PRIER de Maria Dorina Pasca

[Petrica Fagaras]

Mă doare gândul dar, mă vindecă clipa atunci când, ascunsa şi năvalnica-mi tinereţe, mi-aruncă mănuşa primăverii, căutând loc de duel. E Prier!

Aud primul tunet ce sperie sămânţa ce doarme în staturi, iar mugurii pomilor aşteaptă la vama timpului să-şi primească „ viza de primăvară”, a curţii mele. Caut cioburi de vis şi cuiburi de berze recenzate şi ele, şi aş vrea, să cred din nou în povestea cu „ barza ce aduce copii şi bunăstarea de la ţară”

Raliuri de tractoare ară uitatele hotare dintr-o nesfârşită toamnă ce ar ţine până la Crăciun, când umbrela de după uşă-şi face antrenamentul de mâner şi spiţe pe simfonii de picuri în acorduri de pervaz şi tobe de băltoace.

Se cer la soare şi vânt, papucii şi botinele, iar fustele şi manşetele alunecă fulminant între coate şi glezne după „ cotele apelor Dunării” la „ doişpe trecute fix”.

Pe Nil, rândunica-şi lasă pe robot noile adrese, apoi se-mbarcă precum Ulise spre casa lăsată acolo unde, descuietori de-argint se prefac în toporaşi şi brânduşe, ascunse după valul pădurii prins în cioc de cântătoare.

E vremea sfinţilor şi iubirile-şi primesc cămările cu mireasmă de busuioc şi gânduri nebănuit de bănuitoare. E Sântoader şi-apoi Gheorghe ce amintesc că ţarca toacă veşti, cad cloştele, iar puii prematuri din curte, joacă cuvinte încrucişate în visele cu bani şi câştiguri.

Sfintele Paşti mutate mai la vale, mi-amintesc de hainele noi din târgul de vineri, pe când, florile-şi încearcă rochiile din petale şi frunze, iar litra de porumb măsoară tensiunea banului de hambar, sac şi rozătoare autohtone.

E Prier şi-n păcăleala-i veşnică, aud un „ rezon Coane Iancule!” şi-un „ curat murdar”, iar pe „ Strada Mare” doar Goe se grăbeşte să prindă „ belet de Bucureşti”, căci, miroase iar a scumpire şi „ remuneraţie mică după buget”.

Parol! Coane Pier! Parol!