şi pace-adâncă,

Pământul îl apropiaţi de cer

Şi prin rostirea ,,Leriu, Doamne, ler!”,

El haina bucuriei o…

Stau de pază la fereastră,

De când seara s-a lăsat,

Ca să-l prind pe Moş de barbă

Să văd ce are în sac.

Cu ghetuţa lângă mine

O s-aştept...nu mai clipesc

Şi mai cânt câte-o colindă

Nu cumva să aţipesc.

Mama râde-ncet de mine,

Tata văd că-n casă nu-i,

Cred că stă şi el de pază

Să-i ia sacul Moşului.

Vine Moşul! Îmi zâmbeşte,

Mă întreabă de-s cuminte

Şi îmi pune în ghetuţă

Ciocolată cu stafide

Şi o…

Am atins neliniştea

timpului nemărginit,

am băut din izvorul

nisipurilor mişcătoare,

am împuns necunoscutul

şi l-am făcut punct de fugă...

Am revărsat bucurii şi dureri

şi am sfinţit coloanele inimii

pentru ca tu

să-mi desăvârşeşti templul,

în care să vin cu ofrande

şi să ţi le aştern

intr-o veşnicie.

Am scris iubirea mea pe pernă,

Cu lacrimi şi cu dor nestins

În nopţilele cu veghe-eternă

Şi cu tăceri de necuprins.

Am scris iubirea mea pe frunte

Cu bob de rouă şi-ncordări

În nopţi cu visele pierdute,

Fără alint şi dezmierdări.

Şi ce minune să mai fie

Într-un pustiu fără sfârşit ?

Iubirea unde s-o mai scrie

Al meu destin nepreţuit ?

Poate-ntr-o carte printre stele

Iubirii loc să-i fi…