Cenaclul "Sunetul muzicii"

poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale

Se plimbă regretele

părerile de rău condoleanţele

odihnirile în pace ale Domnului

peste toţi morţii proaspeţi

care nu se ştie dacă au plecat

să doarmă să stea să alerge

să urmărească de-acolo sau cine ştie

ce-or mai face după ce-au murit

de unde poate nici n-au apucat s-ajungă

după ce-au trecut pragul morţii.

Suflete sfâşiate aruncă izvoare pe obraji

încrustează feţe şi-ntunecă nuanţa ochilor

în abisul colosal al durerii

căreia i-au ruginit toate încheieturile

cărora nu li se găseşte niciun ulei

care să le ungă bine pentru a nu rămâne

niciun pic de scârţâială.

Şi scârţâie-n gol durerea

unui om ce-aruncă ţărâna

peste mortul lui care poate nu-i mort

acolo unde a plecat

în mijlocul unui ecou surd

celor de lângă el

dar pe care totuşi îl aud toţi

în sufletele lor.

Toate zicalele şi datinilile

însoţite de înmormântarea

ce este pecetluită la urmă cu pomana

rămân tablouri vizuale

pentru cei care au confiscat bilet

de la primul la ultimul rând

în timp ce omul care a pierdut fiinţa dragă

rămâne cu o gaură-n timpul lui

pe care n-are cum s-o mai cârpească

singurele lui posibilităţi fiind

să-rămeze în poze chipul şi amintirile

sau

vizită repetată la cimitir.

Peste ei uitarea amorţeşte de-atâta ghemuire

în timp ce pentru alţii îşi face drum repede

chiar se antrenează uneori alergând

pentru a face încontinuu pe oameni să uite

c-au alergat cândva să confişte acele bilete

care ar fi fost mai bine păstrate pentru un spectacol

ce-ar fi trebuit să fie jucat cu uşa închisă

cu spectatorii apropiaţi ai celor care

nu mai sunt sau mai sunt?

Mihaela Moşneanu

Vizualizări: 9

Comentariu publicat de Mariana Dumitran pe August 24, 2017 la 7:51am

Şi scârţâie-n gol durerea

unui om ce-aruncă ţărâna

peste mortul lui care poate nu-i mort"""

cugetari pline de profunzime..

triste versuri, pline de profunzime...  

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cenaclul "Sunetul muzicii" !

Alătură-te reţelei Cenaclul "Sunetul muzicii"

Parteneri

Suflet si spirit de mediator

 ADEVǍRUL

ADVOCACY GRUP SEBES

advocacy.sebes@yahoo.com

                

ECHIPA

VIRGINIA - SMARANDITA BRAESCU


  

si PETRU FAGARAS,  creatorii retelei, administratori principali

 

NICK IOSUB

Administrator activitate

 

MARIANA DUMITRAN

Comentator texte

Activitatea Recentă

Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog Tu nu mă mai crezi a lui Nicolae Vălăreanu Sârbu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog Scrisoarea bătrânului Google către nepotul său Erasmus din Banggunggos ( pamflet ) a lui Aurel Conțu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog Bolero a lui Aurel Conțu
cu 6 ore în urmă
Postări de log efectuate de Aurel Conțu
cu 12 ore în urmă
Postare de log efectuată de Nicolae Vălăreanu Sârbu
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog Exuberanță a lui Aurel Conțu
ieri
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog Indignare a lui Aurel Conțu
ieri
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog Dubii a lui Aurel Conțu
ieri
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog Casa de vis a lui Aurel Conțu
ieri
Postări de log efectuate de Aurel Conțu
ieri
Postări de log efectuate de Aurel Conțu
încă 1...
Luni
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog Fruct copt este cuvântul a lui Nicolae Vălăreanu Sârbu
Luni
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog Stupefacție a lui Aurel Conțu
Luni
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog Transfigurări a lui Aurel Conțu
Luni
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog Stupefacție a lui Aurel Conțu
Luni
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog Stupefacție a lui Aurel Conțu
Luni
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog Stupefacție a lui Aurel Conțu
Luni
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog Suspiciunea a lui Mihaela Moşneanu
Luni
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog Suspiciunea a lui Mihaela Moşneanu
Luni
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog Probabilități a lui Aurel Conțu
Luni

Forum

Cura de gândire

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de CIOBOTARIU MARIA Mai 2, 2016. 21 Răspunsuri

 Apa are propria-i inteligență : sapă maluri;  hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare

Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință

Ganduri din viata…

Începută de DaN IOAN GROZA în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de DaN IOAN GROZA Feb 8, 2014. 7 Răspunsuri

Ganduri din viata…Uneori e absurd, parca, sa faci ceva la voia intamplarii. Din pacate,  facand planuri, de multe ori,…Continuare

Cuvinte cheie : de, Jos, Vintu, GROZA, IOAN

SUFLETE BĂTRÂNE!

Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri

SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare

DEFINIŢIE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri

Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare

JUSTIFICARE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri

Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare

Nu v-am uitat dragii mei! De aceea, iata, va dedic "raiul lacrimei" mele de pe "plaiul meu românesc"!

Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14. 4 Răspunsuri

Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare,  Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare

Cuvinte cheie : ţară, cuvânt, iubire

PRIMĂVARA

Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14. 3 Răspunsuri

Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare

Zburați cu propriile voastre aripi

Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Bota Claudia Iun 13, 2016. 3 Răspunsuri

Continuare

Cuvinte cheie : zbor, aripi, poezie

STAU ŞI TE ASCULT

Începută de DaN IOAN GROZA în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de DaN IOAN GROZA Aug 7, 2015. 2 Răspunsuri

  Stau şi te ascult cum îmi vorbeşti în şoapte,Plăcerea îmi e atât de mare ascultând,Privind luna-n miez de noapteŞi visând, visând! Stau şi te ascult cum îmi vorbeşti în şoapte,Plăcerea îmi e un…Continuare

© 2017   Created by Petru Făgăraş.   Oferit de

Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor