Clipele mele...

[Mihaela Moşneanu]

Am adunat clipă lângă clipă

strângându-le-n mâini şi s-au înmulţit

demult este de când începusem să le pierd

printre degete una câte una dar nu le-am lăsat

m-am repezit peste ele şi am tot încercat

să le ţin lângă mine să nu se risipească

pentru a ţi le dărui ca să ştii

că eşti o bucăţică din mine şi conştinţa mea.

Apoi când am văzut cât de neîncăpătoare

se făcuse în faţa mea gireada de clipe

şi nu mai reuşeam să le ţin în faţa mea

pentru că se-ntindea peste tot în jurul meu

a început să-mi placă bijuteria IUBIRE la nebunie.

M-am apucat să fac un colier două trei patru

şi-am continuat în facerea lor fără oprire

până când nu le mai ştiam numărul

fiindcă nu mai încăpeau la gâtul tău

deveniseră salbe imense care te subjugau.

Neputând să le vezi strălucirea şi simţind

doar greutatea şi incomoditatea ce te încărcau

ai pus mâinile pe ele şi-ai tras să le rupi

pentru a le arunca crezând probabil

că vor afecta imunitatea clipelor tale

ce nu aveau nicio legătură cu mine.

Dar ai uitat că m-ai ajutat cu clipele mele

de s-au înmulţit în acel hal fără de hal

şi dacă ai fi vrut te-aş fi ajutat şi eu cu ale tale

şi-aş fi făcut alte coliere şi salbe

apoi le-am fi împletit cunună clipele noastre

ca fericirea noastră să fie o mare artistă

ce-ar fi cântat şi dansat pentru omenire.

Acum numai clipele mele plâng

au rămas doar o mare de nisip de care nimeni

nu are nevoie în deşertăciunea

ce-ai sădit-o adânc în mine şi-n jurul meu.

Mihaela Moşneanu