lumina amintirilor întreabă de el

[SCOTNOTIS LUMINITA]

îsi aleargă zorii pe drumuri de iarbă

nu-şi mai găseşte lacrima

lumea în care a crezut e rece

e un timp în care întemniţate-i mor cuvintele

sub respiraţia umedă a mucegaiului

dar se caţără orbit de gândurile care-i focalizează fiinţa

 

 

însetat de lumi dispărute şi-a deschis pieptul urii

să-şi încape fântâna rădăcinii

în buza secretă a ruperii

într-o singură gură de aer ţipetele dor

 

trece peste căutări către cuibul nordului

i-am zis să mă caute la retragerea lunii din lac

dar picioarele muşcate de bolovanii întunecaţi ai memoriei

nu l-au ţinut

lumina amintirilor întreabă de el

 

c-o mână ruptă din arderea haosului

răscolesc lutul

 

blestemul sărută dezlegarea ochilor noştri

încă un pas adâncit în cascada amară de hău

rămân cu palmele întinse

sub streşini de dor atârnate-mi stau ploile

pentru o vecie în cazna risipirii

 

el îsi închide pădurea şi plecă

eu copac desfrunzit îmi ronţăi osul şi beau otrava