Toate videoclipurile etichetate Todica (Cenaclul "Sunetul muzicii") - Cenaclul "Sunetul muzicii"

SARUTUL LACRIMII TALE - versuri IRINA LUCIA MIHALCA

2019-03-03T09:34:13.717Z

Sărutul lacrimii tale

– Nimic nu mă răvăşeşte mai mult
ca zâmbetul tău! îmi spui.
Aerul tremură, stelele cad
şi luna luminează
de bucuria ta
care se-agaţă
de un mugur de speranţă
cuibărit în crăpăturile insulei noastre,
în timp ce-mi aştepţi cuvintele
ce vor pluti
în ritmul bătăilor de inimă,
prin liniştea de a şti
că dragostea nu va trece...
– o floare dorită ce se deschide
pentru a ne dezvălui nectarul vieţii –
Mercur volatil prin coridorul timpului,
inima departe îţi fuge
să mă cuprinzi.
Emoţiile îţi sunt unde
care-ţi electrocutează corpul.
Nu ai mai simţit asta parcă niciodată,
abia dacă-ţi mai întrezăreşti paşii,
ştii că sunt
un strigăt al sufletului tău,
singurul semn este cel al tăcerii.
Vântul serii ne-a risipit cântecul
şi-o primă stea urcă treptele templului.
– Pot să te sărut cu lacrima mea,
pe flori şi pe buze,
să-ţi gust adierea viselor
care m-au răscolit? mă întrebi,
prin ploaia de lumină
ce curge
în spirale, peste noi.
Totul în tine se împrăştie.
Parcă nu mai există nicio ordine.
Lumea ţi-e smulsă
din temelii peste măsura trăirii.
Curgerea ta prin lumea viselor
îţi sfâşie orice linişte,
acea curgere a trăirilor
atât de uşoară
şi totuşi atât de puternică,
încât nu ştii niciodată
când ai mai făcut un pas.
Trupurile noastre unite
plutesc în derivă printre constelaţii,
acea fericire prin care
îmbrăţişaţi coborâm împreună
în cursuri mari de apă.

4 februarie 2014
Irina Lucia Mihalca

O poveste, o stare, o emoţie, un vis (A story, a state, an emotion, a dream)

2019-03-03T09:32:12.222Z

Omul in maretie isi realizeaza mizeria si invers. “în om se găseşte un câmp de luptă pe care se înfruntă agonic măreţia şi mizeria, fără o victorie totală a uneia dintre părţi.” Blaise Pascal.
Un audiofotomontaj de Ben Todica la versurile poetului IRINA LUCIA MIHALCA.

O poveste, o stare, o emoţie, un vis

O poveste poate continua
şi-n alte locuri sau timpuri!

Un gând alb în delirul literelor ~
Oare, unde duc urmele
paşilor noştri pierduţi în ceaţă,
în întinderile zăpezilor imaculate?

Ce departe, dansul argintiu al fulgilor pe gene,
crâmpeie de poveşti din răsuflarea sufletelor plecate!
Ce departe, îngerii ce-şi lasă amprenta aripilor,
ce departe, florile de gheaţă desenate pe geamuri!

Sufletul este în căutarea perechii sale,
negăsindu-l pe pământ,
în Cer, printre îngeri, îl caută.
Tac cuvintele între noi, tac şi plâng,
Vor mai vorbi vreodată?

Ei sunt în noi, ei cei plecaţi, ei cei prezenţi!
Sclipiri de lumină din caldul trecut licăresc.
Dacă eşti în gândul cuiva
ceva din tine s-a transferat acolo!
În perle rotunde se preschimbă toate picăturile,
în depărtate amintiri
crengile sălciilor plângătoare se leagănă.

Ca visul din vis, ca ochiul din lacrimă,
viaţa-i o poveste, o stare, o emoţie, un vis!

4 septembrie 2011

Irina Lucia Mihalca

-----------------

A story, a state, an emotion, a dream
~*~
A story can go on
in other places or times too!
A white thought in the delusion of the letters ~
Where are going
our footsteps lost in the fog,
in the plains of immaculate snow?

How far away, the silver dance of the flakes on the genes,
a shroud of stories from the breath of the gone souls!
How far away, the angels leave the wings impressions,
how far away, the ice flowers drawn on the windows!

The soul is looking for its mate,
not finding it on the ground,
in Heaven, among the angels, he seeks it.
So the words between us, silence and cry,
Will they ever talk again?

They are in us, they who are gone, they who are present!
Glows of light from the wormy past glow.
If you're in someone's mind
something from you has been transferred there!
In round pearls, all the drops are changed,
in distant memories
the branches of crying shallows swing.

Like the dream from a dream, like the eye of the tear,
life is a story, a state, an emotion, a dream!

LIFE RUNS THROUGH TIME - a Ben Todica clip, text I.L.Mihalca, music Caro Emerald

2019-03-03T09:30:09.902Z

Life runs through time, but time has its own time

I, you, here, there,
round pirouette, in dance steps, scattering thrills.
In the dream’s breeze, the sigh is the song.

Through the scattered leaves of autumn
you listen to the flow of time, from the ancient amphora
sip the song - delicate chrism -
drunk of night shadows, emotion stolen from the stars.

By the night shrouded in the spell,
a hand comforting pillow,
a blue butterfly breathing...

A solar loneliness sprang up the words,
deeply penetrate into the breath of a common time,
seems to sew us with each other,
in the cardinal points of the heart.
Foggy is everything,
something was lost, there, in the wind.
Nothing moves the pain, like a peaceful lake.

Life is flowing through time and time has its own time!
Labyrinth is life, the labyrinth is death,
corridors invaded by other corridors
which go nowhere,
the cloth of life does nothing,
the millenaries themselves live in the deep!

The mistress of man is life, her surprises,
slices of almond cake,
sometimes sweet, sometimes bitter.
A paradise we do not see
goes right by
our hands, to the dream of a passion.

You know what you're living right now
depends on occasional encounters? Over the years,
the present moment will, in turn, be a random oblivion.

On the wave of the pair of souls, the shadows are angels,
when they are no longer in the matter,
they are looking for other times,
angels waiting quietly for our encounter,
our reunion.

Nothing here, just the silence flowing out of the vaults...

Viaţa se scurge prin timp, iar timpul îşi are timpii lui

Eu, tu, aici, acolo,
rotunde piruete, în paşi de dans, împrăştie fiori,
în adierea visului, suspin e cântecul.

Prin frunzele risipite de toamnă
asculţi curgerea timpului, din amfora antică
sorbi melodia - delicat mir -
beţie a umbrelor nopţii, emoţie furată din astre.

Prin noaptea-nvăluită în vrajă,
o mână mângâie perna,
un fluture albastru adie...

O însingurare solară răsfiră cuvintele,
adânc pătrund în respiraţia unui timp comun,
pare să ne coase, unul de altul,
în punctele cardinale ale inimii.
Estompat este totul,
ceva s-a pierdut, acolo, în vânt.
Nimic nu mişcă durerea, asemeni unui lac liniştit.

Viaţa se scurge prin timp, iar timpul îşi are timpii lui!
Labirint este viaţa, labirint este moartea,
coridoare invadate de alte coridoare
ce nu duc nicăieri,
pânza vieţii nu derulează nimic,
mileniile însele trăiesc în adâncuri!

Stăpâna omului este viaţa, surprizele ei,
feliile tortului de migdale,
când dulci, când amare.
Un paradis pe care nu-l vedem
trece prin dreptul
mâinilor noastre, spre visul unei patimi.

Ştii că ceea ce trăieşti în clipa asta
depinde de întâlniri întâmplătoare? Peste ani,
clipa prezentă va fi, la rândul ei, o uitare întâmplatoare.

Pe unda sufletelor pereche, umbrele sunt îngeri,
când ele nu mai sunt locaţii în materie
îşi caută alţi timpi,
îngeri care aşteaptă cuminţi regăsirea,
reîntâlnirea cu noi.

Nimic aici, doar tăcerea ce curge din bolţi...

Tu... Eu, de BEN TODICA, versuri Irina Lucia Mihalca, muzica Caro Emerald

2019-03-03T09:28:46.932Z

Audiofotomontaj de Ben Todica la versurile poetului IRINA LUCIA MIHALCA pe muzica artistului CARO EMERALD.
You... Me – Irina Lucia Mihalca
Translation: Cosmina Simona Mihalca

We are sliding like two illusions,
Same in thought and never seeing each other,
Crossing the same wave, swimming in the fields from the dream
And her flames in our face are growing...

Beyond the wallow of the canes, beyond the stones,
Only the force of loneliness in the smell of wind and grass...

Easy is your name, like the sea,
Everything start with the sea, that wild sea,
Calm, but unstoppable in the deep!
A seashore on which the waves
Are breaking in thousand of pieces-destiny!

I know that if you would hold my hand you would be happy,
I know that if I saw you, I would cry...

You...Me
Night poem floating in a dream
Without knowing how my tear would make you whole
And the death would smell of willow,
Always too late,
Always too early...

Tu... Eu - Irina Lucia Mihalca

Alunecăm ca două iluzii,
Suntem în acelaşi gând şi nu ne vedem,
Traversăm aceeaşi undă scăldată-n câmpiile din vis
Şi flăcările ei în faţa noastră se înalţă....

Dincolo de tânguirea trestiilor, dincolo de pietre,
Doar forţa singurătăţii în mireasma vântului şi a ierbii...

Uşor ţi-e numele, ca briza mării,
Totul începe cu marea, acea sălbatică mare,
Calmă, dar în adâncuri de nestăvilit!
Un ţărm de mare pe care valurile
Se sparg în mii de bucăţi-destin!

Ştiu că dacă mi-ai strânge mâna ai fi fericit,
Ştii că dacă te-aş zări aş plânge...

Tu... Eu
Poem nocturn plutind într-un vis,
Fără a şti cum lacrima mea te-ar reda întreg
Iar moartea ar mirosi a salcie,
Mereu prea devreme,
Mereu prea târziu...

Dincolo de tine… mult mai departe - versuri IRINA LUCIA MIHALCA

2018-08-25T09:12:26.975Z

Dincolo de tine… mult mai departe (citeste BEN TODICA)
~*~
Cuvinte din cuvinte, misterioase, ritmice,
înaintează către necunoscut,
pe orbita vieții, între două focare,
se mișcă,
fixându-și elipsa.

Dintr-un potir, ca sucul sâmburilor de rodie,
picăturile de sânge rescriu în neant
un alt început
în calea căutătorului.

Din înalt, în privirea ta alunecă reamintirea
a ceea ce nu a fost, dar trebuia să fie,
te-mpinge să faci un nou pas,
ferm, larg,
seducător și riscant.

Un început s-ar putea încheia oriunde.
Vis parfumat ca o absență,
prezentă în zâmbetul ei.
Ți-e sete de ea. Ți-e foame de ea.
Are o puritate care te înfioară,
o liniște care te neliniștește,
și înger, și madonă.
Păstrezi aurul
și aureola unor amintiri
care te însoțesc din ce în ce mai dureros.
E regăsirea ca suflarea înmiresmată
după un sărut uitat cândva
și amintit acum.

Ca un soare arzi pe dinăuntru.
Scrise pe trup îi sunt amintirile
de o frumusețe volatilă.
E ca un început cu un copil sau un duh,
e ca o scrisoare lăuntrică,
ca un suflet în criză.

Slobozit din nisipuri, meleag necunoscut,
totul crește spre moarte
și el știe asta.
Totul se mișcă, coboară în umbră,
fără întrebări, fără răspunsuri,
sosindu-i ceasul spre descompunere
și el știe asta.
Avea aproape tot ce dorea,
dar nu ce-și dorea el.
Între bezna iernii și lumina toamnei
își petrecu viața,
după ce se prăbuși.

Singur la masa tainelor. Chiar dacă, uneori, cuvintele
nu se contopesc total, ceva le unește.
Când știi prea multe îți rămân atât de puține.
O melodie coboară lin. Notele se succed
ca un ecou distant, contrastant
și totuși unificator.
Neliniștea îi apăsa pe tâmple.
Eliberat, timpul curge între vis și muzică.
În reflexele argintii ale lunii,
fire verzi de iarbă
îi cresc pe brațe, pe umeri, pe buze,
pe pleoape și-n golurile lui.

Pe un mal de apă, răsărit din casa sunetelor needitate,
ca un clocot, un strigăt pătrunzător
îi trezește pe cei adormiți, suind la Ceruri:
- Năruiește-mă, Doamne, în iubirea ei
și arde-mă cu jarul din ea,
să-mi rămână arsura dragostei
ca stigmat veșnic al iubirii!
Năruiește-mă, Doamne, în brațele ei
și fără de suflu să rămân
în strânsoarea lor de fermecată iederă
a iubirii zămislitoare!

Pune-mi, Doamne, capul între hulubii ei,
acolo s-adorm, în gânguritul ei dulce,
așteptând, așteptându-Te!
Zăbovește-mă, Doamne, în ochii ei
de diamante negre,
să-mi lumineze veșnic drumul
în Iubirea cea fără de măsură!
…………………………………………

Amintirea se limpezește, ca apa răcoroasă.
În liniștea lăsată, o aripă îți înconjoară umărul,
în mâini îți cuprinde fața,
recunoscându-te. Un dans în tăcere.
Un sărut cast, sub tâmplă, înspre ureche.
O tresărire și o lacrimă duioasă,
lumina preschimbată-n flacără.
În ochii tăi au înflorit visele
cu miresme de primăvară netrăită.

Tainic izvor, nemuritoare apă!
Privindu-te, în adâncul tău a sărit ea,
drumul spre ieșire
nu-l mai caută,
ești ceea ce știa demult-demult.
Iubirea ți-a cuprins inima cu mâinile ei.

~*~
28 ianuarie 2018
IRINA LUCIA MIHALCA