Cenaclul "Sunetul muzicii"

poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale

Până la capăt


Eram undeva la etajul unui bistro, cu fresh-ul meu obişnuit şi trăgeam din marlboro privind trecătorii. La semafor o femeie cu patru sacoşe, două câte două, le lasă alături şi respiră epuizată. Îi vedeam faţa schimonosită şi trupul căzut parcă în el însuşi, lângă bagaje. Optzeci de secunde dura stopul pietonilor, după care urma să ridice plasele alea vechi de rafie, de pe vremea lui Ceauşescu (una cu sigla unui supermarket pe care abia se mai cunoştea înscrisul). Nu ştiu ce-mi veni, că sar deodată de pe scaun, îi fac semn Alexei că părăsesc masa şi cobor treptele trei câte trei până în stradă. Mă strecor printre maşinile claxonând infernal, îmi iau doza meritată de înjurături şi ajung lângă femeia de patruzecişi... de ani. "Vă ajut eu - daţi-mi voie!" Mă priveşte fără nici o urmă de uimire şi traversăm imediat ce apare culoarea verde. După câţiva paşi în stânga, pe trotuar, fac popasul mult aşteptat şi aşez sacoşele peticite, care păreau umplute cu plumb."Mulţumesc, domnu'!", îmi spune femeia cu faţa în tuşe de nuanţe maro şi cu ochi sclipitori. „Unde mergeţi?”, o întreb. Aş fi vrut să-i chem un taxi. Se deplasa lent chiar fără bagaje, iar asta trezise în mine un sentiment de compasiune dusă la extreme. „La autogară, dar nu vreau să-mi comandaţi un taxi. Merg aşa ... câte-o bucată de drum ... ştiţi cum? Îmi iau un reper - un pom, un colţ de clădire, o intersecţie şi nu mă gândesc niciodată care este destinaţia finală, capătul. Aşa fac mereu şi mi se pare uşor.” Remarc surprins că în ciuda suferinţei afişate de culoarea chipului şi cutele frunţii, femeia zâmbea larg tot timpul, etalând o dantură alb-imaculat. Oamenii treceau grăbiţi printre şi pe lângă noi, astfel încât lumina ochilor ei mă ţintea în rafale şi se-nfigea adânc în mine ca nişte săgeţi calde înmuiate în liniştea universului. Haosul cotidian, furnicarul care ne înconjura nu-mi permitea să înţeleg tot ce spunea femeia, dar simţeam o stare de împlinire transmisă cumva, care nu putea fi oprită de nicio gălăgie a lumii. „Care autogară, că nu mai este niciuna de ani de zile, doamnă! Sunt două firme private de transport”. „Merg la B. că fac pomană lu’ tăticu. Aşa e creştineşte.” Pornisem către cea mai apropiată staţie de microbuze şi am primit răspunsul tocmai în timp ce mă gândeam că oamenii aştia de la ţară vin de două ori pe săptămână şi se aprovizionează, fiind şi ei cuprinşi de trend-ul supermarket-urilor. „Nu v-a fost teamă când m-am oferit să vă ajut. Dacă eram un golan?”. „Ştiţi, tăticu a trăit până în ultima clipă. Ultimii doi ani a stat la pat, dar când venea băiatul meu, mă punea să-l ridic pe perne şi începea să-l întrebe despre afaceri de parcă ar fi trăit în mijlocul lor.” M-a salutat un grup de amici care tocmai a trecut pe lângă mine privindu-mă curioşi. Le-am răspuns dând din cap. Suflu nu pre mai aveam. Trebuia să mă opresc. Transpirasem, iar pe la ora 16 aşteptam câţiva oaspeţi de la Braşov. Femeia turuia fără încetare încât aproape mă simţeam agasat de monologul ei. „Avea 83 de ani, fusese împuşcat de două ori în război, la „Cotu’ Donului”, avusese ţeasta desfăcută, dar după alţi şapte ani prin Siberia, s-a întors acasă. Îşi îngropase acolo rudele, cu toate că le dăduse şi din porţia lui de mâncare. Se mulţumea să-şi lingă şireturile de sete - că era tare frig acolo, domnu’- şi mânca scoarţă de copaci.” Nu auzeam decât frânturi de propoziţii, silabe şi cuvinte răzbind prin vacarmul citadin. Apoi aveam câteva puncte pe agendă pe care încercam să le vizualizez mental, să-mi fac un plan de bătaie pentru restul zilei. „Când a fost foamete în sat - noi eram chiaburi - el a vândut caii toţi, iar vitele le tăia pe rând şi le împărţea sătenilor. Din brutărie, lipiile şi covrigii le dădea gratis.” Eram îmbrăcat lejer, însă cele peste 30 de grade îmi dădeau o stare de sufocare. Poate şi soarele care îmi bătea direct în faţă, plus reflexia din vitrine mă obligau să merg privindu-mi paşii. Pantofii mei sport erau roşii. Nu. Erau negri, dar îi vedeam roşii - un roşu pur fără vreo urmă de miraj, încât aş fi fost în stare să îi pipăi. „Într-o zi de târg a încărcat în trei care trase de boi, mobila şi uite aşa, a trecut satul nostru peste foamete. Tăticu a luat haine şi medicamente pentru oameni şi s-a întors cu o singură pereche de boi. Noi plângeam că rămăsesem doar cu un pat în cameră. Mămica i-a şi zis: ai dat şi boii mă? El i-a răspuns calm...păi uite că tot ce aveam nevoie a încăput într-un car, muiere, şi-apoi din banii ăştia o mai duce satul un an. Ăsta era tăticu’. A trăit fix până în ultima clipă. Într-o duminică m-a întrebat ce face băiatul lui (aşa îi zicea el băiatului meu) şi dacă mai merg vânzările. În ziua aia a venit şi fi-miu. (Mă băiatule, tu ştii cel mai bine ce faci, i-a spus, apoi l-a pupat pe obraji.) Ăsta era tăticu, a trăit fix până în ultima clipă, a trăit până la capăt.” Pe sub pasaj era o terasă de unde răzbea „Nothing compares to you” a lui Sinead O’Connor. Nu auzisem mare lucru din ce bălmăjea femeia din dreapta mea. Nici timp să-i pun vorbele cap la cap. Poate nici interes. Mă simţeam sleit şi aproape că regretam gestul "nechibzuit" de a o ajuta. Dar la cincizeci de metri se afla microbuzul pe care scria mare, B. S-a uitat la mine cu reproş. M-am ruşinat şi habar n-aveam de ce. Doar eu însumi mă oferisem să o ajut! Salut şoferul şi îl rog să deschidă lada pentru bagaje. Sprijin sacoşele în colţul din stânga şi un iz de pâine proaspătă îmi inundă plăcut simţul olfactiv. „Luaţi covrigii ăştia. Sunt făcuţi pe vatră.” I-am luat din reflex, parcă paralizat cerebral, în timp ce femeia îmi întinde mâna dreaptă ca şi cum ar fi vrut să dea un „noroc” bărbătesc. „Adidaşii roşii se asortează bine cu maioul. Vă prinde culoarea roşu. Mulţumesc domnu’! Sunteţi un om bun.” Lumina ochilor ei, aceeaşi din momentul în care am întâlnit-o, m-a săgetat mai puternic decât prima dată. Acelaşi zâmbet larg, părul răvăşit, negru, cu câteva fire albe şi faţa cu tuşe de nuanţe maro, treceau prin mine de parcă nu aş fi existat sau de parcă aş putea fi totul atunci când cred că sunt nimic. Parcă trăiam un vis filozofic, spiritual. O senzaţie de revelaţie din piese de puzzle. Îmi creea o stare totală de confuzie, dar una caldă, mângâietoare. Întind mâna să îi răspund la salut şi în loc să-mi strângă palma, îmi cuprinde doar arătătorul şi-l ţine preţ de câteva secunde, până când şoferul apucă mânerul uşii, semn că era timpul să plece. Am lăsat în urmă tot, mi-am aprins un marlboro şi mă îndreptam către bistro, impresionat de faptul că femeia îmi ghicise gândul când am vrut să iau taxiul. Şi mai era ceva: lumina aia din ochi şi zâmbetul cald le mai simţisem cândva. „Tăticu îi spunea băiatul meu”, „Cotul Donului, „83 de ani”. O, Doamne! Număr covrigii. 21. Am alergat înapoi spre microbuz lovind trecătorii. Fugeam ca un nebun. În clipa când să pornească de pe loc, am sărit în faţa lui cu mâinile pe parbriz. „Doamna care a venit cu mine unde este? Deschideţi puţin!” „În spate”, zice şoferul. Înnebunisem. „Unde?” „Acolo!” , se uita şi el dar femeia nu era. „Undeeee!”, urlu necontrolat. „Poate a coborât să ia ceva şi ... plecam fără ea...”, însă nici el nu mai credea. „Desfaceţi lada de bagaje!” Coboară cu cheia, ridică oblonul, dar pungile nicăieri; doar mirosul de pâine proaspătă. Aproape îmi pierdusem echilibrul şi abia mai vorbeam. „Domnule am venit