Acasă

[Mihaela Moşneanu]

Când Universul îşi deschide porţile

luminilor în faţa oamenilor nedumeriţi

şi-o stea le face semn să se apropie cu sclipirea ei veselă

tot pământescul se destramă.

Iubirea îşi arată faţa luminoasă şi caldă

frica se sparge ca un balon şi bucăţile se dizolvă

curajul zâmbeşte şi-şi întinde braţele protector

spre oricine fără să ţină cont de cine trece pragul porţii

ura se dă la o parte spăşită şi coboară

înapoi în sufletele ce mai au de cârmuit nişte păcate

invidia îşi pierde memoria parţial

până când îşi întoarce din nou privirea spre Pământ

sufletul trage de roba trupească din toate părţile

până când aceasta se descoase la toate încheieturile

permiţându-i să se elibereze pentru veşnicie

lăsându-şi semnătură pentru posteritatea

neastâmpărată să iasă mereu în faţa vieţii de aici.

După ce poarta Pământului se-nchide-n urma celor plecaţi

toate rămân agăţate de-un cuier postat în faţa porţii

pentru alţii cărora le vine rândul să vină în această viaţă

în timp cei care au făcut primul pas spre Univers

se simt eliberaţi şi-şi dau seama că de fapt

s-au întors Acasă

de unde nu ar fi plecat niociodată

dacă Domnul nu ar fi voit plecarea lor.

Mihaela Moşneanu