Lumea ca lumea, noi ca noi

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

M-am desprins de latura mea deșteaptă,
am început să-mi pătrund colțurile necunoscute,
să cotrobăi prin ele pentru a mă descoperi autentic
așa cum știu că exist în adâncul ființei mele,
dar de unde
toți au început să se mire, să spună că nu sunt eu,
eu sunt acela prefăcut care-i laudă pe toți,
face complimente femeilor și le gratulează frumusețea,
nu urâciosul acesta care spune despre fiecare ce crede,
ce nu apreciază toate ieșirile colegilor săi
îi ia în zeflemea punctând de fiecare dată nesăbuința.

Am început să-mi fac probleme, să caut o cale de mijloc,
să mă rețin și numai în scris să redau realitatea crudă:
tot ceea ce vezi în formele de mass-media,
ce auzi în mijloacele de transport urbane și suburbane,
în discuțiile pe stradă, de parcă nu asta ar fi lumea adevărată
în care trăiesc și scriu pe munca mea.

Până la urmă vă întreb pe fiecare cum putem trăi liniștiți
când peste tot vezi numai grozăvii, false probleme, pornografie,
minciună și promisiuni cu toptanul, niciodată realizabile.

De aceea mă retrag în gândurile și visele mele
care și ele sunt influențate de atâta răpciugă și noroi.
Caut acel punct pentru echilibru și compensare
ce mă ferește de înstrăinare și angoasa zilnică,
mă păstrează în cochilia în care m-am educat
pentru a nu risipi dezamăgire și în rândul altora
și a-mi descoperi Dumnezeul meu interior
care nu mă lasă niciodată singur și fără dragoste.

N-am uitat nici femeia, dar ea trece prin aceleași vâltori
și este exploatată la sânge folosind-o mai mult
ca un obiect pentru câștig și rareori de podoabă.
Lumea este pusă pe fugă,
să-și dobândească alte posibilități de supraviețuire.