Cenaclul "Sunetul muzicii"

poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale

Nu ştiu dacă am scris vreodată cu mai multă ură şi dezgust!!! Mi-e silă de oameni, mai bine zis de raţiunea cu care au fost înzestraţi! De ce naiba am fost pedepsiţi atît de aspru? Pentru ce??? De ce pe lîngă suflet ni s-a mai dat şi raţiunea? Înţeleg de abia acum că o pocăinţă mai mare pentru păcatele noastre nu putea exista. De la ea- de la raţiune porneşte tot răul ce ne bîntuie sufletul. Gîndim prea mult şi simţim prea puţin. Urăsc cugetul care destramă şi sfîşie tot. De unde vine pornirea asta neexplicată de gîndi sentimentele şi trăirile? Oare chiar nu suntem capabili să lăsăm raţiunea pentru ştiinţă, practică şi pur şi simplu să iubim, să sperăm, să credem???

Viaţa nu e o teorie care trebuie demonstrată, aplicată iar uneori chiar descoperită. Viaţa implică raţiunea în ultimul rînd. Întotdeauna am crezut astfel şi astăzi m-am convins că omul se înstrăinează tot mai mult de convingerile inimii- convingeri demonstrate care cer doar aplicare, nu şi dezminţire de către raţiune.

Conştientizez acum că faptul că  nu te bucuri de bani pe săturate, că nu ai performanţele năzuite, că nu ai o bucată de pîine pe masă şi ţi-i uscată gura de sete sau că nu ai alături pe cei dragi, nu e cel mai oribil fenomen. E mai monstruos să îţi dai seama la un moment dat că te-ai pomenit singur, cu sufletul pustiit şi inima numai găuri din cauza gloanţelor de durere pentru că ţi-ai permis să gîndeşti atunci cînd inima îţi cerşea simţurile.

Aceasta este cea mai grea sentinţă în procesul vieţii, una de cele mai multe ori irevocabilă şi gravitatea căreia puţini conştientizează.

Sentimentul şi raţiunea sunt privirea lui Dumnezeu în interiorul fiinţei noastre. Diferenţa dintre ele este că raţiunea e încolţită în creier, iar sentimentul în inimă. Creierul coordonează orientarea gîndurilor, a paşilor însă doar datorită inimii sîngele trăirilor circulă în tot corpul şi domină raţiunea- asta e legea vieţii, pe care zi de zi o încălcăm fără milă.

Vizualizări: 50

Comentariu publicat de Ana Fortuna pe Februarie 12, 2012 la 5:29pm

Cred că experienţa de viaţă mai mică nu mă împiedică să îmi împărtăşesc gîndurile. Îmi permit să generalizez, oricum fiecare adaptează ceea ce citeşte la propria persoană, şi dacă nu se regăseşte în ce scriu eu, nu înseamnă că nu există adevăr în ce spun. :) 

Comentariu publicat de Mariana Dumitran pe Decembrie 13, 2018 la 11:28am

E mai monstruos să îţi dai seama la un moment dat că te-ai pomenit singur, cu sufletul pustiit şi inima numai găuri din cauza gloanţelor de durere pentru că ţi-ai permis să gîndeşti atunci cînd inima îţi cerşea simţurile.*******

sunt ganduri ce ne framanta existenta... 

Ai mult talent , Ana ! Iti doresc succes in tot ce faci!!

Comentariu publicat de CIOBOTARIU MARIA pe Decembrie 14, 2018 la 2:20pm

Cu admirație!

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cenaclul "Sunetul muzicii" !

Alătură-te reţelei Cenaclul "Sunetul muzicii"

Parteneri

Suflet si spirit de mediator

 ADEVǍRUL

ADVOCACY GRUP SEBES

advocacy.sebes@yahoo.com

                

ECHIPA

VIRGINIA - SMARANDITA BRAESCU


  

si PETRU FAGARAS,  creatorii retelei, administratori principali

 

NICK IOSUB

Administrator activitate

 

MARIANA DUMITRAN

Comentator texte

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Bățmîndru Lucia
ieri
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Negrea Eduard
ieri
CIOBOTARIU MARIA a postat fotografii
Joi
Bățmîndru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog CERERE a utilizatorului Bățmîndru Lucia
Miercuri
Utilizatorului Bățmîndru Lucia îi place postarea pe blog CERERE a lui Bățmîndru Lucia
Miercuri
Petrica Fagaras a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog CERERE a utilizatorului Bățmîndru Lucia
Miercuri
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog CERERE a lui Bățmîndru Lucia
Miercuri
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Luceafărul a utilizatorului CIOBOTARIU MARIA
Miercuri
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Provocare pentru NIMENI a utilizatorului Bățmîndru Lucia
Miercuri
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Provocare pentru NIMENI a lui Bățmîndru Lucia
Miercuri
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog CINE-I ALBA CA ZĂPADA? :) a utilizatorului Bățmîndru Lucia
Miercuri
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog CINE-I ALBA CA ZĂPADA? :) a lui Bățmîndru Lucia
Miercuri
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog CERERE a lui Bățmîndru Lucia
Miercuri
Postare de log efectuată de Bățmîndru Lucia
Marţi
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului MIHAIL TĂNASE
Marţi
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Mihai LEONTE
Marţi
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut profilul lui Bățmîndru Lucia
Luni
blaga valeriu-catalin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Luceafărul a utilizatorului CIOBOTARIU MARIA
Luni
blaga valeriu-catalin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Luceafărul a utilizatorului CIOBOTARIU MARIA
Luni
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog Luceafărul a lui CIOBOTARIU MARIA
Luni

Forum

Nu v-am uitat dragii mei! De aceea, iata, va dedic "raiul lacrimei" mele de pe "plaiul meu românesc"!

Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri

Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare,  Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare

Cuvinte cheie : ţară, cuvânt, iubire

Cura de gândire

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Apr 25, 2018. 23 Răspunsuri

 Apa are propria-i inteligență : sapă maluri;  hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare

Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință

Geometria cunoașterii (după „Ascunde poete întristarea” de Emanuel Pope)

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri

Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare

Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde

SUFLETE BĂTRÂNE!

Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri

SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare

DEFINIŢIE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri

Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare

JUSTIFICARE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri

Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare

PRIMĂVARA

Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri

Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare

Zburați cu propriile voastre aripi

Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Bota Claudia Iun 13, 2016. 3 Răspunsuri

Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare

Cuvinte cheie : zbor, aripi, poezie

Iarna

Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri

Iarnã, du-te!…Continuare

Cuvinte cheie : 2014, Bendou, Mariana, iarna

UMĂRUL TĂU

Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 8, 2014. 2 Răspunsuri

Colorează-mi viselecu mănunchiuri de stele,adunate din abisul întunecat al nopțilorcând stau cu ochii pironițiîn neantCăutându-mi punctul de sprijinde care să mă agăț,de care să mă avântsă merg mai…Continuare

© 2021   Created by Petru Făgăraş.   Oferit de

Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor