SACRIFICIUL ȘI ROADELE SALE

Mă trezeam sub plapuma de ceață a lunii octombrie. Vag decor al dimineților. Mama mă îmbrăca în uniforma de elev care era obligatorie, mă așeza în cărucior  și fix la ora 7 : 30 plecam spre școală. La ora 8 : 00 fix trebuia să fiu în clasă că începeam orele. La ora 12 : 00 mama venea să mă ia de la școală. Și asta s-a întâmplat zi de zi, iarnă sau vară, ploaie sau viscol,  timp de opt ani de zile…  Începând cu cinsprezece septembrie când se începeau…

de Mihail TĂNASE

Vara stinsă mă doare
precum amintirea ta…

ÎNGERUL FĂRĂ ARIPI

          -Mamă, eu de ce nu am atâtea lucruri cum au alți copii? Un coleg are calculator, uite, atât de mic, cât carnetul meu de note și calculează cu el imediat, orice exercițiu, cât ar fi de greu, pe care ni-l dă tovarășa învățătoare să-l rezolvăm.

          -Ar trebui să te mulțumești cu ce ai. Ai ce mânca? Ai un acoperiș deasupra capului? Ai caiete și stilou să scrii cu el?

          -Da, mamă…Am răspuns cu capul în…

O ZI

de Mihail TĂNASE

Îmi ninge pe umeri, 

mă poți recunoaşte

din nămeți constrâns de

cerul umed

1 MARTIE

          de Mihail TĂNASE

Ziua aceasta?

Numai iubire...

Sentimente ce ard

inimi aprinse

împletite în alb – roșu.

Nimic

nu este amăgire –

nici măcar primăvara

așternută ca un suspin

la picioarele noastre....

 ASTĂZI

          de Mihail TĂNASE

Ți-am dăruit

un mărțișor -

inima lui Dumnezeu...

Nimeni…

Al meu,

pustiu, al meu ,

amurg,

neobosit amurg

cu tăcerea, cu dorul meu

umplându-mă ,

cu braţele mele,

înlanţuite

copleşitor,

tu, amurg

sub ţărmul tău

aştept fiinţa rătăcită

a destinului meu…

De câte ori nu te-am aşteptat iarna
în frig, cu privirea de cărbune
a Omului de zăpadă...
Îmi suflam în pumni 
că va fi la fel...
Scrutam iarna să
zăresc cumva semănate
urmele paşilor tăi
în înârziere...
De câte ori nu te-am aşteptat ,
de câte ori nu m-am topit primăvara...

Am numai un scaun cu rotile,
Este clădit din stele și noapte;
Din atomii care compun idile,
Peste ploaie și mere necoapte.

Am doar un iris fixat în perete,
În care pătrunde viața confuză.
Vis ce se pierde crud în gazete,
Prin lacrimă arzătoare de muză.

Am numai un scaun cu rotile,
Este clădit din stele și noapte;
Din atomii care compun idile,
Peste ploaie și mere necoapte.

Am doar un iris fixat în perete,
În care pătrunde viața confuză.
Vis ce se pierde crud în gazete,
Prin lacrimă arzătoare de muză.

Ucide-mă cu amurgul uitării,
Ucide-mă în culorile blânde.
Voi rămâne numitorul tăcerii
În ghearele morții flămânde.

Mai lasă-mă două anotimpuri
Atâtea cât mai încap între noi.
Apoi, ucide-mă cu răstimpuri,
Prin rămășițe de galbene ploi.

Am rămas aici nu am mai plecat,

Depărtările mi se par toate la fel.

Criza în fond e un circ ambulant,

Se rotește trist într-un joc paralel.



Poate că ne imaginăm iar călători,

Emigrând în ora acelorași obsesii.

Deși ne zvârcolim cu toți amatori,

Obișnuiți acum cu inutile concesii.



Uneori poate mersul nostru de…

Ațipesc când beau cafeaua și scriu

Poemul cicatrizat uneori ambulant;

Ce dacă-mi trece viața ca un pustiu

Că tot n-am decât un fotoliu rulant.

Mi-e totuna voi fi rouă doar nume

Pe coperțile prăfuite în nemişcare.

Poetul închis între lacrimi și lume

O poartă deschisă dimineții visare.

Rămân așteptările sparte în cioburi

Trecerea arde într-o lumină păgână

Purtat de cocori toamna spre ceruri

Ce dacă…

Jur, nu mi-aș lua cu mine nimic;

M-aș ascunde adânc în pădure.

Chiar de e iarnă, și încă e frig

De ajuns mi-ar fi să am o secure.

Apoi aș desena pe suflet o hartă

Care să nu o știe nimeni doar eu,

Să nu o găsească cei ce-au ucis

Până și speranța în Dumnezeu.

Jur, nu mi-aș lua cu mine nimic;

M-aș ascunde adânc în pădure.

Chiar de e iarnă, și încă e frig

De ajuns mi-ar fi să am o secure.

Apoi aș desena pe suflet o hartă

Care să nu o știe nimeni doar eu,

Să nu o găsească cei ce-au ucis

Până și speranța în Dumnezeu.

Ieşită pe balcon

Uzi  florile şi

Scuturi  scheletul

Pomului de Crăciun.

Eu trec dintr-o

Oră-ntr-un fluture şi

Tulbur cu trecerea mea

Gestul tău întins  ca  un

Covor la picioarele

Aripilor mele...  

Mă cheamă întunericul nopţii

Şi-mi mângâie trupul însingurat.

Alerg spre zori

De-a curmezişul orizontului

Privind colorata speranţă

Cu alţi ochi.

Paşi –

Tot mai nesiguri

Se afundă pe cărări

D e fum.

Iar noaptea strânge lanţul

Disperării în mine.

Fuga mea până când ascunsele

Inele ale zorilor

Se leaga de lanţul altor zori-

Mă întorc uneori în zorii aceia

Să…

S-au adunat în mine anotimp şi cuvinte.

Frunzele se aştern sub lacrimi de stele,

E toamnă din nou, gânduri ard în minte

Obosite, tăcute şi triste speranţele mele.

Cocorii din nou rătăcesc neştiute cărări

Şi eu mă afund tot mai mult în tăcere;

În fiecare dimineaţă aceleaşi întrebări,

Fiecare oră din noapte aceeaşi durere...

Este durerea pe care speram să o alung

Amăgit ca un copil de chipul tău timid.

Şi…

Aş fi uitat totul:

Într-o secundă...

Fericirea,

iubirea,

ura,

inima mi s-ar

fi topit fără să-nţeleg...

Aş fi uitat totul:

Într-o altă secundă...

Chiar  târziile

plecări nici-o suferinţă

nu m-ar fi putut ajunge...

Dar mă dori tu,

cu patimă,

sângele meu aşteaptă

ultima linişte,

în noaptea de ceară...

 Tu, ai venit ca să mă duci acolo, pe creste.

 Şi să mă smulgi din gândul închis în tină.

 Eu, împleteam din zori şi rouă o poveste

 Despre un poet născut pustiu, fără-de-vină.

 Eu, rătăceam în lacrimă, tălmăcind cuvinte

 Învăţam să-ţi dăruiesc din suflet curcubeu.

 Tu, mă priveai cu inima prin ochii de petale  

 Înălţând o efemeră rugă către Dumnezeu...

 Tu, ai  venit să-mi aduci mai aproape lumina.

 Acolo, pe…