Cenaclul "Sunetul muzicii"

poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale

Dragoste la mâna a doua ( roman – foileton, mai 2019, Piatra Neamț)

Cap. 18

.

Rezumat cap. 17

Plecat într-o scurtă  expediție pe munte, cu scopul de a găsi și renconfigura cursul deviant al celor trei izvoare, de o parte și cealaltă a muntelui, George Apostol ratează confruntarea explozivă dintre Agnisia și Iulia, fosta sa logodnică, sosită acolo intempestiv, împinsă de regrete și gelozie.

.

Desfăcuse nerăbdător cele două colete trimise de Bitere, primul cu roata și o carcasa circulară de potecție a incintei la împroșcare, al doilea cu axul roții, terminat, la rându-i, cu două roți dințate și două lanțuri de antrenare, plus  generatoarele. Toate erau, așa cum ceruse, din inox. Roata, cu zece cupe elipsoidale, cântărind vreo cincizeci de kilograme, picioarele de susținere, axul, de circa 3o-35 milimetri în diametru pe  rulmenți cu cilindri, protejați de o carcasă prinsă pe ax, la capete, respectiv o placă de fixare în suport, arătau excelent. Următoarele două colete conțineau legume rădăcinoase, ambalate în vid, respectând cu scrupulozitate comanda. În ultimul colet, căptușit pe toate părțile cu polistiren, găsiră aparatura meteorologică de ultimă generație, inclusiv un televizor modular uriaş, Samsung, cu diagonala de 230 de centimetri, care explica dimensiunea atipică a cutiei de carton.

- Ești mulțumit? îl întrebase Agnisia impresionată, pur și simplu, de ceea ce îi fusese dat să vadă. Poți să pui tu totul cap la cap?

- Sigur. Nu-i chiar așa de complicat!

- Nu știu ce să zic,George, merg pe mâna ta, pe mine, oricum, chestiile astea noi mă sperie!

- Mai aveți puțintică răbdare, o liniștise el, o să vă obișnuiți repede. Imaginați-vă cum ar fi să aveți toți parametri pe ecran și să puteți trimite raportul cu un singur clik!

- Pare science fiction!

 

Șanțul săpat de apă în stâncă era mai adânc cu vreo patruzeci- cincizeci centimetri în zona din dreptul hexagonului, unde se termina canalul natural de fugă și începea zona de scurgere. Fusese inspirat când amplasase anexa pentru partea electrică acolo; canalul avea o adâncime de peste un metru, suficient cât să permită căderea forțată a apei din conductă în cupele roții. Trecuse chiar din clipa aceea la treabă, fixând de o parte și de cealaltă parte a canalului picioarele de susținere a roții în beton. Cum roata avea în diametru un metru și jumătate, suporții de susținere cu rulmenți ajungeau puțin peste buza canalului, ceea ce era perfect. Adăugase încă o țeavă în prelungirea conductei de fugă spre a îndepărta apa de frontul de lucru și pentru a permite betonului să se usuce. Bitere intuise dificultatea trecerii axului prin suporții cu rulmenți, astfel că secționase axul la capete, diagonal, pe o distanță de zece centimetri, la 45 de grade, realizând două pene: una fixă în ax, iar alta detașabilă, cu posibilitate de atașare și prindere în șurub, după trecerea axului prin rulmenți. Turnase și suporții de fixare a generatoarelor din cele două secțiuni excentrice ale anexei, măsurând lungimea lanțurilor de antrenare, montate pe roțile dințate de antrenare de la capetele axului principal și al fiecărui generator. În așteptarea uscării suporților, urcase pungile cu legume în cămara stației, trimise câteva email-uri Iuliei, lui Bitere și altor cunoscuți, după care se culcase ca să-și refacă forțele.

 

Întâmplarea din ziua aceea o buleversase pe Agnisia Mărgărit într-atât încât adormise cu fruntea pe birou. Voise să nu se mai gândească la nimic, pentru că unele gânduri, fără nicio legătură cu realitatea, venind dintr-un inconștient nebulos, sub tot felul de deghizări, încercau să-i ofere un substitut. Iulia, cu toate insinuările și răutățile sale, explicabile până la un punct, pusese degetul pe rană.

Chiar dacă în viața reală îi era greu să admită existența unui sentiment față de George Apostol, în sinea ei nu-l excludea întru totul, atribuindu-i duplicitar altă valență. Avea încă o dată vârsta lui și era femeie, ceea ce n-o încuraja prea mult, deși, trebuia să recunoască, îi apărea în mai toate visele, și, cel mai adesea, într-o postură erotică. Crezuse că acel capitol din viața ei de femeie, destul de scurt, de altfel, se încheiase după despărțirea de Toader. Apariția acelui tânăr hotărât făcuse o breșă uriașă în inima ei, lăsând-o, practic, fără apărare. La drept vorbind, nici nu prea avea ce să apere.

