Cenaclul "Sunetul muzicii"

poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale

 

Apa are propria-i inteligență : sapă maluri;  hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc stări ce alcătuiesc degradarea conștiinței. Nu te doare nimic. Doar o mutație ontologică, trădează privirea vacantă a dobitoacelor și insensibilitatea lor erotică prin regretul de a nu le învinge. Plictiseala vagului neștiinței curge tăcerea gustului singurătății ca o revelație a vieții. Ordinea posibilului se întinde o dreaptă la infinit, perpendiculară pe Nimic. „Timpul nu este expresia duratei, ci atributul unei permanente discontinuităţi” . (Ion Mânzatu)

Omul este drumul cel mai scurt între dragoste și scufundare, între iluzie și realitate,  când senzația morții ia conturul nemuririi. El vorbește de cer, de pustiu, de suferință, însă nu a învățat de la poeți că „un gânditor trebuie să fie tot ce spune”. De aceea, un accident de cunoaștere face incertă veșnicia, iar omul spune doar ceea ce-i corespunde senzației de gust, ignorând celelalte simțuri. « Pe mare lină toate vasele pot naviga cu multă măiestrie», spune Shakespeare, iar eu, mă gândesc că un iad se poate adăposti într-o singură globulă roșie, nevoia de Dumnezeu, invocându-se doar ca durerea să poarte un nume.

Paris, 25 mai 2011

Vizualizări: 299

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Cu multa admiratie!

Prezenta dumneavoastra ma onoreaza! 

Va multumesc pentru sinceritate si afectiune!

Cu profunda admiratie,

Maria

Apa ....  simbol al vietii , al regenerarii si al puritatii...   sa ne lasam purtati de apele line, ce ne linistesc simturile si ne alina durerile..   

Frumoase ganduri...  un popas ce mi-a imbogatit sufletul...  felicitari!!!

Ma bucura nespus vorbele lasate aici!

Va multumesc pentru aceasta inedita vizita!

Cu multa pretuire,

Maria

POEMUL APEI

 

Ma zbat  in valuri de speranţe,

Sap maluri şi hrănesc iubirea,

Râu de iluzii, ignoranţe,

Îmi fac incertă nemurirea.

Curg necondiţionat spre tine,

Şi-nfrunt mereu reaua credinta,

Cand poluarea ma detine

Incerc mereu sa-ti dau de stinta.

Tu mă urăşti când sunt furtună,

Îmi pui diguri înainte,

Dar mă iubeşti, când oglindesc pe lac o lună,

În nopţi cu dragoste fierbinte!...

Gândesc la muzica celestă,

Ma rog mereu să fiu sorbită,

Din larcrima izvorului montan

Langa coliba putrezita.

Dar tu ai devenit tiran,

taind padurea inverzita.

 

 

Mă-nalţ mereu in nori de ploaie

Si cad în crânguri, peste muguri

În lacrimi, doruri, bob de rouă...

si ma preling incet in rauri.

Am coborât iar în adâncuri,

Sa ma purific de toxine,

Sa fiu curata la izvoare,

Curata si atunci cand ploua

Sa ma iubiti toti cu ardoare

Ca mâine să mă dărui VOUĂ!..

Asemenea susurului de apa,

izvor ne este poezia,

privesc la boabele de roua,

petalele-i aseaza-n univers menirea...

Multumesc pentru aceasta tornada a frumusetii sufletesti, ce i-a dat sa-i fie pe acest pamant - poetul.

Cu preţuire!

Omul este drumul cel mai scurt între dragoste și scufundare, între iluzie și realitate,  când senzația morții ia conturul nemuririi. El vorbește de cer, de pustiu, de suferință, însă nu a învățat de la poeți că „un gânditor trebuie să fie tot ce spune”...

Citit cu drag.. 

Sărbători fericite!

Parteneri

Suflet si spirit de mediator

 ADEVǍRUL

ADVOCACY GRUP SEBES

advocacy.sebes@yahoo.com

                

ECHIPA

VIRGINIA - SMARANDITA BRAESCU


  

si PETRU FAGARAS,  creatorii retelei, administratori principali

 

NICK IOSUB

Administrator activitate

 

MARIANA DUMITRAN

Comentator texte

Activitatea Recentă

Maria-Ileana Tănase a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lansare de carte: VIAŢA, CA UN MARATON a utilizatorului Maria-Ileana Tănase
cu 12 ore în urmă
Postare de log efectuată de Maria-Ileana Tănase
cu 12 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihaela Moşneanu
ieri
Petru Făgăraş i-a dăruit un cadou utilizatorului Andrei Mitrica
ieri
blaga valeriu-catalin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lansare de carte: VIAŢA, CA UN MARATON a utilizatorului Maria-Ileana Tănase
Joi
Lui Petru Făgăraş i-a plăcut profilul lui Andrei Mitrica
Joi
Petru Făgăraş i-a dăruit un cadou utilizatorului zaxa monica
Joi
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog în orele cu clipe înalte a lui Nicolae Vălăreanu Sârbu
Joi
Mariana Dumitran a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vibraţii lirice a utilizatorului Floare Petrov
Marţi
Utilizatorului Mariana Dumitran îi place postarea pe blog vibraţii lirice a lui Floare Petrov
Marţi
Mariana Dumitran a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lansare de carte: VIAŢA, CA UN MARATON a utilizatorului Maria-Ileana Tănase
Marţi
Mariana Dumitran a partajat postarea de blog a utilizatorului Maria-Ileana Tănase pe Facebook
Marţi
Lui Petru Făgăraş i-a plăcut profilul lui Simona Trăistaru
Luni
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog SIMFONIA FLORILOR DE TEI a lui Maria-Ileana Tănase
Luni
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog cu viteza rece a luminii poezie a lui Nicolae Vălăreanu Sârbu
Luni
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog vibraţii lirice a lui Floare Petrov
Luni
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog incantaţie a lui Floare Petrov
Luni
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog Lansare de carte: VIAŢA, CA UN MARATON a lui Maria-Ileana Tănase
Luni
Postări de log efectuate de Nicolae Vălăreanu Sârbu
încă 3...
Duminică
Postare de log efectuată de Maria-Ileana Tănase
Iun 18

Forum

Cura de gândire

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de CIOBOTARIU MARIA Mai 2, 2016. 21 Răspunsuri

 Apa are propria-i inteligență : sapă maluri;  hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare

Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință

Ganduri din viata…

Începută de DaN IOAN GROZA în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de DaN IOAN GROZA Feb 8, 2014. 7 Răspunsuri

Ganduri din viata…Uneori e absurd, parca, sa faci ceva la voia intamplarii. Din pacate,  facand planuri, de multe ori,…Continuare

Cuvinte cheie : de, Jos, Vintu, GROZA, IOAN

SUFLETE BĂTRÂNE!

Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri

SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare

DEFINIŢIE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri

Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare

JUSTIFICARE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri

Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare

Nu v-am uitat dragii mei! De aceea, iata, va dedic "raiul lacrimei" mele de pe "plaiul meu românesc"!

Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14. 4 Răspunsuri

Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare,  Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare

Cuvinte cheie : ţară, cuvânt, iubire

PRIMĂVARA

Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14. 3 Răspunsuri

Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare

Zburați cu propriile voastre aripi

Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Bota Claudia Iun 13, 2016. 3 Răspunsuri

Continuare

Cuvinte cheie : zbor, aripi, poezie

STAU ŞI TE ASCULT

Începută de DaN IOAN GROZA în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de DaN IOAN GROZA Aug 7, 2015. 2 Răspunsuri

  Stau şi te ascult cum îmi vorbeşti în şoapte,Plăcerea îmi e atât de mare ascultând,Privind luna-n miez de noapteŞi visând, visând! Stau şi te ascult cum îmi vorbeşti în şoapte,Plăcerea îmi e un…Continuare

© 2017   Created by Petru Făgăraş.   Oferit de

Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor