Cenaclul "Sunetul muzicii"

poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale

PARTEA I

 

 

Începutul de primăvară călduros mi-a întrat în casă prin ferestrele larg deschise. Miroase a martie, a mărțișoare și a frezii. Mi-a sunat telefonul. Mă uit la ceas. E 15.00. 

-Diseară la 7 să fii îmbrăcată că vin să te iau. 

-Unde mergem? Probleme?

-Nu pot vorbi la telefon. Dar mergem să ne întâlnim cu niște băieți buni. Pregătește-te să asiști la o discuție extrem de secretă.

-Mă sperii, cu toate că eu nu mă sperii ușor.

-Ai să vezi. La 7, deci.

-Ok.

 

Deschid șifonierul. Am uitat să-l întreb unde mergem. Aleg totuși o pereche de blugi și o bluză. (E  rece seara). Așa voi putea fenta oricare ar fi locația. Blugii sunt accesoriul cel mai la îndemână, niciodată demodat, niciodată nu ies în relief și nici nu jignesc ambientul.

 

Îmi fac o cafea, mă așez în balcon pe un scăunel, îmi aprind o țigară. Îmi privesc mâinile și decid că am timp suficient să îmi aranjez unghiile. Astfel orele vor trece mai repede.

O întrebare, de fapt chiar mai multe, îmi cadențează mintea. Ce discuție extrem de secretă va avea loc? Unde? Și mai ales cu cine? Ce caut eu în astfel de ecuații?

 

Mă trezește din gânduri telefonul. Era Monica. 

-Ești bine?

-Relativ. De ce?

-Ai vocea schimbată. 

-Nu, sunt bine. Aștept un telefon. Vine nașu la mine. Avem puțină treabă.

-Dar ești bine, da?

-Da, sunt ok. Poate un pic deprimată. Astenia de primăvară nu e tocmai prietena mea.

-Ok, te las. Ai grijă de tine.

 

Închid conversația și mă uit iar la ceas. Nici nu mai știu a câta oară. E și jumătate. Mă ridic și merg să mă îmbrac. Îmi strâng părul la spate. Îmi dau puțin fard în obraz să ascund paloarea; apoi puțină culoarea pe pleoape și desigur puțin rimel. Nu sunt o frumusețe, dar genele mele sunt minunate! Sunt mândră de ele. Moștenire de la tata.

 

Chiar în clipa când am pus trusa de fard pe marginea dulăpiorului din baie, mi-a sunat telefonul.

-Ești gata? Ajung într-un minut.

-Acum cobor. Ne vedem jos.

În timp ce coboram scările mă sună soțul meu.

-Ce faci iubita?

-Cobor. Mă așteaptă nașul jos.

-La ora asta? Păi unde mergeți.

-Iubire, nu știu. Mi-a zis ceva de o întâlnire secretă. Habar nu am despre ce e vorba. Știi tu...de-ale lui nașu. Am totuși un sentiment ciudat. O stare de pericol. Ține și tu telefonul lângă tine.

-Atunci nu pleca.

-Nu pot. Mă știi doar, sunt curioasă. Nu rezist tentațiilor. Dar dacă în 3 ore nu te sun, mă suni. Dacă îți resping apelul, știi ce ai de făcut.

-Ok, te pup. Ai grijă. Salută-l și pe nașu.

-Ok. Pup.

 

Îmi deschide portiera și urc.

-Cu cine ai vorbit? Cu finu?

-Da.

-I-ai spus ceva?

-Nu. Ce să-i spun dacă nici eu nu știu despre ce e vorba?!

-Ok. O să mergem acum până la market. Trebuie să fac niște cumpărături. Apoi mergem. Ești pregătită?

-Pentru ce? Dar unde mergem? Ce e cu atâta secret?

-Ai să vezi. Dar, nu trebuie să știe nimeni de întâlnirea asta. Vei asista, ți-am zis și la telefon, la niște discuții cu niște persoane foarte importante. Nu pot să îți dau nume.

-Ok, dar în afară de noi și acele persoane mai vine cineva? Mă refer la careva dintre băieții noștri.

-Ai să vezi singură.

 

Mă afund în bancheta Suzuki-ului și încerc să descifrez conversația de mai înainte. Între timp ajungem la market. E jumătatea lui martie și e mare forfotă. Îl văd pe viceprimar purtând în mână o cutie cu bomboane fine, de ciocolată. Zâmbesc în sinea mea și mă gândesc că tocmai mi-am făcut rost de un articol marca Paparazzi.

 

-Hai, spune-mi ce îi place celui mic?

-Ooo, păi ce nu-i place?

-Ok, atunci hai să îi luăm dulciuri. Ce fel de dulciuri îi plac? Ciocolată? Biscuiți cu cremă?

Privesc de jur împrejur. Îl văd și pe fostul director al Spitalului. Mă salut cu un polițist de la Rutieră. Îmi sar în ochi câțiva pensionari care plimbau printre rafturi coșurile goale. Simt fiori reci pe brațe și un nod mi se pune în gât. ”E cumplit cât de săraci sunt oamenii” spun în sinea mea.

 

El începe să pună în coș biscuiți cu cremă, din aceia scumpi, ciocolată, sucuri, niște fructe, alune, un baton de salam, o sticlă cu ulei de măsline.Se oprește apoi la standul de vinuri.

-Ce fel de vin îți place? Alb sau roșu? Sec? Dulce?

-E o întrebare...Tu nu știi că eu nu beau deloc alcool?

-În seara asta o să bei. Deci din care? Alb sau roșu?

-Tu ia ce vin vrei tu să bei. Pe mine scoate-mă din calculul ăsta. Pentru mine tot vinul e acru, făcut din struguri nespălați.

-Bine, atunci iau roșu, demidulce. 

-Ok.

A luat două sticle. A mai luat și o sticlă de coniac. Nu știu marca. Din punctul ăsta de vedere, sunt o ignorantă și asta pentru că nu sunt consumatoare de alcool.

-Ce fel de țigări fumezi?

-Cum? 

-Ai țigări? 

-Am o jumătate de pachet.

-Nu îți ajung. Îți spun sigur. Te vei enerva și vei fuma mult. Deci, ce fel de țigări fumezi?

