Interviu cu MATEI VIŞNIEC „Nu scriu ca să îi deprim pe oameni, scriu pentru ca ei să gândească”

[Cristi Iordache]

Interviu cu MATEI VIŞNIEC

„Nu scriu ca să îi deprim pe oameni, scriu pentru ca ei să gândească”

Matei Vişniec: Cu dumneavoastră am vorbit miercuri*, sau joi parcă, înainte de venirea mea!

Matei Vişniec - cel mai jucat dramaturg român, care a reuşit să se impună în Franţa, într-o lume dominată de Eugene Ionesco şi Samuel Becket

Cristi Iordache: Da. Aflasem în ultimul ceas că sunteţi invitat la Târgovişte - eu care caut cu lupa tot ce mişcă în materie de evenimente culturale - mi-am dat seama că mediatizarea este extrem de fragilă, fapt pentru care am fost nevoit să mă asigur că veţi fi aici. Apoi după cum bine ştiţi am iniţiat o propagare agresivă a informaţiei pe mai multe platforme electronice.

M.V. Şi bine aţi făcut! Iată, sala a fost plină şi-am văzut un public spectator entuziast.

C.I. După cum vă spuneam joi *, a existat acel factor psihologic. Deşi selectasem din cele cinci- şase cărţi, numai două, am ales-o în cele din urmă pe a dumneavoastră. Habar n-aveam că la nici două săptămâni vă voi întâlni. Şi trebuie să recunosc – a fost un act de pionierat să intru pe tărâmul dramaturgiei.

M.V. Şi de ce aţi ales-o?

C.I. Nu ştiu. De dragul jocului neîntâmplării. Domnule Vişniec, am citit cu mare atenţie două piese, iar la reprezentaţia celei de-a treia, tocmai ce am asistat. Ştiţi ce am observat? Că deşi vă folosiţi de jocuri obscure, fragmente voit abstracte, texte care par uneori de neînţeles, totuşi legate, duc la problematica existenţială-tragedia umană. Aţi fost inspirat cumva de Nietzsche şi Cioran, iar când spun Nietzsche mă refer la faptul că aţi agreat teoria cum că păcatul a îngrădit evoluţia, dezvoltarea individului?

M.V. Bine… ştiţi, eu sunt un om optimist. Iar dacă tot vorbiţi de Nietzsche, una dintre frazele sale extraordinare, pe care mi le-am pus deasupra biroului este: „Trebuie să acţionăm ca şi cum progresul ar exista”. În ciuda tuturor teoriilor extrem de pesimiste care au fost emise, un om de artă , un om de cultură, cineva care scrie, care crede în puterea cuvântului, în mod natural trebuie să creadă şi în faptul că omul poate să-şi găsească o cale, că omul poate să-şi găsească o cale de ieşire personală, colectivă… nu scriu ca să îi deprim pe oameni, scriu pentru ca ei să gândească, să găsească soluţii personale sau colective.

C.I. Fraze deasupra biroului…mi-aţi confirmat indirect că nu sunteţi străin de conceptele nietzschiene. Acum am văzut în Paparazzi, un „întreg” format din particule disipate haotic, dar în care nu se pierde senzaţia de măreţie.

M.V. Această piesă care este explodată ca şi soarele, pentru că este o poveste foarte simplă - explodează soarele şi eu analizez reacţiile individuale ale câtorva personaje - cât de mici putem fi cu noi înşine chiar şi în momente mari sau în momente de catastrofă cosmică. Acest lucru mă interesa: cât de meschin poate să rămână omul chiar şi în faţa miracolului sau chiar şi în faţa catastrofei ultime. Tot la lucrurile acelea mărunte se gândeşte majoritatea. Teza esenţială a piesei mele este extrem de simplă. În rest interpretările sunt deschise la infinit şi aparţin spectatorilor, criticilor, publicului…

C.I. Mi-am permis să analizez atent şi să descopăr că de fapt în scrierile dumneavoastră, nimicul poate fi tot, nimicitul poate fi nimicitor. Am observat acestă antiteză dintre acţiuni şi la început aveam convingerea că, de fapt acţiunea o evidenţiaţi, pentru ca la o revenire pe text, să-mi dau seama că şi starea şi trăirea…

M.V. Ceea ce spuneţi este deja o pagină de critică şi ea mă onorează pentru că sunt interpretările dumneavoastră. În acest moment, la Târgovişte va fi lansată o carte, o carte despre mine, scrisă de Daniela Magiaru, „Matei Vişniec – Mirajul cuvintelor calde”. Au început să se scrie cărţi despre textele mele, despre piesele mele, chiar despre romanele mele, ceea ce mă bucură foarte mult.

Prof. Dr. Daniela Magiaru, tânăra care poate construi sau demola cu siguranţa omului că acţionează corect în critica de teatru, cronica dramatica şi studiul de crtică literară

C.I. Nu sunt critic, dar n-ar fi exclus să scriu o carte.

M.V.Principiul meu este următorul, domnule Iordache -am învăţat asta de pe vremea când eram tânăr scriitor şi stăteam ore şi ore la restaurantul Uniunii Scriitorilor şi îi priveam pe ceilalţi scriitori, pe marii scriitori şi îi auzeam vorbind şi am înţeles un lucru esenţial atunci- că în momentul în care scriitorul începe să vorbească despre ce a vrut el să spună într-o piesă sau într-un roman, sau într-o nuvelă, nu spune decât prostii. Din momentul în care autorul şi-a terminat opera e mai bine să tacă decât să încerce să povestească ce a vrut el să spună. Iată motivul pentru care după ce termin o piesă de teatru, din punctul de vedere al interpretării, în ceea ce mă priveşte, totul este tăcere. Pot să povestesc mii de anecdote, cum am scris, când am scris, dacă mi-a fost foame, ce m-a inspirat, dacă am văzut o pasăre pe fereastră, ce rol a avut pisica în ziua aceea în viaţa mea, şi-aşa mai departe…în rest un scriitor cred că trebuie să rămână cu gândurile sale şi să îi dea voie celuilalt să se exprime.

C.I.: Cu permisiunea dumneavoastră aş vrea să ofer acest dialog, îndeosebi cititorilor revistei SINGUR, dar nu numai!

M.V. Da, sigur. Cu mare drag!

CRISTI IORDACHE

GRUPUL MEDIA SINGUR

* comunicaserăm în câteva rânduri, anterior sosirii domnului Matei Vişniec la Targoviste, prin intermediul internetului. Atunci vorbiserăm despre aventura mea din librărie, moment în care am ales una dintre cărţile domniei sale, din multe alte titluri şi, de asemenea, despre faptul că voi încerca o mediatizare agresivă a evenimentului.

Salonul cărţii de teatru - Teatrul Dramatic Tony Bulandra Târgovişte

[Cristi Iordache]

Mulţumesc frumos! Nu pot spune că nu mă bucură un 10, dar cu siguranţă nu m-ar fi deranjat 1, 2, 3...

Nu vânez aprecieri, însă atunci când cineva răspunde pozitiv la ceea ce gândesc şi aştern, simt, ce-i drept, o satisfacţie!