Dragostea arzândă

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

Mă îmbogăţesc pe dinăuntru, pe dinafară rămân sărac,
am toate mulţumirile, nu am la ce să le folosesc
în trupul meu se nasc porniri nespuse-n cuvinte.
Tu ştii dulcele şi amarul din unghiuri de sare,
lacrima bucuriei ori a durerii ce ne mistuie
când cu toţii suportăm întâmplările vieţii.

Ce imagine se răsfrânge în oglinda din peretele faptelor
când seva induce verdele în frunzişul luminii,
dulceaţa meierii în cântecul păsărilor?

Mă întreb ce dreptate am când nu am destulă,
cine sunt ca tu să mă recunoşti că sunt?
Recunosc în tine fibra vibrantă a inimii,
liniile subţiri care ne separă contururile violete
şi nopţile care te vor purta despuiată-n aşternuturi.
Înfloresc salcâmii şi creşte nebunia, exultă
în tine dorinţele şi dau pe dinafară.

În tine se precipită sentimente înfiorate
ard cu flacără precum torţele purtate în mâini
în fiecare zi cu amiaza pusă la odihnă
în umbra socotită stăpână.

Dragostea arzândă
nu se opreşte şi îţi umple trupul cu pofte,
gândurile vânează plăcerea, ochii capătă cearcăne
dar nu se lasă seduşi până nu văd adevărul.

Cine participă la luptă lasă loc morţii,
înfrângerii ori victoriei,
întotdeauna se ridică deasupra,
să afle cine eşte şi cum se ridică vertical şi drept.