DE VALENTIN ṢI DRAGOBETE… (colaj poetic)

[Mariana Bendou]

DE VALENTIN ṢI DRAGOBETE…

(colaj poetic)

 

câți ani are dragostea?

 

câți ani are dragostea

poate spune cineva?

este tânãrã,

bãtrânã;

poți sã-i numeri pe o mânã?

la ce-i bunã dragostea?

bucurii,

amãrãciuni…

poți sã scazi şi sã aduni?

şi un an de-ndrãgostit

nu dureaza înmiit?

cele trei sute şaizeci de zile

sunt ale timpului file

pe care el scrie mereu

cu cernealã curcubeu…

la ce vârstã poți iubi?

pur şi simplu…

când ți-o fi!

 

Nevoia de dragoste

 

Nevoia de dragoste, de a împãrți

Toate dorurile, nevoia de sãrut,

Nevoia de bucurie, de-a se ferici,

De a-şi face focul infinit,

Nevoia de a privi în ochii

Iubiți,

De a reflecta

Sclipirile lor vesele , lumina,

Nevoia de a se mai îngrijora,

Nevoia de a se îndulci în plus

Din buzele imaginate în vis

Şi de-a atinge, de a mângâia

Nevoia de a iubi şi de a ierta!

Nevoia de a se ridica spre nori

Pânã la zei, mai sus de sori,

Nevoia de a fi cuminți

Şi de a rãmâne aşa, lipiți!

 

plouã

 

plouã

pe dindouã

şi e lunã nouã

sã-ți pui o dorințã!

spune o credințã

una, douã, trei… vreo cinci…

“te iubesc” vreau ca sã-mi zici

aaaaaa… dar nu eşti de pe-aici!

eşti de unde s-a nãscut cuvântul

mult prea sfântul

… eu eram demult şi sunt

alge, fluturi şi pãmânt

nu-i uşor ca sã-mi vorbeşti

ai putea

sã mã iubeşti?

 

Gânduri

 

De unde atâtea sãlbatice gânduri

Îţi tulburã mintea cu suflet cu tot?!

Eu ştiu cã-i târziu dar trei rânduri

Mai poți sã citeşti, ca adesea, eu socot?

 

Pãmântu-i Pãmânt ṣi de-aceea se-nvârte

Sã care în spate ṣi proşti ṣi deştepţi.

Deci rabdã şi tu, din iubire, mai multe

Chiar dacã ştii la ce te-aştepți…

 

Am pus printre rânduri albastre-n scrisoare

Tot ce-am furat ca să-ţi facă plăcere

Am pus lacrimi, zâmbet ṣi lună şi soare

Şi păsări ṣi fluturi, bucurii şi durere…

 

Chiar nu poţi, o clipă, iubirii trecute

Din oceanul visării, un strop să-i jertfeşti?

Nu-ţi cer să-mi dai daruri, nu-ţi cer lucruri  multe

Îţi cer ca răvaşul acesta să-mi citeşti!

 

s-a înnoptat enervant

 

s-a înnoptat enervant

pe afarã

soarele se stinge în mucul tãu de țigarã

tocuri şi parfum

izbesc ritmat în caldarâm

mi-aş dori enorm sã mai rãmân

ne spunem de toate

mai ales învãțãm sã tãcem

nu putem niciodatã sã avem tot ce ce vrem

miauuu!face motanul vecinei de bloc

şi brusc este noapte

luna o minge de foc

rotunde şi moi sunt buzele

dar nu îndrãznesc sã se atingã

poveste în oglindã

poveste în oglindã…

 

unghiul aripii tale

 

unghiul aripii tale vinovatul

în care fruntea mea se odihneşte

zace întins

pe întinsul cuprins de întreg patul

a uitat cine pe cine iubeşte

nu mai e nici un loc de ghicite întrebãri

nu mai e nici de prea dulcea tocmealã

se deschide încet uneori

grijuliu

sã nu dea socotealã

 

cum aş putea?

 

cum aş putea

sã fac sã crezi în mine ,

iubirea mea

de calciu,

iod şi sare ?

cum aş putea

prin unghii

şi prin vine ,

sã-ţi picur stropi

din stropii mei rãbdare 

ca sã te-nalţi,

aproape un Luceafãr,

dar precum urci,

sã şi cobori în mare ,

iubirea mea

de calciu,

iod şi sare,

de fiecare datã

tot mai teafãr

de ambrozii

şi remuşcãri sublime?

…………………………………

ca numai tu,

mai mult decât oricine,

iubitul meu, 

sã crezi în mine… 

 

tu chiar nu mai ştii de glumã?

 

tu chiar nu mai ştii de glumã

te-am tot invitat pe Lunã

sunt atâtea adevãruri adevãrate

nu-mi dai niciodatã dreptate

le ştii pe toate

adevãrul gol-goluț

face nani în pãtuț

dar tu chiar nu ştii de glumã

nu vrei sã mã iei de mânã

în dreapta durere

în stânga iubire

eşti prea nehotãrât din fire

nu e plimbare e maraton

viațã pe un stadion

poți fi oricând primul

ori cel mai de pe urmã…

spune-mi,

chiar nu ştii de glumã?

 

spune-mi dacã poți

 

spune-mi dacã poți sã-i ceri focului ca sã nu ardã

vântului sã nu mai batã

copacului sã nu se scuture

omizii

sã nu fie fluture?

ai putea sã opreşti înserarea,

stãvili pe de-antregul zarea?

poți tu sã-i spui

soarelui

sã nu mai lumineze

stelelor

sã rãmânã treze?

ai putea porunci

pãsãrii din zbor sã se opreascã

mãrii sã nu vãlureascã

pãmântului sã nu se mai roteascã…

----------------------------------------

… atunci eu,

dragul meu,

cum sã-i cer

inimii

sã nu mai iubeascã?

 

Necazurile dragostei

 

De unde vin, când iubeşti, relele?

Izvorul certurilor ce-nnegresc zilele…

Izvorul suferinţei şi al oricãrui abandon...

Ce lovesc dintr-o datã, fãrã a-şi cere pardon?

 

Toate sufletele au inimi dar ceva mai diferite,

Au motive cuminţi dar şi foarte acide;

Toate corpurile au gesturi dar în scopuri diverse

Ce nu mai înţelegem ori cu reacţii adverse.

 

Oamenii sunt drãguţi dar cu toţii au patimi;

Toti iubesc diferit amestecând râs şi lacrimi .

Cu toţii viseazã şi vor fericire
Un erou sau victimã devin prin iubire.

 

Bãrbat sau femeie, nici unul nu-i scapã;

Dragostea peste tot îşi propune sã treacã …

 

Vinovaṭi de iubire

 

în zare pluteṣte un nimb de speranṭã

Iar soarele-i vesel oglindindu-se-n ea.

Iubire ṣi soare descuie orice poartã;

Sunt chei ce aṣteaptã "legate "de ea...

 

Nu poate nici vremea nici glonṭul ucide fiinṭa

Renaṣte oriunde gândeṣti mai puṭin

Prin om e urcuṣul, prin om neputinṭa,

Prin om vine lacrima dar ṣi harul divin...

 

Suflete pereche

 

Sunt oameni care doar rãsar în viaţa noastrã

Precum cometele umblând prin cer;

Urmându-şi steaua lor albastrã,

Se nasc, trãiesc şi apoi pier

Lãsând în urmã dâre de mister…

 

Rãsar şi trec fulgerãtor printre dorinţe;

Împart cu noi cãldurã, strãlucire.

Arzând ca torţele aprinse,

Le dãruim speranţã şi iubire.

Ne lasã în schimb numai dezamãgire…

 

Le spunem “suflete pereche”

Cãci ne învaţã zborul, strãlucirea.

Într-un târziu descoperim ideea veche:

Ele se înrudesc … doar cu Nemãrginirea!

Rãmâne dupã ele... Amintirea.

 

(versuri: Mariana Bendou)