Miriapodul mă priveşte cu o sută de ochi

şi se mişcă încet către mine cu o sută de picioare

păroase.

Mă şi vede la cina de seară hăcuit de o sută de cleşti

şi servit într-o sută de feluri pe tot atâtea platouri

de oase





La ce i-or fi trebuind scârboşeniei o sută de ochi

când şi doi sunt prea mulţi laolaltă pentru destinu-i

macabru?

De ce i-or fi trebuind o sută de picioare, mă-ntreb,

când i-ar ajunge să meargă pe stârvuri doar…

nu mai am putere să lupt cu forțele oarbe ale naturii

cu zbuciumul incoerent al vântului

cu reacțiile necontrolate ale norilor

ale ploii

cu înverșunarea de neînțeles a lui Don Quijote

băgați-mă sub ghilotina purificatoare

a lui Robespierre

despărțirea capului de trup poate fi o soluție convenabilă

un protest împotriva injustei condiții a omului

am ajuns să nu mai cred în nimic

am ars tot fitilul speranței

acum înot în derivă prin…

Până la terminarea facultății, acum un an, când mi-am luat și titlu de doctor în drept constituțional, am crezut că sunt un om normal și n-am avut motive să mă îndoiesc. După acest moment, n-am mai fost atât de sigur, descoperind unele ciudățenii, care mi-au dat de gândit. În primul rând, repartiția. Mă așteptam, ca orice absolvent de drept, să fiu repartizat undeva la țară, în vreun orășel de provincie amărât. Spre surprinderea mea mi s-a oferit șansa de a rămâne în capitală ca asistent…

Acolo, în Brusturi, unde am văzut lumina zilei, Dumnezeu fusese mai zgârcit cu oamenii, dându-le în loc de pământ mănos și zile însorite, cum văzusem în satul vecin, la numai o zvârlitură de băț depărtare, un ținut arid și stâncos, cu ierni năprasnice, care se întindeau adesea până în luna lui mai, cu primăveri și veri scurte, despre care nu-mi amintesc cu prea multă plăcere. Faptul că, totuși, mă mai întorc câteodată cu gândul înapoi, se datorează bunicului meu după tată, pe care îl asociam…

Nu-ți ascund că-mi reprezint viața ca pe un joc de Scrabble,

femeia ca pe o linie în acest joc de alungat gândurile tulburi

norii umbroși ai tristeții

cred că fericirea se ascunde în lucrurile mici

mocnește-n atomii minusculi,

nevăzuți,

așteptând doar o răsuflare celestă

nu-ți mai zic că mai toate femeile se omoară după Scrabble,

dacă n-ai văzut o pasăre colibri dând din aripi

n-ai cum să înțelegi,

Larrousse e prea mic pentru câtă nevoie…

Cine a trecut o dată prin Bărăgan, la propriu, „cu piciorul”, arareori se întâmplă să-l mai uite. E și foarte ușor să-l ții minte: o suprafață întinsă de câmpie, din care lipsesc, bineînțeles, munții, pe alocuri netedă ca palma, pe alocuri învălurită, cu onduleuri ample de nisip sau vegetație, arse de Soare și de liniște, cu așezări răzlețe (la multe ore distanță una de alta!) și teleguțe cu două roți, trase de măgari. Un astfel de mijloc de locomoție avea și Valerian Gorun, din Lunca, care…

 visăm întruna să ne desprindem cumva

de Pământ

urcând sau așteptând să ne crească aripi

la început păsările au fost îngeri

nu puteau fi doar păsări

și atât

de ce-ai crea o pasăre

mă întreb

sigur păsările au fost și plante și flori înainte de-a fi îngeri

pasărea rămâne indiscutabil o taină a Genezei

un mister

Dumnezeu s-a gândit la păsări și pești în ziua a cincea

în ziua a șasea la restul animalelor și la om…

Se-ntinsese pe o piatră fără să spună o vorbă

nimic

avea buzele cusute cu fire groase de sfoară

şi o tăietură avea de la gât la buric

prin care pruncul se zbătea să iasă-n afară



alături Satana cel negru radia ca un soare de toamnă pietros

urmaşul său se născuse tot din fecioară

ca şi Hristos

iar dacă Dumnezeu îşi botezase pruncul

spunându-i I-sus

de ce nu i-ar zice şi el odraslei I-jos?



am trecut mai departe de locul acela…

Întinsă în pat, lângă soţul ei, Bartolomeu, care sforăia îngrozitor, Magdalena Pripas simţi din nou ghiontul acela dureros dinăuntru burţii şi abia se abţinu să nu ţipe. Nu era firesc ca o femeie la patruzeci de ani să se trezească peste noapte cu asemenea dureri aiuritoare, imposibil de confundat, în absenţa oricărui semn premergător sau explicaţii. O fi chemând-o Magdalena, ca pe Sfânta Fecioară, dar de aici şi până a rămâne însărcinată în gând, după ce toată viaţa încercase la modul…

O mare parte din existența omului, indiferent de condiția și poziția acestuia, se consumă în stradă, care este singura punte de legătură cu lumea. Viața mea, de pildă, depinde de toate conexiunile mele cu lumea exterioară, precum mersul la servici, la teatru, la supermarket sau mai știu eu unde, și de existența unui drum. Fără drumuri nu se poate vorbi despre viață. Fiecare acțiune de-a nostră poartă amprenta unui drum, arareori se întâmplă ca lucrurile să decurgă altfel. Nu m-am gândit până…

cu ochiul stâng arunc o privire rebelă

printr-o lentilă,

așez o felie de pământ pe lamelă

și-ascult,

privirea se zbate, devine febrilă,

cumva nu-nțelege și nu poate concepe mai mult.

țărâna amorfă arată ca un fagure într-un stup

cu mii de romburi și mii de striații,

percep peste tot mișcări de-a valma și-n grup

și aud, mai ales, respirații.



adaug o picătură de sânge pe lamă subțire,

mai pun și-un bob de…

Deschizând ochii la primul cântat al cocoşilor, bărbatul observă o femeie alături de dânsul, în pat, pe care n-o mai văzuse sau cunoscuse vreodată. Dormea cu faţa în jos, dezvelită, pe braţul lui stâng. Era atât de delicată şi de fragilă încât i se vedeau venele albăstrui de sub epiderma transparentă, alb strălucitoare, cu reflexe de porţelan. Avea părul violet, tuns scurt, băieţeşte, şi gâtul subţire, alungit nefiresc, ca de lebădă. Cum şedea întinsă pe burtă, cu picioarele uşor depărtate…

mă întorsesem atunci la mijloc de Martie

Babele își scuturau cojoacele de zăpadă

tu înălbeai cerul cu cearșafuri

bunica

mai încolo

învârtea într-o cratiță norii

cineva tăiase mărul din dreptul ferestrei

furase și cele câteva mere de aur

rămăsese doar un ciot în mijlocul curții

(precum un scaun stigher la o masa înmărmurită a tăcerii!)

de care…

 Nu știu de ce, dar invitația la prezentarea de carte a Editurii Arca mi s-a părut cumva neprotocolară, ca să nu zic insolentă, întrucât gazdele (cunoștințe mai vechi!) îmi lăsaseră neîngrădită libertatea de a veni (ceea ce mi s-a părut ofensator, dacă tot s-au gândit să mă invite!), adăugând că erau dispuși să înțeleagă și dacă aș decide altfel (ceva de genul „nu vom muri noi din cauza asta!”). Inițial am vrut să le-o trimit înapoi, dar m-am gândit că ar…

nu știu cum e să descifrezi matematica aceasta secretă

a sunetelor

cum e să-ți potrivești pașii după intensitatea lor

Ea însă părea să înțeleagă fiecare vibrație tăcută

a Universului

a coardelor sale nevăzute

îmbibate în sunete

descria cu fiecare braț

evantaie albe-turcoaz de lumină

printr-un spațiu fluid

nesfârșit

întins ca o spumă cuantică

își lăsa pleoapele de culoarea mentei

peste verdele cenușiu al irisilor

ajungea…

Dragoş Fluieraş fusese ridicat de acasă cu noaptea în cap de o patrulă a Poliţiei rutiere. Nu i se explicase motivul acelei reţineri intempestive, nici necesitatea umilitoare de a i se pune cătuşele. Locuind la ultimul etaj al unei clădiri din strada Crizantemelor, care nu avea lift, omul trebuise să îndure privirile piezişe ale vecinilor, apoi pe cele ale trecătorilor, opriţi în număr mare în staţia de autobuz. Unul din cei doi poliţişti, un tip înalt şi ciolănos, cu mâinile ca nişte…

 scrisoarea n-avea trecut numele expeditorului

apărea doar numele destinatarului

scris cu pixul

”către Dumnezeu”

fără adresă

trecuse prin toate oficiile poștale ale lumii

și se-ntorsese de unde plecase

cu mențiunea „retur”

dirigintele Poștei hotărî să deschidă scrisoarea

sperând să găsească un nume

un indiciu

dar plicul era…

Românul este un personaj tragic, prin excelență, așteptându-se la ce-i mai rău de la viață (chiar și atunci când n-are motive s-o facă!), fără să ducă lipsă de unele defecte specifice omului, în general, cum ar fi invidia, ura, gelozia, dușmănia, cearta ori cârteala, ca să ne oprim deocamdată la aceasta, fiindcă are legătură cu Grigore Cremene, un bibliotecar de comună, a cărei existență decurgea monoton, cum se întâmplă la țară, de aproape două decenii. Venise în Ciomăgești ca învățător,…

Nu te văd altfel decât în culorile albe

ale dimineții

în tempera zorilor

ești undeva

pe această pânză imensă a zilei

printre nuanțele de galben apos

amestecate cu roșu

într-o acuarelă umedă

neterminată

uneori te pictez numai în alb și negru

abstract

îți iau albastru din ochi

rimelul

rujul

fondul…

sunt zile când ard mocnit, fără fum,

ca o țigară uitată alături, pe masă

şi zile când mă adun din frunze şi

resturi de scrum – şi-mi umblu prin cuget

aşa cum umblu prin casă



sunt zile când ochii dinăuntru mă dor

iar spaima pe iris se-aşază ca o pânză

de gheaţă – sunt zile când simt moartea

rece în fiecare por – şi zile când uit totul

sufocat de excesul de viaţă



sunt zile când ard mocnit, efemer,

aşa cum arde focu-n bătrâna…