Îi spun marca, el îi cere casierei. Plătește apoi și plecăm. În mașină separă cumpărăturile. În afară de vin, țigările mele și coniac, toate celelalte sunt puse într-o pungă.

-Acum hai la tine să ducem dulciurele celui mic. Urci, le lași și cobori pentru că suntem în întârziere.

-Ok.

 

Am urcat repede scările până la etajul doi. Am sunat la ușă. A ieșit mama, i-am dat sacoșa și i-am spus să nu mă aștepte pentru că voi veni târziu.

În timp ce coboram  treptele, pentru a doua oară am avut acel sentiment care nu prevestea nimic bun. Eram în același timp conștientă că îmi ignoram instinctul și la fel de conștientă eram că voi regreta asta.

Am urcat în mașină. Se înnoptase. A demarat în trombă și am plecat spre centrul orașului. Am trecut pe lângă sediul de partid.

-Deci, nu aici. Să înțeleg că nu are legătură cu politica.

-Nu aici. Ți-am zis doar că e într-o locație secretă. Și ba da, are legătură cu politica. Dacă vrei poți să fumezi.

-Păi în mașina ta nu se fumează. Mă uimești cu atâta îngăduință.

-Ai făcut greșeli. Majore.

-Ce greșeli? La ce anume te referi.

-Stai calmă, nu e foarte grav. Dar în seara asta, viața ta se va schimba.

 

Presimțeam că așa va fi. Dar deasemeni persista starea de pericol. După mai multe manevre printre străzi, virează apoi pe str. Gheorghe Petrașcu. Oprește la un moment dat într-o zonă întunecată.

-Ce e?

-S-a tot ținut unul după mine. Uite-l că trece. De fapt e al doilea. Mai era și taxiul ăla galben.

-Păi de ce să se țină după tine? Adică te-a urmărit?

-Nu e clar că da?! mi-a răspuns mirat de întrebarea mea.

-Ok, dar cine să aibă interes să te urmărească? De ce?

-Fina, ești mică. Nu știi multe. Nu încă.

-Hmm, înseamnă că nu trebuie să știu. Toate la timpul lor.

 

Pornește mașina și plecăm. Ieșim în str. Ghe. Petrașcu, apoi  după câțiva metri virează  dreapta și intrăm pe o alee între blocuri. Parchează mașina în lateralul unei scări. Din reflex privesc rapid împrejurimile și îmi iau puncte de reper. Coborâm și intrăm într-o scară de bloc. Urcăm la etajul III. El scoate cheile și descuie ușa. E clar că se simțea ca la el acasă.

Trec și eu pragul, destul de neîncrezătoare. Un miros greu, de lumânări arse îmi inundă nările. Lumânări parfumate. La prima vedere, observ că este o garsonieră. Bucătăria face parte dintr-un fel de...living. Foarte multe sticle, cutii goale de bomboane, desigur lumânări care au fost aprinse de mai multe ori.

 

Arunc o privire și în baie. Murdară. Ies rapid și evit să ating clanța ușii. Camera propriu zisă e la fel de dezordonată ca și restul locuinței. Un pat canapea se află imediat în stânga, desigur și aici se găsesc același tip de lumânări. Geamurile sunt acoperite de draperii grele, care nu permit lumina să iasă sau să intre. 

Pe jos zac coji de semințe, cutia unui prezervativ, o sticlă de vin și una cu un rest de coniac.

Îl întreb nedumerită:

-Ce e  aici? A cui e casa asta?

-A mea.

-Bun, și de ce e atâta mizerie aici? Nașa știe de casa asta?

-Nu și nici nu trebuie să afle.

-Am înțeles. Nu e treaba mea, dar ea merită să-i faci ...chestii din astea?

-Dar eu merit ca ea să doarmă doar cu spatele la mine?

-Nu mă bag. Nu e treaba mea. În fine, noi ce facem aici?

 

PARTEA II

 

Fără să scoată un cuvânt, a intrat în bucătărie și a desfăcut o sticlă cu vin. Uitasem de cozonacul cu marțipan. Îl cumpărase tot din market sub scuza că e cozonacul preferat al nevestei. A desfăcut ambalajul  și și-a rupt o bucată generoasă din care a mușcat cu poftă.

-Ia și tu. E bun.

-Parcă era pentru nașa.

-Lasă că ea a mai mâncat. Și oricum la ora sta doarme.

-Mulțumesc dar nu am o slăbiciune pentru marțipan.

A trecut apoi în sufragerie, purtând în brațe sticla cu vin, două pahare care evident mai fuseseră folosite și erau nespălate (urmele de alcool și de degete erau vizibile), cozonacul și două pungi cu semințe.

-Acum vreau să facem o probă. Vreau să verific dacă sistemul meu de bruiere funcționează.

-Adică? Despre ce sistem de bruiaj vorbești?

-Am instalat aici un sistem de bruiaj contra înregistrărilor. Nimeni nu trebuie să știe ce se discută în casa asta. Ai telefonul la tine?

-Da, normal că îl am.

-Ce marcă de telefon ai?

-HTC.

-Fă o probă să vezi dacă înregistrează.

Mi-am scos geanta și am pus-o pe pat. Am deschis telefonul și am făcut o probă de tipul  ”1-2, 1-2 proba”. Am verificat apoi fidelitatea.

-După cum vezi, sistemul tău de bruiaj, dacă chiar există, e de rahat.

-Mai ai alt telefon sau altceva de înregistrat?

-Mai am un telefon dar e fără sistem de înregistrare, i-am răspuns, gândidu-mă că în geantă am reportofonul pe care apucasem să-l pornesc.

-Sper că nu te va deranja dar vreau să mă conving că nu ai altceva asupra ta. Pot să mă uit în buzunare?

-Da. Poftim.

Am ridicat mâinile în lateral și l-am lăsat să îmi pipăie buzunarele de la blugi. Față și spate. Am avut în clipa aceea o acută senzație de dezgust.

-Te-ai convins?

-Cu tine niciodată nu e omul sigur. Ești ziaristă și când dormi. Sau mă rog, când cred unii că dormi.

-Te înșeli. Sunt ziaristă doar jumătate din zi. În rest sunt mamă, nevastă, prietenă, femeie, româncă, etc.

-Ba nu. Ești ziaristă non stop. Și așa și trebuie.

-Inclusiv cu tine?

-Inclusiv cu mine. Nu se știe niciodată ce se va întâmpla.

-Bine, tu ai spus-o!

-Ok. Ce bei? Vin? Bere? Sau o guriță de coniac?

-Tu glumești! Ce nu ai înțeles din propoziția ”nu consum alcool”?

-Dar nu pot să beau singur.

-În plus, paharele astea sunt murdare.

M-am ridicat și am mers în bucătărie să spăl un pahar. Nu curgea apă la chiuvetă așa că am luat o sticlă de apă minerală care zăcea pe masă cine știe de când și am spălat paharul.

Am revenit în sufragerie. Îmi era sete și m-am bucurat că a avut inspirația să cumpere o sticlă de apă minerală.

-Nuuu, nu poți să bei apă!

Mi-a smucit atunci paharul din mână și a turnat în el vin roșu, ”Sânge de taur”, un demidulce cred. Am dus paharul la buze, am mimat că îl gust, după care am răsturnat din el într-o cutie de bere goală.

-Nu îmi place. Dar uite am lăsat două degete ca să nu te plângi că bei singur.

Mi-am turnat apoi apă minerală peste vinul din pahar încât totul devenise o apă rozie cu iz de vin prost.

-Îți bați joc de mine, mi-a reproșat el.

Mi-am aprins o țigară. Mă așezasem jos, pe covor. Ideea de a mă fi așezat pe patul cu cearșafuri vizibil murdare îmi repugna.

-De ce stai pe jos? Treci aici pe canapea.

-Tu chiar crezi că eu voi sta pe un pat, în niște așternuturi în care și-a pus curul vreo fufă? Te înșeli. Ești evident într-o mare eroare în ce mă privește și la fel de evident este că nu mă cunoști deloc.

-Să știi că doamna cu care am fost aici acum câteva ore chiar este o doamnă bine din oraș. În plus eu nu merg cu fufe. Prefer femeile căsătorite.

-De ce? Verigheta este certificatul de garanție? În fine, noi pentru ce suntem aici? Eu ce caut aici? Ai spus că trebuie să ne întâlnim cu cineva. Cu cine și unde e?

-Așteaptă. Întâi trebuie să îți spun niște lucruri ca să fii pregătită.

 

Și-a turnat atunci al doilea pahar de vin. Lucrurile îmi erau deja clare. Sau cel puțin așa credeam atunci. Îmi ridicasem garda sus și mulțumeam sorții că aveam ”scula jurnalistului” în geantă. Mi-am amintit atunci vorbele lui Liviu: ”În meseria asta a ta, nu poți avea încredere în nimeni. Întotdeauna cineva va fi victimă.”.

 

Îl priveam pe bărbatul din fața mea. Se transfigurase. Îl vedeam deja cu alți ochi. Nu mai era nimic din omul căruia i-am sărutat mâna în biserică și i-am spus ”naș”. Acum era doar un individ, care transpira abundent, căruia îi tremura vocea sugrumată probabil de vreo emoție sau de vreun gând păcătos ascuns. Am decis în momentul acela să adopt poziția gâsculiței în paralel cu cea a ziaristei curioase.

 

-Deci, despre ce e vorba. Discutăm bărbătește sau ne facem că discutăm?

-Ai făcut greșeli. Majore. Și ești în mare pericol. Singurul om care te mai poate proteja și care te protejează acum sunt eu. Vreau întâi să te întreb ceva.

-Ok, ascult.

-Pe cine ai tu în DNA?

-Poftim? Ce are a face una cu alta?O-hooo, sari calul rău de tot.

-Vorbesc serios. Ce conexiuni ai în DNA?

-Pe nimeni. Am doar acreditare ca orice alt ziarist.

-Fina, eu știu mai multe decât crezi tu.  Eu, pentru unii sunt agricultorul, om de afaceri. Dar pentru alții...Ți-am povestit că am avut dosar la Securitate. Pentru că am împrăștiat manifeste în liceu. Aștept acum desecretizarea Arhivelor ca să văd cine mi-au fost turnătorii. Nu că nu aș ști. Dar vreau scris negru pe alb.

-Bine și ce treabă am eu cu povestea asta a ta? Cum adică sunt în pericol?

-Te grăbești. Și grăbindu-te pierzi firul. Ascultă-mă atentă. De unde o cunoști tu pe Luminița?

-De la Cristi.

-Tu crezi că Cristi este cine crezi tu că este?

-Adică?

-Luminița este agent secret pe probleme externe. Cristi deasemenea. Ei nu s-au întâlnit întâmplător. Iar tu nu întâmplător ai ajuns în conjunctura  asta.

-Tu fabulezi acum.

-Ba nu și tu știi bine că nu fabulez. Te-a contactat DIE?

-Serviciile externe? Nu. De ce să o facă?

-Hmm. Șii că nu te cred.

-Dă-mi voie să îți pun și eu două întrebări.

-Spune.

-Tu ești agent secret?

-Da.

-În cazul ăsta, dacă te-ar întreba cineva, nu contează cine, care îți sunt conexiunile în Servicii, ai spune tot cu nume și prenume? Un agent secret recunoaște că e agent? Ce dracu, pe unde bați câmpii?

-Degeaba încerci să te ascunzi. Eu am surse sus de tot și știu cine ești tu.

-Mă rog, poate că într-o zi voi afla și eu. Deci, care este greșeala pe care am făcut-o și unde este pericolul?

- Ai greșit când ai publicat pe Basarabia Literară. Cum să scrii acolo poeziile alea cu tentă anti-rusească? Cum să scrii de ”stâlpul lui Vieru?” .

(Era vorba de aceste versuri:

 Conduc prudent cursul vieții
Să nu întâlnesc stâlpul lui Vieru
și caut adânc în mine
rădăcinile Basarabiei,
soră a mea,
a ta,
a noastră
”.).

Apoi, ai atacat direct Rusia când ai scris aia cu Lasă-mă Rusule

(”Rusule, de ce îmi sfărâmi
Între pietre de moară
Cuvintele limbii materne
Româneştele: mamă, tată,
ţărână şi ţară?
De ce Rusule, mă ţii rupt
de la sânul Maicii mele
Şi-mi amărăşti laptele, și apa
şi sângele
și „Sama de cuvinte” a lui Blaga?
De ce ai înfipt sârma ghimpată
în unduirea cândva lină a Prutului-fratele geamăn?
Lasă-mă Rusule,
să-mi găsesc casa şi locul şi neamul,
Măcar în acest an
să fac Crăciunul la mine acasă,
la mine în Ţară!
”). 

 

Tu crezi că ăia dorm? Te vor lovi în ce ai tu mai sfânt. Știi bine la cine mă refer. Te vei îmbolnăvi subit și vei ajunge în mâinile cine știe cărui medic. Și vei păți la fel ca fostul director  de la piață. Ăla pe care l-a schimbat Edi.

-Nașule, este o nebunie ce spui. În primul rând nu am atentat la viața nimănui. Nu văd ce mare crimă e faptul că am scris niște poezii. Dacă ar fi să mă iau după ce spui tu, ar trebui să mă închid într-o gaură de șarpe și să nu mai ies de acolo.

-Tu trebuie să fii conștientă că dacă ieși de sub protecția mea ești în pericol. Gândește-te la copil și la bărbatu-tău.

-Deci, încă odată mă repet: bați câmpii. În cazul ăsta, nici Dinescu nu ar trebui să mai respire demult. A fost poate primul om care a vorbit deschis despre asasinatul lui Vieru. Și despre  asasinatul asupra lui Ion și Aldea Teodorovici. Dar uite că e bine merci, scrie mai departe poezii, merge în Chișinău ca la a doua lui casă. Iar eu ce trebuie să fac? Să tremur? La urma urmei dacă e să îmi ia careva capul măcar fiu-meu nu va spune că mamă-sa a trăit degeaba.

-Tu nu poți să te compari cu Dinescu. Are forță în spate. Tu ai un singur atu. Faptul că scrii. Din fericire pentru tine, o faci bine. Trăiești fiecare cuvânt. Dar asta îți va aduce moartea.

-Lasă-mă nașule, că tot o dată mor. Nu de două ori. Și tata tot o dată a murit și făcut-o rugându-se la Maica Domnului să aibă grijă de România. Ori după cum vezi, e genetic. Am avut pe cine să moștenesc.

 

Îmi aprind a doua țigară. Sau poate chiar a treia. Discuția asta alambicată m-a obosit. El se ridică și merge la baie. Terminase deja prima sticlă și își turnase coniac. Îmi era clar: noaptea asta urma să fie și lungă și foarte albă.

 

PARTEA III

 

Cu un prosop atârnând pe umăr iese din baie. Se reașează jos, în fața mea. Eu fumez liniștită. Urmăresc rotocoalele de fum și încerc să văd  dincolo de aburii de alcool care au inundat aerul din cameră. Încerc să-i caut scuze, deși este dificil având în vedere că este la a doua abatere.

(Prima dată se întâmplase imediat după Anul Nou. Era la Matrix cu niște amici. Băuse peste măsură iar amicii continuau să-i toarne în pahar. Am mers la ospătar și l-am rugat să-i facă o cafea tare ca să-l pot dezmetici și să-l iau de acolo să-l duc acasă.

Efortul meu a fost zadarnic. ”Tu ești vinovată. Tu m-ai făcut să beau. Pentru că ești încăpățânată.”

Am plecat după câteva zeci de minute. Îmi era clar că nu aveam cu cine discuta. I-am sunat nevasta și i-am spus unde este, în ce stare este și i-am sugerat să trimită pe cineva să îl ia. Gradul de alcool din capul lui era un pericol pe șosele.

La mai puțin de un minut după ce am terminat convorbirea cu ea, m-a sunat el.

-Unde ești?

-În fața blocului meu.

-Rămâi acolo că vin să vorbesc cu tine.

-Nu pleci nicăieri. Nu urci la volan. Ești rangă și e și Poliția în oraș. Stai pe loc că  trimit pe cineva să te ia.

-Nu. Vin. Am ajuns  aproape. Sunt lângă școală. Ascultă, acum o să claxonez.

I-am auzit claxonul mașinii. Era clar, chiar urcase la volan în halul în care era. I-am sunat atunci nevasta și i-am spus unde să vină.

-Îl țin la mine în fața blocului până ajungeți voi.

Am urcat în mașină. Își uitase pulovărul la bar, nu își găsea actele. Îi suna și telefonul. Am răspuns eu. Era unul din amicii de băut. I-am spus  că suntem  în drum spre casă. Și i-am închis telefonul.

-Cine era?

- Nu contează. Unul, care avea chef de băut. Dar gata, îți ajunge pentru seara asta. Efectiv îmi erușine cu tine.

-Eu din cauza ta am băut. Pentru că trebuie să îți spun... Eu te vreau. Dar nu vorbesc acum cu fina mea. Vorbesc cu tine, ca femeie.

L-am lăsat să vorbească. Trebuia să îl țin pe loc. El vroia să pornească mașina și să se plimbe. Cu mine. Câteva minute mai târziu, a venit nevasta și doi băieți. Unul a urcat la volan și au plecat spre casă. Puțin timp după, m-a sunat nevastă-sa să îmi spună: ”Mi-a zis nașu-tău că te-a încercat să vadă dacă pici. A zis că fina asta e mare drac!”. Râdea amuzată. Sau poate era doar un râs amar, forțat. Nu știu.)

Momentul trecuse. Nu îi dădusem importanță, atunci.

Acum însă se repeta. Și mult mai intens decât prima dată, după un plan pus la punct de el.

-Pe C.  de unde îl cunoști?

-Din presă.

-Cât de bine îl cunoști?

-Atât cât îl cunosc îmi e suficient. E un om, un jurnalist și un profesor pentru care am toată stima. De ce?

-Pentru că nu cred că e bine să ai prea multe contacte cu el. Stai departe.

-Adică încă o dată, să-mi caut o gaură de șarpe? Fii serios.

-Tu fato, nu înțelegi că nu ai prieteni? Deloc? Știu sigur că Pompierul  vrea să te ducă la Poiana Brașov și să ți-o tragă, apoi să te facă de râs în oraș.

-Mă îndoiesc profund că ar fi spus așa ceva. Iar eu pe vorbe nu pun două paie cruce. Pe de altă parte, relația mea cu el este una cât se poate normală. Frățească aș putea spune.

-Te înșeli. Te manipulează cum vrea el.

-Tind să cred că te comporți ca un bărbat gelos.

-Și Cristi a vrut să te ia înapoi din același motiv. Mi-a spus mie că dacă te convinge să te duci înapoi, o să-și bată joc de tine la modul golănesc.

-Serios? În primul rând, nu este genul nici să vorbească așa, nici să recurgă la astfel de practici. Dacă vrea cu adevărat poate avea orice fufă din târgul ăsta. În ce mă privește, am avut amândoi suficiente ocazii, când nici măcar nu eram căsătoriți, să ne tăvălim cât ne-ar fi poftit inima. Dar asta nu s-a întâmplat din simplul considerent că fiecare avem viziuni diferite în ceea ce privește persoana cu care ajungem în pat.  Ca om e super ok, ca bărbat nu îl cunosc. Sau mă rog, ca bărbat din punct de vedere erotic. Așa că ce îmi spui tu mă lasă rece.

-Treaba ta, dar să nu te aud plângând după aia.

Îl văd că s-a pierdut. Nu am înțeles nici acum ce a vrut să facă cu această pleiadă de ...”secrete”. Să îmi câștige încrederea? Nu mai are cum.  Forțez nota și pun două-trei paie pe foc:

-Bine, revenind la oile noastre, îmi explici și mie într-un final ce dracu caut eu în casa asta?

-Mda... Doar că îmi e greu. Nu știu cum să mă exprim.

-Direct. Zang zang.

-Pentru tine întotdeauna e ușor. Pentru mine, nu. Am zis că dacă beau o sticlă de vin, o să îmi fie mai ușor.

-Ia, încearcă. Spune-mi.

-Eu acum nu vorbesc cu fina mea. Vorbesc cu tine. Și acum nu sunt nașul tău. Sunt doar eu, un...bărbat.

-Așa și?

-Eu...

A făcut o pauză, lungă, lungă. L-am privit drept în ochi. A clipit rapid și și-a coborât pleoapele. Nu îmi scot nici acum din minte privirea aia vinovată amestecată cu rușine, cred. Îmi era milă și deopotrivă silă. Pur și simplu nu l-aș fi crezut capabil de toate astea.

-Așa ai procedat cu toate finele tale? Și cu Adriana?

-Ce vorbești?? Dar tu te compari cu ea? Nu ai văzut-o cum arată? E grasă, e urâtă. Tu ești finuță, ești subțirică. Ești altfel. De ce crezi că nu te suportă nașă-ta?

-Nu mă suportă? Nu știam. De ce?

-Pentru că tu ești ceea ce îmi doresc eu la o femeie. Iar ea știe asta.

-În cazul ăsta, dacă ai lăsat loc la intrepretări în mintea ei, ești un dobitoc. Nici nu mai știu de câte ori am spus: toate femeile măritate și nu numai, ar trebuie să se teamă de toate celelalte femei din lume că le-ar fura bărbații, numai de mine nu. Nu sunt genul adulterin, nu mă interesează bărbatul altei femei. Punct.

-Dar eu te vreau. Pe mine mă atragi. Îmi...cum să-ți spun? Îmi răsucești mințile.

-Păcat. Nu mă simt vinovată cu nimic. Nu am făcut nimic ca să duc la asta. Vreau să plec acasă.

-Nu, nu vreau să pleci așa. Mai bine dormim aici. Tu în pat. Eu dorm jos.

-Nu, eu merg acasă.

A fost clipa când mi-a sunat telefonul. Era soțul meu.

-Unde ești?

-La o discuție. În câteva minute plec  spre casă.

-Dar ce dracu ai discutat atât? E trecut de 12 noaptea. E aproape 1.

-Da știu, dar nu pot vorbi. Te sun când ajung acasă.

-Cu cine ești?

-Știi bine cu cine sunt.

-Doar voi doi?

-Nu. Hai pa, te sun eu.

Și  i-am închis. Asta cred că la iritat la culme. I-am respins pleiada de apeluri. A început cu mesaje. Între timp îi sună și lui telefonul. Desigur , era nevasta.

-Răspunde-i!

-Nu, ea știe că sunt la o întrunire secretă. Va mai suna de două ori și se va opri. Am educat-o bine.

-Super tare. Am învățat și eu ceva în seara asta. Dar gata, acum vreau să plec.

-Nu. Lasă că te duc eu. Dar crezi că ar fi prea mult dacă te-aș săruta? Vreau să văd..., sunt curios cum o faci.

-În afară de a te pupa pe obraz, ca de la fină  la naș, mai mult nu vei obține de la mine. Eu tot vreau să cred că te-ai rătăcit a doua oară. Și vreau să uit. Și...

A fost clipa în care s-a năpustit asupra mea. Mai exact asupra gurii mele. Mi-a prins capul în mâinile lui mari, ca într-o menghină și a forțat doritul sărut. Am reușit să-mi feresc gura și ochii. I-am simțit gura umedă pe obrajii mei reci. I-am înfipt mâna în gât și i-am strigat să se oprească.

S-a dat înapoi. A privit în jos. Și a zis: Hai.

-Lasă-mă pe mine să conduc. Ești băut. Te duc acasă apoi îmi chemi un taxi să mă aducă în oraș.

-Nu, rămâi  și dormi la mine, cu nașă-ta

-Tu chiar ești inconșient. Îmi faci avansuri, mă aduci în casa asta gândindu-te că poate...poate și acum vrei să dorm cu nevasta ta? Ai probleme cu căpuțul. Hai să te duc acasă.

-Nu, plec singur.

 

Am coborât treptele. În treacăt am privit tăblia cu numărul apartamentului vecin și pe cea a blocului. Afară se lăsase un frig cumplit. Mi-am strâns haina în jurul  trupului și am urcat în mașină. Mă durea capul. De furie. De supărare. De tot acest rahat.

Am ajuns în fața scării blocului meu.

-Stai. Aș vrea să nu vorbești despre asta. Ar însemna să ne distrugem amândoi famiile.

-Eu nu am ce să distrug. Soțul meu are încredere în mine. El știe cu cine doarme noaptea în pat. Tu ești cel care are probleme. Dar stai calm, nu voi vorbi.

-Știi câți bani i-am dat eu lui bărbatu-tău?

-Nu ai înțeles până acum că eu nu mă bag în afacerile și în discuțiile soțului meu? Așa cum nici el nu o face în ce mă privește?  Noi lăsăm lumea dincolo de ușa casei, nu o luăm cu noi la masă, în pat, sau în cadă. Dacă ați avut afaceri împreună e treaba voastră. Nu mă implica pe mine pentru că nici până acum nu ai făcut-o. Eu față de tine am toate datoriile plătite. Tu nu ai spus niciodată nu, eu nu am spus niciodată, când a fost vorba de tine, Nu am, Nu pot, Nu am timp. Corect?

-Da, corect.

-Atunci, noapte bună nașule. Și ai grijă la drum. Ești sigur că nu vrei să te duc eu?

-Sunt bine. Ajung singur.

Am închis portiera și am intrat în scară. Telefonul deja îmi suna.

După câteva explicații am intrat la duș. Mă simțeam pângărită, murdară, îmbâcsită. Și toate astea deși nu făcusem nimic ilegal, ilegitim, etc.

La mai puțin de o oră de când intrasem în casă, mi-a sunat iar telefonul.

-Eu sunt. Am rămas fără permis.

-Cum? Unde?

-La rond, în sat. M-a oprit o polițistă.

-Și ți-am spus doar să mă lași să te duc acasă.

L-am auzit respirând greu. A încercat să facă o glumă dar nu i-a ieșit.

-Ok, spune-mi tot.

I-am auzit atunci telefonul sunând.

-Mă sună pe celălalt număr. Te sun eu mai târziu.

-Ok.

 

 

PARTEA IV 

Au trecut câteva zile bune până când mi-a dat telefonul acela. 

Stăteam întinsă în pat. Afară era frig. Îmi luasem laptop-ul și frunzăream informațiile apărute în presă la acea vreme. Cuvântul de ordine în buletinele de presă era corupția.

Băsescu pusese gând rău marilor corupți ai timpurilor noastre. Era peste tot un amestec de fraude, politic, oameni grei sus puși... Ziariștii se luptau cu morile de vânt, gândeam eu atunci.

Aud soneria cristalină a telefonului. ”Trebuie să schimb sunetul ăsta” am gândit. Era o altă dovadă a faptului că fiul meu mai mic butonase mobilul deși îi spusesem de nenumărate ori că telefonul meu, care era gazda primitoare a unor numere de telefon la care alții nici nu visează, nu este jucăria copilului de 8 ani. 

-Ești acasă?
-Da.
-Vezi că ajung pe la tine mai pe seară. Să fii îmbrăcată.
-De ce? l-am întrebat sec. Gândul că mă suna dându-mi o comandă de tipul ”să fii îmbrăcată” mă irita. Însă voiam să aflu ce vrea. 
-Nu pot să îți spun prin telefon. Vin cu Florin, să mergem undeva.
-Ok. Pe la ce oră?
-În jur de 5.
-Bine, ne vedem atunci.

Ceasul arăta ora 14.00.
Zeci de gânduri mi-au năvălit în creier. Se rostogoleau stârnind în mine furii noi, de care nu m-aș fi crezut capabilă. Dar mi-am impus să tac și să-mi înfrânez nervii. ”Calm, fetițo!” îmi dictam singură. ”Încă nu a început războiul. Poți să duci mai mult de atât!”.
Pe la 16.00 am început să mă îmbrac. Am deschis șifonierul. Mi-au sărit în ochi blugii pe care îi purtasem ultima dată când am ieșit cu el. Am căutat în viteză și puloverul. Era curat, așezat frumos împăturit. Le-am luat pe amândouă, le-am îndesat într-o pungă și le-am dus la ghena de gunoi.

Am luat trusa de farduri și mi-am pus puțină pudră pe obraz. Tenul meu era foarte palid. Mâinile îmi tremurau așa că am renunțat la rimel.
Am auzit soneria ușii. Era în prag, destul de tensionat.
-Salut. Ești gata?
-Da. Unde mergem?
-La spital. Ai pe cineva acolo?
-Am peste tot pe cineva.
-De fapt nu e nevoie. Nu vreau să implic pe nimeni.
-Iar vorbești numai pentru tine...
-E o asistentă care a participat în seara aia la recoltat probele de sânge.
-Da, asta știu deja.
-De unde?
-Nu e treaba ta.
-Vreau să îi obțin o declarație. Și nu mai știu să folosesc reportofonul. De fapt, au umblat ăia mici (nepoțeii lui, gemenii) și nu știu ce i-au făcut.
-Ok. Asta se rezolvă. 
M-am gândit atunci că iar avusesem o sclipire când luasem reportofonul cu mine.
Am luat ”jucăria” lui să îi refac setările. Am făcut proba unu-doi, unu-doi.
-Gata, funcționează. Bun, și pentru ce vrei să o înregistrezi pe asistentă? E o probă care oricum nu se va lua în calcul la instanță.
-Nu, pentru mine. Poate o conving după aia să depună ce declarație îmi convine mie.

-Bun, asta să zicem că înțeleg, dar oricum ești vinovat. Cum faci să scoți alcoolul din sânge?

-Păi nu asta vreau ci doar să fac în așa fel încât să le anulez probele pe motiv că mi-au fost recoltate fără să se țină cont de faptul că am solicitat recoltarea sângelui în prezența avocatului meu.

-În fine, oricum e cusută cu ață albă. Și dacă nu reușești așa? Ce faci?

-Fina, avem noroc că trăim într-un secol când banii rezolvă orice problemă.

-Mda, ăsta chiar e un atu solid. Păi și? Ai o portiță pentru asta?

-Să zicem că da. Dar vorbim mai încolo de asta.

Am încheiat discuția și am urcat în mașină. A oprit în fața spitalului.

-Rămâneți aici până mă întorc, a spus nașu-meu și a coborât din mașină. Avea vocea gâtuită de trac.

 

S-a întors după câteva minute. Părea mulțumit de rezultat.

-Ia vezi, se aude bine?

Am luat reportofonul și am auzit asistenta spunând că nu a depins de ea. Am ascultat conversația dintre cei doi. Mă tot gândeam ce dracu vrea să facă cu declarațiile luate hoțește femeii  care era clar că nu își făcuse altceva decât meseria. Am închis jucăria și mă gândeam doar că vreau să ajung acasă și să reascult tot dialogul.

 

Îi priveam profilul transpirat. Lucrurile nu erau deloc în favoarea lui. Și mă gândeam că singura variantă era să plătească procurorul de caz și să măsluiască dovezile.

S-a întors deodată brusc către mine.

-Spuneai că o cunoști pe polițista aia care mi-a făcut bucata.

-Da, am fost colege la Facultatea de drept. De ce?

-Știi unde stă?

-Desigur. Avem o relație bună. Suntem prietene.

-Păi și nu poți să vorbești cu ea?

-Ce să vorbesc? Trafic de influență…ce vrei să fac??

-Nu, dar să porți cu ea o discuție prin care să o faci să zică că totul a  fost aranjat, că de fapt nu sunt chiar atât de vinovat și mai ales să o determini să zică că recoltarea probelor a fost ilegală.

-Bine și cum ar trebui să fac asta? Dana e o polițistă foarte corectă. E legistă.

-Dă-o naibii cu legea ei. Tu ești ziaristă și ai destulă capacitate să întorci o discuție în favoarea ta. Adică să o porți acolo unde vrei tu să ajungă.

-Măi nașule, fata asta are puțin peste 20 de ani. Tu ce vrei? Să înfunde ea pușcăria ca să scapi tu?

-Nu, că nu o las eu să ajungă acolo. Dar măcar transmite-i atât: ”Oprea îți este prieten!”. Să nu îi fie frică de mine.

-Bine, vorbim.

 

După câteva minute am intrat în casă. Mă tot gândeam la cele ce spusese. Omul ăsta nu are scrupule. Mă întrebam unde este nașul meu ”cel caritabil”?

Am decis să aștept. Nu aveam de  gând să intru în toată porcăria asta.

 

Timpul a trecut rapid. Începuse forfoteala în oraș. Sărbătorile Paștelui băteau la ușile sărăcite ale românilor. În ajun de Paște m-a sunat iar. Era dimineața, pe la orele 9.00

-Azi vin să te iau să mergem în oraș să facem niște cumpărături. Să ai și tu de Paște. Și să îi luăm ceva și celui mic.

-Nu e nevoie.

-De ce? Ai de toate? Nu îți trebuie nimic?

-Nu am nimic dar nu te deranja. E doar o altă sărbătoare care vine și trece. Atât.

-Nu. Vin după amiază după ce scap de nașă-ta. Trebuie să o duc pe ea și pe fiică-me aia mică să își cumpere ce le trebuie apoi vin la tine. Dar mergi doar tu nu și ăla mic.

 

Am închis telefonul gândidu-mă  că nu merg nicăieri. Se comporta de parcă nimic nu se întâmplase. Sau mai rău decât atât: de parcă aș fi fost amanta-legitimă.

Mi-am amintit un alt episod. Se petrecuse în timpul campaniei de la alegerile parlamentare.

Mă sunase Cristi să merg să înregistrez un spot electoral pentru nea Mircea.  M-am trezit apoi în fața microfonului. Era ora 14.00, ora în care la radio se difuza emisiunea de Folclor. Dincolo de geamul studioului Cristi râdea. După doar câteva minute de direct, mi se blocase mesageria. Era o nebunie. ”Știam că așa se va întâmpla” mi-a spus Cristi. După un an și jumătate de absență, eram din nou la microfon. ”Mâine la 9 vii la radio?” m-a întrebat el.  A urmat o discuție lungă, lungă, condimentată cu de toate. În final, a rămas, ca de a doua zi să îmi reiau emisiunile la radio.

În seara aceea însă, foarte târziu, m-a căutat nașu. Ne-am întâlnit la cafeneaua lui Paul, vizavi de Liceul 1, pe la orele 23.00. Mi-a motivat că era ceva de extremă urgență. Fiind campania electorală, nu am ezitat și am mers la discuții.

-Sper că nu faci prostia să te întorci la radio.

-De ce? Care ar fi problema?

-Fina, păi tu nu știi ce ți se pregătește de ceva timp.

-Adică?

-Păi e o chestie de care tu nu știi. Nu ți-am spus până acum ca să nu îți bați capul și cu asta. Și oricum mă bazam pe faptul că nu ai nici o interferență cu Cristian. Însă, eu am avut o întâlnire cu el, privată și atunci mi-a zis că vei ajunge la mâna lui. Era și nevastă-sa de față. Dar aia se ridicase și plecase la baie și el a zis atunci că te va duce în patul lui apoi te va târâ prin tot orașul să te facă de râs.

-Tu ești nebun. Nu cred. În plus, nu văd de ce s-ar împiedica el de mine. În definitiv, ce i-am făcut încât să mă urască în halul ăsta?

-Tu nu i-ai făcut rău, dar asta știm noi. Lui alții i-au ciripit la urechi rahaturi iar el i-a crezut. Tu nu ești decât victima unor intrigi la care a participat inclusiv Liviu și chiar și finu. Pentru că tu habar nu ai, dar finu te vinde pe tine pentru bani.

-Deja e prea mult. O să discut asta cu Cristi.

-Nu, pentru că oricum nu va recunoaște. Și asta nu va însemna decât să îmi strici mie ploile. Am reușit să mă apropii de el. Lasă lucrurile așa. Nu te duci la radio și gata. Nu ai tu ce să cauți în preajma lui. E agent dublu și nu faci altceva decât să te expui. Gândește-te la copil.

 

Am plecat spre casă abătută. Toate acele vorbe mă dureau până în adâncul sufletului. Mă tot întrebam dacă Cristi ar fi fost capabil de toate cele ce mi le spusese nașu-meu. Refuzam să cred. Mă îngrozea gândul că aș fi putut atrage atâta ură din partea unui om cu care împărțisem o bucată de pâine.

Am ajuns acasă, am aruncat hainele de pe mine și mi-am înfundat capul în perne. Am izbucnit în plâns. Am adormit așa… Iar a doua zi nu am mers la radio. Nu de teamă. Nu sunt genul să bag capul în nisip la primul hop. Dar, am pus în balanță cele spuse de nașu-meu și reproșurile lui Cristi și am decis că nu are rost să stârnesc furtuni.

 

În acea zi de ajun de Paște, m-am trezit cu el la ușă pe la ora 16.30-17.00.

-Fina, nu mai pot să merg. Am întârziat. Am tăiat niște miei. Mă duc acum să duc două bucăți la un procuror.

-Cui?

-Eiii, unul…

-Cui? Spune, poate îl cunosc.

-Stegărel.  Un ciubucar. Mi-a cerut două bucăți.

-Doar atât?

-Eh, draci. M-am oprit mai înainte și la bancă. Mă duc că mă așteaptă. Ia de aici 200 de lei să ai de Paște.

-Nu, mulțumesc.

-Sunt pentru ăla mic, nu pentru tine. Vorbim după Paște. Mă duc să îl ung pe ăsta.

-Da îl știu. L-am văzut doar odată. Nu am avut treabă cu el. În fine, ai grijă.

S-a întors și a coborât pe scări. Am închis ușa după el. În mână, mototolite, erau cele două bancnote de câte 100 de lei. I-am le-am dat mamei mele să achite factura la electrica. Era târziu să fac cumpărături de Paște. Magazinele deja se închideau.

 

Am oftat adânc în mine, am intrat în dormitor și  am închis ușa după mine.

La câteva luni după toate astea, aflasem că a primit permisul înapoi.

Sistemul corupt, șpaga și dosarele măsluite sunt metode eficiente de a scăpa de pușcărie orice infractor. Mai ales dacă  acesta dispune de finanțele necesare. (autor, Aida Zaharia)

Vizualizări: 42

Răspunde la Aceasta

Parteneri

Suflet si spirit de mediator

 ADEVǍRUL

ADVOCACY GRUP SEBES

advocacy.sebes@yahoo.com

                

ECHIPA

VIRGINIA - SMARANDITA BRAESCU


  

si PETRU FAGARAS,  creatorii retelei, administratori principali

 

NICK IOSUB

Administrator activitate

 

MARIANA DUMITRAN

Comentator texte

Activitatea Recentă

Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog ȘEZĂTOARE-N SĂRBĂTOARE ! a lui Petru Făgăraş
ieri
Postare de log efectuată de Petru Făgăraş
ieri
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog Niciodată nu s-a spus totul a lui Nicolae Vălăreanu Sârbu
Marţi
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog Vagonul 3 a lui Nicolae Vălăreanu Sârbu
Luni
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog Biletul de intrare a lui Nicolae Vălăreanu Sârbu
Luni
Postări de log efectuate de Nicolae Vălăreanu Sârbu
încă 8...
Dec 7
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog Sacrificii a lui Aurel Conțu
Dec 6
Postare de log efectuată de Aurel Conțu
Dec 5
Pictograma profiluluiCineva i-a dăruit un cadou utilizatorului bota lucian
Dec 4
Pictograma profiluluiCineva i-a dăruit un cadou utilizatorului Liliana Cislaru
Dec 4
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog DOAR BUCĂȚICA DE CER... a lui Mihaela Moşneanu
Dec 4
Postare de log efectuată de Mihaela Moşneanu
Dec 3
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog Dragoste la mâna a doua ( roman – foileton, mai 2019, Piatra Neamț) a lui Aurel Conțu
Dec 3
Postare de log efectuată de Aurel Conțu
Dec 2
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog tandrețe a lui Nicolae Vălăreanu Sârbu
Dec 1
Utilizatorului Petru Făgăraş îi place postarea pe blog Îmi șterge din cuvinte nonsensul a lui Nicolae Vălăreanu Sârbu
Dec 1
Postări de log efectuate de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Nov 30
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog ,,MUZICA POEZIEI- POEZIA MUZICII,,! Emisiune in direct la Radiomures-secțiunea Video-FM-Tv a lui Petru Făgăraş
Nov 29
Postări de log efectuate de Nicolae Vălăreanu Sârbu
încă 18...
Nov 29

Forum

Nu v-am uitat dragii mei! De aceea, iata, va dedic "raiul lacrimei" mele de pe "plaiul meu românesc"!

Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri

Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare,  Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare

Cuvinte cheie : ţară, cuvânt, iubire

Cura de gândire

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Apr 25, 2018. 23 Răspunsuri

 Apa are propria-i inteligență : sapă maluri;  hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare

Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință

Geometria cunoașterii (după „Ascunde poete întristarea” de Emanuel Pope)

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri

Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare

Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde

Ganduri din viata…

Începută de DaN IOAN GROZA în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de DaN IOAN GROZA Feb 8, 2014. 7 Răspunsuri

Ganduri din viata…Uneori e absurd, parca, sa faci ceva la voia intamplarii. Din pacate,  facand planuri, de multe ori,…Continuare

Cuvinte cheie : de, Jos, Vintu, GROZA, IOAN

SUFLETE BĂTRÂNE!

Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri

SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare

DEFINIŢIE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri

Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare

JUSTIFICARE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri

Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare

PRIMĂVARA

Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri

Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare

Zburați cu propriile voastre aripi

Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Bota Claudia Iun 13, 2016. 3 Răspunsuri

Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare

Cuvinte cheie : zbor, aripi, poezie

STAU ŞI TE ASCULT

Începută de DaN IOAN GROZA în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de DaN IOAN GROZA Aug 7, 2015. 2 Răspunsuri

  Stau şi te ascult cum îmi vorbeşti în şoapte,Plăcerea îmi e atât de mare ascultând,Privind luna-n miez de noapteŞi visând, visând! Stau şi te ascult cum îmi vorbeşti în şoapte,Plăcerea îmi e un…Continuare

© 2019   Created by Petru Făgăraş.   Oferit de

Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor