Nostalgie

[Calinescu Maria]

Tăcută-n parc pe-o bancă lângă lac,

Îngheţ buchet de gânduri, vieţii semn îi fac,

Copacii  plâng cu mii şi mii de lacrimi,

În vânt împrăştiind noian de patimi.

 

Trotuarele pustii în zare amuţesc,

Nici paşi nu se-aud a celor ce iubesc,

Luna  s-a retras în globul de cleştar

De cele pământeşti, n-are acum habar.

 

Tainele reci pătrund, zac a mea simţire

Citesc în amintiri  pline de iubire

Soarta e stăpână, scrijale-n a mea fire

Potrivnică la tot şi fără de sclipire.

 

Eu sorţii cer izvor de fericire,

Ca ruga lunii, în faţa unui nor ,

Aş da în schimb speranţa ca zidire

Dorul de viaţă, deasupra tuturor.

 

Spun sorţii, ca să ştie, ca-s femeie

Ador pafum suav, parfum de orhidee

Am  gând curat şi vise de-mplinire,

Cer soarţii…fărâma mea de fericire.