cu o femeie, am pus nişte sacoşe aici şi a urcat în maşină. Unde a zis că merge?” „Da domn’le. Cred că la B. Mi-amintesc perfect. Avea o hârtie ruptă de 5 lei şi am rugat-o să-mi dea alta. I-am tăiat un bilet de 15 lei pentru că a zis că merge până la capăt.” . Pământul tremura sub tălpile mele. M-am întors în tăcere şi cred că lăcrimam. Da. Când am observat am început să fug. Ca un nebun. Fugeam către bistro să nu mă vadă nimeni, să nu văd pe nimeni. Alergam împleticit de parcă aş fi fost beat. Simţeam lacrimi pe obraz, gâfâiam, şi-mi ştergeam faţa cu braţul fără să mă opresc. “Şapte ani în Siberia”, “când a venit fi-miu, l-am ridicat pe perne”, “vă stă bine în roşu”. Fugeam. Alergam să ajung la masa mea, să-mi spună cineva că visez. “Brutăria” – bunicul meu - tot timpul a vorbit despre bunicul şi eu nu auzeam nimic! Să mă trezească cineva. Să sune un ceas. Fugeam sălbatic, precum un animal atacat. Să sune o alrmă de mobil, să mă sune măcar un prieten. O, Doamne! Eram aproape de locul din care plecasem. Urc treptele trei câte trei şi mă sprijin de masă. “Hei, ce-ai păţit?” “Alexa!", răgnesc silabic, răguşit, furând câte-o gură de aer. "Ce culoare au pantofii mei?” ”Negri, dar de ce, ce s-a-ntâmplat măi?” ”Alexa, m-am întâlnit cu mama. Femeia pe care am ajutat-o, ai vazut-o, da ? Era mama.” “Da, am văzut, dar nu te simţi bine, stai jos până chem pe cineva să te ducă acasă." "Alexaaaa!" Se-ntoarce speriată şi mai mult şoptit, spune lucruri logice, pe care le cunoşteam. "Aveai 21 de ani când a murit maică-ta. Tu mi-ai povestit cum te strângea de arătător fiindcă nu putea să vorbească. Ai zis că aţi vorbit prin semnele astea trei minute. Heeeei! Tu eşti normal? Stai jos, revino-ţi! Nu ştiu ce, dar ai păţit ceva. Îl chem pe Marius.” Da. Trebuia să-mi revin. Aşa cum o făceam de fiecare dată în faţa necazurilor, în faţa morţii. Am învăţat să mă programez. De fiecare dată când sufăr un atac de orice fel, din lumea asta misterioasă, mă autoprogramez să-mi treacă într-un timp dat. Multora li se pare ciudat. Numai cei apropiaţi ştiu asta. Acum indiferent ce a fost, s-a desfăşurat doar în mintea mea, sau cu mine într-o minte cosmică, şi, trebuie să rup legătura cu tot ce-mi provoacă dezechilibru.. “E în regulă Alexa. În câteva minute îmi revin.” “Nebunule, ce m-ai speriat!”. Îmi aprind o ţigară, desigur, marlboro, mă aşez pe scaun tremurând încă, apoi intru în mine să mă reîntregesc aici şi acum, în colivia mea liber acceptată. Mă întorc în mine, acolo de unde întotdeauna iau orice materie, orice element din univers. Sunt în regulă . E de bine. A fost ce-a fost şi a trecut. Eu sunt şi rămân un învingător. Nimic nu mă poate răpune. Îmi şterg ultimele urme de lacrimi. Bag măna să scot pachetul cu serveţele dar nu-l mai am. În schimb dau de o hârtiuţă pierdută prin buzunar şi mă uit să văd ce-am însemnat acolo. E ruptă ca de riglă pe semnul cu 15 lei. ”Bilet de călătorie”. Îl întorc şi pe spate de parcă aşteptam să mă surprindă ceva, ba chiar să-mi rezolve ultima jumătate de enigmă şi, văd scrisul inconfundabil al mamei : ”PÂNĂ LA CAPĂT!” Beau calm fresh-ul neterminat. Ştiu acum de ce nimic nu mă răpune. Ştiu de ce pot să mă cred nimeni şi nimeni să nu creadă ce pot. Ştiu de ce am forţa să nu posed nimic şi sentimentul că dacă am, trebuie să-l dărui. Simt siguranţă şi bucuria că oamenii nu mă cunosc. Este cel mai bine pentru ei. Liniştea lor este bucuria mea. ”Alexa, mă săruţi?” “M-ai speriat nebunule. Mereu mă sperii, dar nu pot fără tine. Tu ştii că mi s-ar opri inima dacă n-ai exista? E singurul lucru pe care-l simt şi de care sunt şi eu sigură, alergătorule! Te iubesc cât Europa, cât Terra, cât Universul ... până la capăt te iubesc, alergătorule, până la capăt!”

Vizualizări: 28

Comentariu publicat de Cristi Iordache pe August 31, 2011 la 9:00pm

Până la capăt, distinsă dragă doamnă! De noi depinde. Dumnezeu şi întreaga creaţie ne oferă tot ce-i bun - important este  să recunoaştem darul la timp şi să ştim să-l primim. Când mergem pe un flux cu acest sistem perfect care este CREAŢIA, când am găsit punctul optim, atunci avem în faţă (eu am numit-o) aproape-nemurirea care ne duce PÂNĂ LA CAPĂT şi acest CAPĂT, credeţi-mă, poate fi foarte departe. Aşa că să trecem la treabă! Avem multe de făcut aici şi acum!

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cenaclul "Sunetul muzicii" !

Alătură-te reţelei Cenaclul "Sunetul muzicii"

Parteneri

Suflet si spirit de mediator

 ADEVǍRUL

ADVOCACY GRUP SEBES

advocacy.sebes@yahoo.com

                

ECHIPA

VIRGINIA - SMARANDITA BRAESCU


  

si PETRU FAGARAS,  creatorii retelei, administratori principali

 

NICK IOSUB

Administrator activitate

 

MARIANA DUMITRAN

Comentator texte

Activitatea Recentă

Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog Gânduri... a lui Bățmîndru Lucia
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Bățmîndru Lucia
cu 5 ore în urmă
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Puiul de căprioară a utilizatorului CIOBOTARIU MARIA
cu 16 ore în urmă
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Langa rau a utilizatorului blaga valeriu-catalin
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Langa rau a lui blaga valeriu-catalin
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Dați-vă naibii! a lui Aurel Conțu
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Un minut a lui zaxa monica
cu 16 ore în urmă
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Curriculum vitae a utilizatorului Petrica Fagaras
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Curriculum vitae a lui Petrica Fagaras
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Muream a lui zaxa monica
cu 16 ore în urmă
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog CUPTOR de Maria Dorina Paşca a utilizatorului Petrica Fagaras
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog CUPTOR de Maria Dorina Paşca a lui Petrica Fagaras
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog Muream a lui zaxa monica
Marţi
blaga valeriu-catalin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog CUPTOR de Maria Dorina Paşca a utilizatorului Petrica Fagaras
Marţi
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog CUPTOR de Maria Dorina Paşca a lui Petrica Fagaras
Marţi
Utilizatorului jeni voina îi place postarea pe blog Muream a lui zaxa monica
Marţi
jeni voina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog CUPTOR de Maria Dorina Paşca a utilizatorului Petrica Fagaras
Marţi
Utilizatorului jeni voina îi place postarea pe blog CUPTOR de Maria Dorina Paşca a lui Petrica Fagaras
Marţi
Utilizatorului Faur Emilia îi place postarea pe blog Muream a lui zaxa monica
Marţi
Faur Emilia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog CUPTOR de Maria Dorina Paşca a utilizatorului Petrica Fagaras
Marţi

Forum

Nu v-am uitat dragii mei! De aceea, iata, va dedic "raiul lacrimei" mele de pe "plaiul meu românesc"!

Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri

Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare,  Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare

Cuvinte cheie : ţară, cuvânt, iubire

Cura de gândire

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Apr 25, 2018. 23 Răspunsuri

 Apa are propria-i inteligență : sapă maluri;  hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare

Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință

Geometria cunoașterii (după „Ascunde poete întristarea” de Emanuel Pope)

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri

Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare

Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde

SUFLETE BĂTRÂNE!

Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri

SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare

DEFINIŢIE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri

Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare

JUSTIFICARE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri

Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare

PRIMĂVARA

Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri

Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare

Zburați cu propriile voastre aripi

Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Bota Claudia Iun 13, 2016. 3 Răspunsuri

Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare

Cuvinte cheie : zbor, aripi, poezie

Iarna

Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri

Iarnã, du-te!…Continuare

Cuvinte cheie : 2014, Bendou, Mariana, iarna

UMĂRUL TĂU

Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 8, 2014. 2 Răspunsuri

Colorează-mi viselecu mănunchiuri de stele,adunate din abisul întunecat al nopțilorcând stau cu ochii pironițiîn neantCăutându-mi punctul de sprijinde care să mă agăț,de care să mă avântsă merg mai…Continuare

© 2020   Created by Petru Făgăraş.   Oferit de

Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor