Întâlniri

[Vasilica Ilie]

Gata, coană Rodico, te duc acasă, mi-am terminat treburile!

Stela se apropie de ea şi văzu că aţipise. Îi luă caietul din braţe şi i-l puse alături.  Împinse de cărucior şi se îndreptă spre poartă. Rodica se trezi.

-         Am aţipit ca un copil mic. Cred că şi din cauza aerului. Sper să dorm şi când voi fi în pat.

-         Şi eu, abia aştept să ajung acasă şi să mă odihnesc! Pic, de obosită!  

Ajunsă în camera Rodicăi, Stela apropie cât mai mult scaunul de pat şi reuşi să o aşeze pe o parte, pe saltea, cu capul pe pernă. O înveli cu un cearceaf şi dădu să plece. Se opri şi se uită spre glastra cu flori.

   -       Când vin diseară o să-ţi aduc nişte flori proaspete, astea s-au ofilit!

-         Mulţumesc, Stela, eşti o femeie minunată! De toate ai grijă! Dumnezeu să te

ocrotească şi să te ţină sănătoasă, ai un suflet bun!

-         O avea şi Dumnezeu grijă de mine pe lumea ailaltă, că pe asta, tare sunt chinuită!

-         Taci! Să-i mulţumeşti lui Dumnezeu că eşti sănătoasă, asta contează cel mai mult!

Rămasă singură, nu mai avu somn. Îşi luă caietul şi mai citi din jurnalul său.

 

Rodica s-a întâlnit cu prietenul ei duminica următoare, mai devreme, pe la orele 14,00, după ce a luat masa de prânz. În cursul săptămânii nu se vedeau, erau la şcoală fiecare iar Costel avea un program restricţionat. El a venit la întâlnire cu un bucheţel de floricele de câmp, de toate culorile, le-a cules din pădurea Băneasa, înainte de a pleca.

-         Ce frumoase sunt şi proaspete!  Mulţumesc! şi îl sărută pe obraz. Mă tem că se

vor ofili până ajung cu ele acasă!

-         Nu-i nimic, ţi le-am adus să te bucuri acum, cât eşti cu mine! Ţi-am promis că

mergem la film. Azi-dimineaţă a fost un coleg în oraş şi a cumpărat bilete la cinematograful Patria. Este un fim de aventuri.

A scos biletele din buzunar şi i le-a arătat Rodicăi.

-         Îmi plac filmele de aventuri, ca şi cărţile, de altfel. L-am citit pe Jules Verne, Karl

May, Rudyard Kipling, sunt autori pe care îi citeşte aprope toată lumea la tinereţe…

-         Şi eu i-am citit. Cred că nu există adolescent să nu fi fost încântat de cărţile

lor. Acum o să vedem “Războiul stelelor “ cu Harison Ford, un actor foarte bun.

-         Abia aştept să văd filmul, am auzit că este foarte bun, mi-au spus colegele care l-

au văzut. Mulţumesc, Costel!

-         Haide să închiriem o barcă pentru o oră! Îţi plac plimbările cu barca pe lac?

-         Îmi plac dar să nu mă pui să vâslesc că nu mă pricep!

-         Ha, ha, ha! Pot să te învăţ dar mi-e teamă să nu cădem amândoi în lac! glumi el.

Era o zi călduroasă, strălucitoare, cu cer senin. Doar câţiva norişori albi se vedeau  pe cerul albastru iar razele soarelui se jucau cu ei. Din când în când se ascundeau după nori iar ei parcă le-ar fi spus: “să nu vă jucaţi cu noi prea mult de-a v-aţi ascunselea, că aşa cum suntem, micuţi, putem fi şi învingători, la o adică”.

Lacul era liniştit la acea oră iar sălciile pletoase care îl mărgineau erau foarte generoase: crengile lor se întindeau deasupra lacului şi ofereau umbră îndrăgostiţilor care poposeau cu bărcile sub ele. Au închiriat o barcă şi au plecat mai întâi în largul lacului. În afară de bărci mai existau şi două vaporaşe de agrement care transportau persoane dintr-o parte în alta a parcului.

Nu departe de mal se afla şi o insuliţă.

-         Vrei sa vizităm şi insuliţa? a întrebat-o Costel.

-         Da, cum să nu? Nu am fost niciodată acolo!

Au tras barca lângă un copac şi au înfăşurat lanţul de trunchiul acestuia. Au coborât şi au vizitat-o însă nu oferea  ochilor decât priveliştea unor copaci şi iarbă.

-         Păcat că nu au amenajat-o! Să fi avut nişte ronduri cu flori, alei şi să fi pus câteva bancuţe, altfel arăta!

-         Poate, peste caţiva ani, când vom mai poposi aici, vor fi flori, alei şi băncuţe, spuse Costel.  

Au plecat de pe insuliţă cam dezamăgiţi pentru că au văzut şi multă mizerie: hârtii, pungi de plastic şi excremente pe care le-au lăsat oamenii care au trecut pe aici. După ce s-au mai plimbat pe lac, s-au retras sub o salcie, la mal; voiau să stea la umbră, să mai discute. Stăteau faţă în faţă. Se priveau unul pe celălalt.

-         Ce frumoasă eşti! Te-aş strânge în braţe şi te-aş săruta în clipa asta!

S-a apropiat uşor de ea, în genunchi, să nu dezechilibreze barca şi a mângâiat-o pe obraji, pe păr. I-a luat mâna şi i-a sărutat-o. Au stat aşa câteva minute, admirându-se unul pe celălalt; s-au mângâiat din priviri şi s-au ţinut de mână, cu tandreţe. Într-un târziu Costel s-a uitat  la ceas.

-         S-a făcut ora de înapoiere a bărcii! Ce repede a trecut o oră cu tine la plimbare pe lac! Mulţumesc pentru clipele minunate, petrecute împreună!

-         Şi eu îţi mulţumesc! M-am simţit foarte bine în compania ta! spuse Rodica.

Costel a sărutat-o pe frunte şi pe mâini şi s-a aşezat la cârmă. A vâslit până la locul de unde a închiriat barca. A ajuta-o să coboare pe uscat şi a rugat-o să-l aştepte că merge să  ridice buletinul. Apoi a luat-o de mână şi au plecat spre ieşire, în staţia de autobus. Voiau să ajungă în oraş. Aveau bilete de la orele 17,00 la film, nu luase mai târziu pentru că la orele 21,00 Costel trebuia să fie la internat.

Pe toată durata filmului a ţinut-o de mână şi a mângâiat-o cu tandreţe. Din când în când se apropia de obrazul ei şi îi mai fura câte o sărutare. Rodica s-a lăsat mângâiată şi sărutată fiindcă îi plăcea. După ce s-a terminat filmul s-au mai plimbat aproape o oră printr-un parculeţ din apropiere.

-         Duminica viitoare, ne întâlnim de dimineaţă. Te invit la Teatrul Naţional, la o

piesă de teatru,  la matinal. Este un spectacol frumos cu Radu Beligan şi George Motoi în „Richard al III-lea”

-         O,  William Shakespeare, mi-a plăcut de când am început să-l citesc!

-         Şi mie. Ce zici? Ne întâlnim în faţa teatrului la 10, 30? Spectacolul începe la ora 11,00.

-         Perfect, la 10, 30. Aşa rămâne! spuse Rodica.

De data aceasta, la despărţire, Costel a luat-o de mijloc şi a îmbrăţişat-o. A sărutat-o pe buze  apăsat şi apoi a plecat spre staţia de autobus.

 

Se  auzi paşi şi bătăi în uşă. Rodica întrerupse cititul.

-         Cine este? întrebă ea.

-         Poştaşul! răspunse o voce de bărbat.

-         Intră, uşa este descuiată!

-         V-am adus o scrisoare! Vă rog să semnaţi de primire, este o recomandată.

Rodica semnă, mulţumi şi se uită cu nerăbdare de la cine este. Văzu scrisul Inei pe care i-l recunoscu. După ce plecă poştaşul desfăcu plicul. Citi scrisoarea pe nerăsuflate:

 

                       Draga mea,

 

Sper ca scrisoarea mea să-ţi aducă bucurie în suflet aşa cum îmi aduc ale tale, mie.

Mi-ai scris că te simţi bine la ţară, deşi nu ai condiţii prea bune. Principalul este că are cine să te îngrijească;  faptul că este o persoană corectă, conştiincioasă şi are suflet bun, contează foarte mult.

Despre mine nu am să-ţi spun prea multe pentru că am fost foarte ocupată în ultimul timp. Sunt nerăbdătoare să intru în concediu,  să mă odihnesc, să am timp şi de mine . Aşa că, peste o săptămână, o să- ţi fac o vizită. Îţi voi aduce şi un televizor, să-ţi treacă timpul altfel. Ştiu că nu ai decât un tranzistor dar una este când asculţi ştirile şi alta să le vezi: îţi mai clăteşti ochii…

Abia aştept să ne vedem, să ne îmbrăţişăm şi să nu ne mai săturăm de vorbă! A ta prietenă, care îţi doreşte multă sănătate,  Ina

 

Draga de ea, nu m-a uitat! Abia aştept să o văd!

Continuă să citească din jurnalul ei:

 

Ina şi-a terminat toate treburile gospodăreşti sâmbătă, după ce au plecat cei doi bărbaţi iar duminică s-a pregătit să meargă la ziua unei prietene unde fusese invitată de aceasta, cu două zile în urmă. Când a mers pe balcon să strângă rufele, înainte să plece, a simţit că este privită de vis-a-vis. S-a uitat într-acolo şi l-a văzut pe Teo care a salutat-o şi a întrebat-o ce face. I-a răspuns că pleacă la o prietenă, la ziua ei aniversară. El i-a urat petrecere frumoasă şi s-au salutat de despărţire.

Luni a sunat-o pe la prânz, la serviciu, să o întrebe dacă s-a gândit, referitor la invitaţia de marţi. Ina i-a răspuns că poate să se întâlnească, nu are alt program. Au stabilit ora şi locul unde se vor întâlni.

Marţi, Ina nu s-a mai întors acasă de la serviciu. Şi-a cumpărat o plăcintă de la patiseria din colţul clădirii unde avea jobul pe care a mâncat-o repede şi a plecat la întâlnirea cu Teo care avea loc în faţa salii Arlus, la orele 18,00 şi unde acesta o aştepta nerăbdător.

      -      Buna! Am sosit la timp! Îmi place să fiu parolistă!

-         Sărut mâna! Abia aşteptam să te văd! Haide să-ţi spun ce film rulează: „Casa Blanca” !

-         O! Cu actriţa mea preferată, Ingrid Bergman!

-         Da, şi actorul Humphrey Bogart. Este un fim vechi dar merită văzut! A! Şi să-ţi

spun şi cine o să ţină conferinţa, astăzi: Ecaterina Oproiu, critic de film, redactor la revista „Cinema”. Probabil o să vorbească despre filmul care rulează şi despre actori, că aşa s-a întâmplat de câte ori a fost invitată.                                                                                                                     

-  Îmi place Ecaterina Oproiu, am văzut-o deseori la televizor, este înzestrată cu o voce şi o dicţie frumoase şi mai ales, are prestanţă. Este talentată şi în arta condeiului. A scris piese de teatru puse chiar de ea în scenă, a colaborat cu televiziunea, prezentând cu delicateţe, sensibilitate şi umor filmele ce rulau la emisiunea de mare succes " Telecinemateca ". Mulţumesc, Teo!

-         Mă bucur că te-am făcut fericită! Haide, să intrăm, să lăsăm hainele la garderobă şi să ne găsim locuri; aici nu este ca la cinematograf, cu locuri rezervate.

Au intrat în sală. Ina a rămas plăcut impresionată. În faţa sa avea o sală spaţioasă, înaltă, elegantă, de formă rotundă, cu scaune îmbrăcate într-o tapiţerie de culoare roşie, de catifea. Un candelabru mare din cristale atârna din mijlocul plafonului un metru, în jos, şi lumina întreaga sală. Pe pereţi, la distanţe egale se aflau aplice cu becuri ce răspândeau lumină în diverse culori şi care dădeau impresia unui curcubeu...

Au ales locurile şi s-au aşezat în aşteptarea programului. Ina era îmbrăcată într-o fustă din stofă de culoare neagră, scurtă, un minijup decent, o bluză din mohair de culoare roşie, cu cizme negre, până aproape de genunchi. Părul lung, castaniu, care îi curgea pe umeri îi înfrumuseţa faţa ovală, cu ochi caprui, cu un nas în vânt şi o gură cu buze cărnoase, frumos arcuite, bune de sărutat. La ele se uita Teo pe furiş. Se apropie de urechea ei şi îi şopti:

-         Nu pot să mă abţin să nu îţi spun cât de mult îmi placi! Te-aş săruta, la nesfârşit!

Ina i-a răspuns printr-un zâmbet care îi înflorise faţa ca un bujor.Teo i-a luat mâna, i-a sărutat-o şi nu i-a mai dat drumul cât a ţinut conferinţa şi filmul. I-a mângâiat-o cu tandreţe, tot timpul.

-         Este  târziu dacă te invit la o prăjitură? o întrebă.

-         Este ora 21,00, până ajungem acasă, se face târziu iar mâine merg la serviciu.

-         Si eu merg la serviciu, nu-ţi face probleme, ajungem repede acasă, sunt cu

 maşina!

Ina nu ştia că are maşină deşi o ţinea pe trotuarul de vis-a-vis, în faţa blocului, unde locuiau părinţii. El, fratele lui, Tudor, care se căsătorise de curând, cumnata, stăteau într-un apartament de trei camere, împreună cu părinţii.

-  Atunci, nu refuz o prăjitură după un aşa film! Tu ştii mai multe despre mine, eu nu ştiu mai nimic!

- Păi, acum este cazul să mă cunoşti mai bine şi m-aş bucura să devenim prieteni! zise Teo.

 

( fragment din romanul "Ape limpezi, ape tulburi")