 

Picioarele roții se întăriseră perfect în beton, iar axul intrase ușor în suportul cu rulmenți. Trebuise doar să fixeze penele mobile, strângând șurubul, și să înlăture țeva provizorie de la capătul conductei de fugă, apoi să monteze carcasa de protecție la împroșcare. Apa pusese foarte repede  în mișcare roata, revărsându-se cu forță în cupele acesteia. Bitere montase pe una din carcasele rulmenților un dispozitiv minuscul de măsurare, care indica un debit de 2975 m pe minut, cu 500 mai mult decât minimul necesar pentru obținerea unei tensiuni de 15 kw. Nu cuplase lanțurile de antrenare ale generatoarelor, fiindcă nu avea unde distribui curentul în construcția nefinisată, iar, după ce se asigurase că roata funcționa impecabil, repuse țeava prelungitoare de ghidare a apei mai încolo de anexă.Urma operațiunea de amenajare a interiorului, optând pentru placarea pereților cu lambriuri din lemn, pe care, trebuia, în prealabil, să le confecționeze singur cu micul abric din magazie. Nu știa dacă eoliana producea suficient curent electric pentru a-l acționa, dar nu-și făcea griji pentru că putea folosi unul din generatoarele proaspăt instalate.

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cenaclul "Sunetul muzicii" !

Alătură-te reţelei Cenaclul "Sunetul muzicii"

Parteneri

Suflet si spirit de mediator

 ADEVǍRUL

ADVOCACY GRUP SEBES

advocacy.sebes@yahoo.com

                

ECHIPA

VIRGINIA - SMARANDITA BRAESCU


  

si PETRU FAGARAS,  creatorii retelei, administratori principali

 

NICK IOSUB

Administrator activitate

 

MARIANA DUMITRAN

Comentator texte

Activitatea Recentă

Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Vasilica Ilie
Apr 4
Pictograma profiluluiVasilica Ilie i-a dăruit un cadou utilizatorului Petrica Fagaras
Apr 4
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Vasilica Ilie
Apr 2
blaga valeriu-catalin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada unui orfan a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Mar 26
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada unui orfan a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Mar 23
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog Balada unui orfan a lui blaga valeriu-catalin
Feb 26
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog Balada unui orfan a lui blaga valeriu-catalin
Feb 26
Postare de log efectuată de blaga valeriu-catalin
Feb 12
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog & de Ilinca Basarab a lui Petrica Fagaras
Feb 1
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog & de Ilinca Basarab a lui Petrica Fagaras
Ian 30
Postare de log efectuată de Petrica Fagaras
Ian 30
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut profilul lui Faur Emilia
Ian 15
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Mediatorul cartii
Sep 18, 2023
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Dragomir Alina Simona
Sep 18, 2023
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Zapezi de altadata a lui blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Imi ninge... a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Imi ninge... a lui blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe-atunci a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Pe-atunci a lui blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Veșnicie a utilizatorului zaxa monica
Sep 16, 2023

Forum

Nu v-am uitat dragii mei! De aceea, iata, va dedic "raiul lacrimei" mele de pe "plaiul meu românesc"!

Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri

Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare,  Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare

Cuvinte cheie : ţară, cuvânt, iubire

Cura de gândire

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Georgeta NEDELCU Iun 20, 2021. 24 Răspunsuri

 Apa are propria-i inteligență : sapă maluri;  hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare

Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință

Geometria cunoașterii (după „Ascunde poete întristarea” de Emanuel Pope)

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri

Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare

Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde

Zburați cu propriile voastre aripi

Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de CIOBOTARIU MARIA Feb 3, 2022. 4 Răspunsuri

Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare

Cuvinte cheie : zbor, aripi, poezie

SUFLETE BĂTRÂNE!

Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri

SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare

DEFINIŢIE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri

Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare

JUSTIFICARE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri

Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare

PRIMĂVARA

Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri

Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare

Iarna

Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri

Iarnã, du-te!…Continuare

Cuvinte cheie : 2014, Bendou, Mariana, iarna

COLAJ ...in versuri

Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 5, 2022. 2 Răspunsuri

SUFLET PERECHE Mi-ai intrat în sufletîn miez de octombrie,Te-ai furișat în adâncul…Continuare

© 2024   Created by Petru Făgăraş.   Oferit de

Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor