AMINTIRILE VIEŢII

[Mariana Bendou]

 

            Filele din amintirile vieţii sculptorului Neculai Vatamanu  din satul Popeni, Cãiuţi, judeţul Bacãu, sunt tulburãtoare dar pline de învãţãminte mãrturisind despre un modest personaj tenace şi autodidact… 

( foto: Sculptorul Neculai Vatamanu îi povesteşte Marianei Bendou amintirile vieţii sale )

        De mic copil, mergând cu vitele la pãscut şi în puţinul timp liber, îi plãcea sã cresteze lemnul cu un briceag pentru a face tot felul de obiecte, mai ales fluierãtori din lemn de salcie şi de plop.Aceastã ocupaţie devenise singura lui bucurie într-o lume plinã de suferinţã şi de chin (era dupa rãzboi, seceta, sãrãcia şi foametea acelor ani ameninţau familiile satului şi pe a sa; oamenii erau posomorâţi şi crânceni), un mod de a se elibera şi transpune într-un alt univers, mai frumos şi mai bun dupã care sufletul sãu curat de copil suspina.

            Crescând mai mare (în jurul vârstei de şapte ani) a simţit nevoia sã facã şi  altceva, de exemplu  o statuetã , cioplitã tot cu briceagul, fãrã a folosi dãlţile.“Nu aveam cu ce trãi şi la nici 14 ani a trebuit ca sã mã angajez. În primãvara în care a murit Stalin, lucram la circularul mic al fabricii de la Cãiuţi. Aici, la Cãiuţi erau mulţi evrei dar lumea era foarte necãjitã. La prãvãliile care erau aici oamenii dãdeau la schimb fasole, ouã şi altele pentru a cumpãra produsele necesare casei. Cãiuţiul era un târg cu multe prãvãlii aici fãcând afaceri evreii. Munca  m-a cãlit; am lucrat la sãpat gropi la CFR” marturiseşte  artistul. 

        Ulterior, avea sã lucreze la Rafinãria din Borzeşti (ale cãrei coşuri de fum şi coloane de fracţionare avea sã le reprezinte şi în sculpturile sale) pânã în anul 1992 când s-a pensionat.

            Dumnezeu i-a dat  o mângâiere, tovarãş de nãdejde atât în viaţã cât şi în aventura sa artisticã, pe soţia sa,  Sãftica Maria,  pânã de curând, când a chemat-o, la El, sus, printre îngeri…O mare pierdere nu doar pentru artist cât şi pentru posteritate  cãci Sãftica Maria, femeie cu mare dragoste pentru culturã şi folclor, a adunat în timp o impresionantã colecţie de costume populare tradiţionale româneşti precum şi multe lucruri unicat din acest domeniu:  marame, catrinţe şi costume populare naţionale ce au peste 100 de ani (opinia specialiştilor), iţari cu croiala autenticã, cingãtori şi bete ţesute la rãzboi , etc. O minunatã “ladã de zestre” şi moştenire etnograficã preţioasã pe care Neculai Vatamanu o pãstreazã cu  pioşenie în dulapul de lemn negru din holul casei sale în speranţa cã se va gãsi cineva car sã-l sprijine în a da o utilizare cât mai bunã acestei comori.

          Ca lucruri unicat , se pot remarca printre aceste piese vestimentare ale costumelor populare naţionale fote lucrate cu fir de argint, brâuri în culorile tricolorului (realizate la Câmpuri, în judeţul Vrancea), “meşteşugite” prin broderie. “Acestea sunt adevãrate valori ale culturii populare care au fost lucrate manual, la lumina opaiţului şi am o dragoste deosebitã pentru a le descoperi altora. La început a fost o pasiune foarte simplã şi liniştitã şi am adunat, de peste 40 de ani, lucruri ale bãtrânilor, cu cusãturi foarte vechi (în stil crenguţã dar şi cu flori şi cu simbolul cocoşeilor). Unele costume populare tradiţionale din cele pe care le am sunt de o culoare albastrã, seninã, altele au înflorituri şi au fost împodobite cu mãrgele şi paiete”, declara mai demult Sãftica Maria Vatamanu pentru ziarul Oneşti Express. Aceastã extraordinarã iubitoare a artei populare a mai mãrturisit cu aceastã ocazie cã şi-a dorit cu ani în urmã sã deschidã un mic muzeu la Casa “Rosetti” din Cãiuţi dar casa a suferit între timp un incendiu pustietor...

 

[Mariana Dumitran]

Citit cu drag...

"O minunatã “ladã de zestre” ..."

[CIOBOTARIU MARIA]

Lecturat cu mult drag!