DREPTUL LA EDUCAŢIE MILITARĂ

[EDUARD DORNEANU]

România este un loc în care sunt respectate ( e mult spus, dar . . .) drepturile animalelor, drepturile minorităţilor de orice fel, drepturile olimpicilor sportivi sau al asociaţiilor cu sau fără activitate. Totuşi ipocrizia a atins culmi nebănuite în ceea ce priveşte sistemul de apărare al ţării. A trăi cu impresia că România nu va fi în vecii vecilor teatru de război e ca şi cum ai afirma că istoria ne-a separat de restul lumii şi ne protejează din nişte motive de nimeni cunoscute. Este evident că la graniţele ţării nu sunt masate hoardele popoarelor migratoare, Imperiul Roman nu ne mai clădeşte încă un pod peste Dunăre şi nici Mohamed Cuceritorul nu ne ameninţă cu ordiile sale. Cu toate acestea nu putem nega existenţa unor pericole pentru ţara noastră, altele decât urşii bruni care luptă cu braconierii sau contrabandiştii de ţigări.
Iată un mic exerciţiu de imaginaţie: la sfărşitul anilor’ 80 şi începutul anilor ‘ 90 existau peste tot pe teritoriul patriei soldaţi în termen. În cadrul unui pluton de soldaţi era imposibil să nu fie minim 5 soldaţi care au obţinut calificative maxime la tragere cu toate armele din dotare ( repet..cu toate armele din dotare: pistol mitralieră, puşcă mitralieră, armă semiautomată cu lunetă, aruncare cu grenada ofensivă şi defensivă, aruncător de grenadă-ag-7..sau 9 etc..).Restul soldaţilor din pluton chiar dacă au obţinut calificative mai puţin performante erau capabili să execute foc cu toate armele din dotare, să construiască în mod rapid adăposturi individuale de apărare, să se deplaseze în timp util de la o locaţie la alta echipaţi de război. Anii au trecut şi stagiul militar obligatoriu a fost desfiinţat. În acest moment România este apărata de NATO ( !?!), detaşamentele româneşti de apărare ( câte or mai fi prin ţară şi cum s-or mai fi numind ele) şi de forţele de ordine formate din tineri angajaţi cu contract individual pentru o anumită perioadă de timp. Dacă prin absurd o gaşcă de copii afgani ar ataca un oraş din România cred că foarte puţină populaţie masculină ar fi capabilă să reacţioneze chiar dacă li s-ar pune la dispoziţie un întreg arsenal. Teritoriul patriei nu poate fi apărat nici prin cuvinte pompoase spuse la tribună, nici cu rugăciuni şi nici cu goluri marcate în partidele de baraj pentru calificarea la nu ştiu ce campionat mondial de pierdut timpul.
Tot în anii ’90 s-a hotărât ca tot ce înseamnă cler în România să fie retribuit de la buget iar religia să fie predată la şcoală ca materie facultativă. Sunt sigur că aceste măsuri au ajutat enorm poporul român dar la o eventuală stare de război fiecare cetăţean al patriei ar avea o şansă în plus de supravieţuire dacă ar deţine un minim de educaţie militară care să îi permită să se poată apăra sau să ia parte la o apărare colectivă dacă, Doamne fereşte!, timpurile o cer. Oricine stă de vorbă cu martori ai conflictelor din zona sârbă va primi mereu acelaşi sfat: acela de a şti să folosescă armamentul. Sigur, există teoria conform căreia un eventual conflict nu poate dura mult deoarece se vor folosi arme de distrugere în masă şi că totul este în mâna ocultei mondiale. După modesta mea părere această teorie este una cel puţin ridicolă.
Să rezumăm: statul român plăteşte de la buget clerul, profesorii de teologie. Sunt de acord cu asta. Dar oare o oră pe lună de educaţie militară pentru elevii de clasa a 12-a,( curs facultativ , evident) în care tinerii să fie învăţaţi să execute foc cu diferite arme fără a fi supuşi la nimic cazon ci doar din plăcerea de a învăţa ar fi ceva rău? Eu nu pot fi atât de ipocrit încât să cred că pacea va fi veşnică. E bine să ai cunoştiinţe minime de supravieţuire.
Între timp în România continuă vânătoarea de urşi bruni. E bine că avem o ocupaţie decentă. Sau asta..nu e?