Cenaclul "Sunetul muzicii"

poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale

Se strâng oamenii sub cupola iubirii

se-nghesuiesc care mai de care să-ncape sub ea

rostind de zeci de ori cuvinte cu sens

chiar dacă ele nu sunt multe decât în bisurile

rostirii unde veridicitatea lor e aruncată

în îmbrăţişarea timpului indiferent şi invizibil.

Fiecare îşi doreşte să prindă din zbor

cel mai mare buchet şi-un certificat de căsătorie

cu Iubirea care-i priveşte cu ochii-nlăcrimaţi

pentru că nu este sigură de niciunul

dintre cei care s-au adunat în braţele ei

cât şi dacă vor şti să preţuiască din ceea ce ea

le va dărui după ce vor pleca în drumul lor.

Şi chiar dacă îndoielile îi împăienjenesc

ochii de lacrimi şi-i umple gâtlejul de suspine

ea le dăruieşte tuturor câte-o şansă din pricina căreia

toată lumea pleacă fericită şi liniştită pe drumul vieţii

întâmpinând cu ardoare lumina soarelui şi întunericul nopţii.

Dar căile vieţii sădite de Dumnezeu în calea fiecăruia

nu sunt toate netede şi soarele se-ascunde des după nori

mai sunt pante şi văi cu obstacole ce prind cu uşurinţă

în capcane cu semnul întrebării dacă sunt adevărate

cuvintele şi bisurile lor rostite sub cupola Iubirii.

Momentul în care timpul îşi arată îmbrăţişarea

plină de cuvinte şi bisuri rătăcite

sub o cupolă unde Iubirea lăcrima şi suspina încontinuu

din cauza golului pe care-l simte acum când oamenii

au uitat ori s-au pierdut printre capcane şi obstacole

de existenţa ei şi de locul unde au primit cândva

lacrima şi suspinul Iubirii.

Abia acum durerea şi suferinţa îşi fac loc

luându-şi înfăţişarea reală pentru fiecare om abandonat

de ortacul care i-a promis cândva de mai multe ori

prin două-trei cuvinte rostite în vâltoarea bisului

în timp ce la cupolă Iubirea lăcrimează şi suspină

de oful durerii al suferinţei.

Doar faptele îi întreabă pe oameni

cum de-au uitat de existenţa lor?

Că fără ele Iubirea nu are nicio putere

nici puterea nu există fără Iubire.

Mihaela Moşneanu

Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cenaclul "Sunetul muzicii" !

Alătură-te reţelei Cenaclul "Sunetul muzicii"

Parteneri

Suflet si spirit de mediator

 ADEVǍRUL

ADVOCACY GRUP SEBES

advocacy.sebes@yahoo.com

                

ECHIPA

VIRGINIA - SMARANDITA BRAESCU


  

si PETRU FAGARAS,  creatorii retelei, administratori principali

 

NICK IOSUB

Administrator activitate

 

MARIANA DUMITRAN

Comentator texte

Activitatea Recentă

blaga valeriu-catalin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lacrimi şi curcubeu a utilizatorului Petrica Fagaras
ieri
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog Lacrimi şi curcubeu a lui Petrica Fagaras
ieri
Postare de log efectuată de Petrica Fagaras
Vineri
blaga valeriu-catalin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Daca a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Feb 21
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Daca a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Feb 20
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Daca a lui blaga valeriu-catalin
Feb 20
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Raluca Burcea
Feb 19
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Maria-Ileana Tănase
Feb 18
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Iosub Romana
Feb 14
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog Daca a lui blaga valeriu-catalin
Feb 14
Postare de log efectuată de blaga valeriu-catalin
Feb 13
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Anabella Cotovanu
Feb 13
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Spiridon Elena
Feb 12
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut discuţia DEFINIŢIE a lui emilia popescu rusu
Feb 11
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Din umbra înserării a utilizatorului CIOBOTARIU MARIA
Feb 9
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Prima poezie învățată a lui Bățmîndru Lucia
Feb 9
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Mă scuzați. Cum vă numiți? a lui Bățmîndru Lucia
Feb 9
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog PINUL DIN AJUN a utilizatorului Bățmîndru Lucia
Feb 9
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog PINUL DIN AJUN a lui Bățmîndru Lucia
Feb 9
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nu știu, dar pot a utilizatorului Bățmîndru Lucia
Feb 9

Forum

Nu v-am uitat dragii mei! De aceea, iata, va dedic "raiul lacrimei" mele de pe "plaiul meu românesc"!

Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri

Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare,  Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare

Cuvinte cheie : ţară, cuvânt, iubire

Cura de gândire

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Apr 25, 2018. 23 Răspunsuri

 Apa are propria-i inteligență : sapă maluri;  hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare

Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință

Geometria cunoașterii (după „Ascunde poete întristarea” de Emanuel Pope)

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri

Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare

Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde

SUFLETE BĂTRÂNE!

Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri

SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare

DEFINIŢIE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri

Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare

JUSTIFICARE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri

Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare

PRIMĂVARA

Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri

Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare

Zburați cu propriile voastre aripi

Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Bota Claudia Iun 13, 2016. 3 Răspunsuri

Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare

Cuvinte cheie : zbor, aripi, poezie

Iarna

Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri

Iarnã, du-te!…Continuare

Cuvinte cheie : 2014, Bendou, Mariana, iarna

UMĂRUL TĂU

Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 8, 2014. 2 Răspunsuri

Colorează-mi viselecu mănunchiuri de stele,adunate din abisul întunecat al nopțilorcând stau cu ochii pironițiîn neantCăutându-mi punctul de sprijinde care să mă agăț,de care să mă avântsă merg mai…Continuare

© 2021   Created by Petru Făgăraş.   Oferit de

Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor