"Sonata lunii"..

[Mariana Dumitran]

E doar ecoul pietrelor ce tac 
în cioburi de petale care cad 
uitate parcă într-un zgomot mut.. 
e doar o frunză galbenă de toamnă, 
e pasul tău ce înaintează-n drumul meu. 
E fulg de nea care-mi atinge sufletul, 
amintindu-mi de golul 
în care pluteşte absenţa ta… 
E briza mării ce-mi răscoleşte visele, 
murmurul mâinilor tale 
ce-mi înfioară fiinta... 
parfumul tău 
trezindu-mă la viaţă. 
Undeva, pe drum.. ţi-am întâlnit dorul 
iar acum îl port în mine.. 
picături reci de ploaie îmi străpung pielea, 
încercând să-mi spele 
sângele bolnav de singurătate.. 
de dor, de tine.. 
Am adunat urmele paşilor tăi 
şi le-am aşezat la mine în suflet... 
erau bucăţi care lipseau, 
şi- atunci, am realizat 
că şi tu ai adunat câţiva paşi 
în propriul suflet... 
şi astfel am devenit 
urmele paşilor prin foşnetul frunzelor târzii 
în " Sonata lunii". 
Te-am întrebat ce-ai să faci de mâine... 
iar tu mi-ai spus 
că ai să trăieşti fiecare 
pas, ascultând aceeaşi frântură 
de sonată la infinit. 
"Într-o clipă va fi un alt răsărit.... 
sunt o mulţime de iubiri, 
mii de răsărituri!" 
ţi-am strigat 
iar tu ai răspuns şoptind: 
"Păcat că este doar o singură sonată." 
"Şi-i a noastră." 
"Va fi...." 
"Când?" te-am întrebat, oprindu-mă. 
"Întotdeauna."

http://www.youtube.com/watch?v=fhGyOvNvJoc

[CIOBOTARIU MARIA]

"Păcat că este doar o singură sonată." 
"Şi-i a noastră." 
"Va fi...." 
"Când?" te-am întrebat, oprindu-mă. 
"Întotdeauna." Exceptional!

[Mariana Dumitran]